Controverse

Moto: “Învingătorii scriu istoria, pierzătorii scriu literatura”

Octombrie 1917 – Revoluţia Bolşevică a învins… Trupele ruseşti de pe frontul românesc (totul se întâmpla în timpul Primului Război Mondial) se retrag în dezordine înspre răsărit, comiţând jafuri şi violuri în urma lor. Basarabia, până atunci gubernie ţaristă, cheamă în ajutor armata română pentru a restabili ordinea.

Martie 1918, Sfatul Ţării votează unirea cu România, întrucât şi Ucraina începuse sa aibă pretenţii teritoriale asupra Basarabiei.

Câteva luni mai târziu Transilvania, Banatul şi Bucovina se vor uni şi ele cu România, şi visul romanilor părea sa se fi realizat.

1918 – 1939

-         A urmat o perioadă foarte controversată în Basarabia în special din cauza simpatizanţilor bolşevicilor care au considerat „România Mare” un stat imperialist şi au făcut totul pentru a-l distruge.

-         Stalin creează în acei ani, în stânga Nistrului (Transnistria) o republică moldovenească autonomă în cadrul Ucrainei ca pe un cap de pod prin care se urmărea recucerirea Basarabiei.

-         În această nouă republică moldovenească din Transnistria interbelică, ia naştere “Teoria Limbii Moldoveneşti”. Această teorie pretindea că moldovenii sunt o naţiune diferită de cea a “românilor imperialişti opresori”.

Iunie 1940, în urma celebrului ultimatum sovietic, România este forţată sa cedeze Basarabia către URSS. Timp de un an au urmat deportările staliniste a românilor dar şi a ucrainenilor şi ruşilor ne-comunişti.

Iunie 1941, România decide intrarea în război alături de Germania nazistă pentru eliberarea Basarabiei iar aceasta reintră în componenţa României pentru încă 3 ani. În decursul acestor ani însă, ţinutul este administrat militar, iar populaţiile suspectate de a fi colaborat cu puterea sovietică sunt supuse la rândul lor la jafuri, asasinate şi deportări în Transnistria… aici este vorba şi despre populaţiile evreieşti şi slave aduse de Stalin pentru a-i înlocui pe românii deportaţi în Siberia.

Ianuarie 1943, ajunse tocmai la Stalingrad, trupele germane şi române, au suferit cea mai grea înfrângere din care nu şi-au mai revenit niciodată, iar ceea ce a urmat a fost o continuă retragere înapoi înspre vest.

Astfel că în Martie 1944 trupele sovietice reintră în Basarabia, o „eliberează” şi îşi reia liniştită procesul de deportare şi deznaţionalizare a românilor, început în `40 şi `41.

Asta am învăţat eu la şcoală.

Întrebare: Cine pe cine a eliberat şi cine pe cine a ocupat ?

Propun să citim în continuare părerea unui prieten de-al meu basarabean:

„Douăzeci şi doi de ani alături de Patria mamă, alături de fraţii şi surorile de peste Prut. Poate au fost ani grei din punct de vedere economic, dar prosperi din punct de vedere spiritual. Alături de cei ce au acelaşi grai, cultură şi gîndire ca şi noi, basarabenii.

Am auzit păreri controverse despre unirea din perioada 1918 – 1940, atît de la cei apropiaţi cît şi din istorie.

Unii spuneau că erau asupriţi şi bătuţi de români, pe cînd alţii spuneau că dacă chiar dacă  le era greu, însă  uşor era că au fost  alături de cei dragi, care îşi împărtăşeau părerile şi gîndurile, înţelegîndu-se dintr-o privire. La fel şi şcoala făcută la „români”, a fost o şcoală bună (povestea bunelul, care are 4 clase făcute). E priceput în orice lucru, şi cu mîndrie afirmă că are doar patru clase de la români!

Îmi este greu să spun că a fost bine sau rău, deoarece am asupra mea o amprentă mare din perioada sovietică. Dar eu cred că nu era atît de rău pe atunci, deoarece, buneii mei aveau o pereche de cai, vaci, oi şi şapte ha de pămînt. Iar cînd a venit armata roşie eliberatoare, practic a fost lipsit de toate.

E dificil că a fost bine sau rău. Deoarece toate unirile care au fost dintre Basarabia cu Patria mamă, erau de scurtă durată. Şi numai atunci când  poporul român basarabean se bucura de graiul dulce românesc, că se implica alt popor şi le răpeau cu totul… şi pămînt, şi grai, şi tradiţii, şi clutură.

E dureros, dar e adevăr că am umblat şi ne-am acomodat cînd cu unii, cînd cu alţii, şi nu ne-am apărat limba, cultura şi tradiţiile strămoşeşti. Şi atunci cînd U.R. S.S. ne-a impus grafia chirilică, în loc de cea latină, obişnuită şi plăcută ochiului, am tăcut şi tăcerea a fost un acord al nostru, că suntem supuşi.

În fine… ce-a fost, a fost, nu se mai poate întoarce roata timpului. Dar cel mai important e să cunoaştem adevărul cum a fost în realitate.

E important că acum mulţi basarabeni recunosc că sunt români, recunosc că vorbesc limba română şi că sunt descendenţi al aceluiaşi popor comun… dacii!

Şi în ultimul timp se simte o tendinţă mare mai ales în rîndurile tinerilor care doresc să fie o singură ţară şi aceasta o simt şi guvernanţii noştri.

Iuri Catrinin”

Dragi cititori, concluziile le trageţi fiecare !

Coautor: Iuri Catrinin