Deși, Google zicea recent că Youtube încă nu e pe profit, trebuie să luăm în calcul, puterea ridicată de promovare a unor servicii sau campanii. Campaniile pe Youtube au un specific anume, trebuie să fie în primul rând inovatoare, pline de creație, fiindcă nu este de ajuns doar ca să iei reclama de la tv și să o încarci pe youtube și să consideri că gata ai făcut campanie.

 

Old Spice

Old Spice produseseră un buzz, campania lor venise atunci când, cel puțin la nivel de produs nu aveau concurență la capitolul Social Media, astfel că marketingul lor viral s-a răspândit destul de repede, s-a întipărit foarte bine în mintea consumatorului. Prin campania aceasta s-a încercat să se ducă de la ideea de-acum formată despre Old Spice, ca deodorantul părinților și să se prezinte ca un produs care se adresează brăbaților, însă printr-o formă subtilă, reclamele adresându-se femeilor. Într-un final cei de la Old Spice au avut un eșec privind vânzările, însă efectul pe care l-a produs privind promovarea brandului Old Spice a fost destul de mare.

 

The Expendables

O altă campanie virală extraordinară este acea a filmului Expendables, care au reușit să se folosească de resursele Youtube pentru a realiza ceva inovativ, să exprime ideea filmului și pe principalul ”killer” – Stallone.

 

Tipp-Ex

Tipp-Ex a reușit să completeze cumva ideea celor de la Burger King http://www.bk.com/en/us/campaigns/subservient-chicken.html , care în 2001 au creat un personaj care executa comenzi, ulterior a fost folosit în câteva campanii publicitare. Nu știu cât de bine se vinde acum Tipp-Ex, însă au reușit să producă o impresie destul de pozitivă și să creeze o poveste cu vânătorul și ursul lor.

 

Concluzie

Nu sunt de părere că viral marketing chiar dacă e făcut bine aduce un mare flux de vânzări imediat, însă datorită unei campanii bine puse la punct va exista continuitate  și în același timp foarte important se promovează destul de mult, lumea aude de produs, chiar dacă nu cumpără la moment, ei vor ști de brandul dat, vor cunoaște produsul, serviciul, ăsta fiind unul dintre obiectivele cheie ale acestor campanii. Deși, trebuie de remarcat faptul că video viral nu înseamnă doar campanie pentru produse sau servicii, ci poate fi folosit în diferite feluri, chiar și pentru un interviu.

sursă imagine: website-monitoring.com

Articole aleatoriiO1z5UHxn61E