M-am însănătoşit. Nu că aş fi înnebunit de tot, notificând huliganismele „hozrasciotului” moldav, dar cel puţin mă îndur de mine. Şi câte şi mai câte laitmotive mi-au flirtat imaginaţia, câte lactaţii pseudo-filosofice am lăcrimat, oricum mă simt acasă. Ce-i acasă? Ofticoşeala noastră cotidiană cea mai obtuză şi neroadă. Altceva? Obraji graşi/groşi la fiecare cm pătrat, oblăduind marasmul palustru. Unii modulează inexpresiv glasul poporului (cică, o să avem referendum), alţii, înduioşează mătăhalele post-sovietice cu noi nitraţi electorali. Şi cum să nu te îmbolnăveşti când nimereala, nitam-nisamul şi hai-huiul continuă să-şi răspândească polenul tuberculo-nihilist prin societate? Cum? Da, mi-s sensibil la prostie... N-am ce face... Numai că prin părţile noastre prostia e cronică, parazitară şi originală. Iarăşi sunt bolnav...
