De ospitalitatea moldovenească, cred că o mers vorba în toată lumea. Din gură-n gura moldovenilor strategic dispersaţi în toată lumea. Da – moldovenii-s pisti tăt. Nu-ncercaţi, în zadar, să fugiţi de ei.
Dar nu-i pe asta. Adica nu chiar pe asta.
De cînd am început să trăiesc la Iaşi, eu chiar consideram că am venit acasă. Adică la o a doua casă. Se vede, însă, că lucrurile nu stau chiar aşa. O fi aşa pentru mine, dar asta nu înseamnă ca e şi pentru alţii.
Am fost azi la doamna Marian (studenţii moldoveni de la politehnica din Iaşi ştiu cu siguranţă despre cine merge vorba). Îi spun că am buletin românesc, şi că vreau să fiu considerat ca student român.
Foarte bine îmi zice. Îmi arată metodologia de şcolarizare pe anul acesta, unde negru pe alb (ah cît de tare le place birocraţilor expresia aceasta) scrie că (citez aproximativ) în cazul în care studentul de etnie română, bursier al statului român, obţine cetăţenie română cu reşedinţa stabilă în România (adică dacă obţine buletin) va continua studiile în regim cu taxă, cuantumul căreia va fi stabilit de senatul universităţii bla-bla-bla.
Uite asta da, ospitalitate adevărată. Ce ştim noi, moldovenii?!
Nu-mi rămîne decît să mă închin respectuos minţilor luminate de la ministerul educaţiei, să îmi iau frumuşel dosarul şi să plec cît mai departe.
Pentru că eu chiar n-am să accept să plătesc o taxă fiind student integralist.
Nu ştiu ce soluţie găsesc, dar e aproape cu siguranţă că nu am să mă mai plimb prin minunatele laboratoare ale facultăţii de Automatizări şi Calculatoare din cadrul universităţii tehnice Gheorghe Asachi Iaşi.
Gust amar şi greaţă.
