Astăzi am primit un e-mail, adică mai bine-zis o înștiințare despre postarea unui nou comunicat pe www.comunicate.md. Straniu, l-am citit (deobicei le șterg imediat după ce văd despre ce este vorba), dar în acest caz, dacă tot prin e-mail mi-a venit doar o parte din comunicat, am decis să deschid site-ul să-l văd integral. Iată și textul integral:

“Concurs al inscripţiilor pentru Monumentul Cărţii

Chisinau, 10 August 2010 — Academia de Ştiinţe a Moldovei anunţă un concurs în vederea selectării celor mai inspirate şi potrivite cugetări, aforisme, citate şi/sau versuri din opere naţionale şi universale pentru a fi incizate pe cele două pagini deschise ale Monumentului Cărţii.

La concurs pot participa toţi iubitorii de carte şi frumos, care conştientizează rolul fundamental al cărţii în evoluţia omenirii. Propunerile sunt aşteptate pe parcursul lunii august prin poşta electronică: socio-uman@asm.md, nica_ala@yahoo.fr sau pe adresa: bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 1, Chişinău.

Primul Monument al Cărţii din Republica Moldova a fost inaugurat la 11 iunie 2010 în faţa Bibliotecii Ştiinţifice Centrale „Andrei Lupan” din Chişinău. Autorul sculpturii este designerul Ion COJOCARU.

Monumente ale cărţii au fost inaugurate anterior în Germania, Rusia, SUA, Turcia, Cehia ş.a.”

Nimic ieșit din comun, dacă nu luăm în considerare că este pentru prima dată cînd AȘM sau o altă oarecare instituție de Stat cere sfatul/ajutprul/implicarea cetățenilor (afară de alegeri și ajutor în cazul inundațiilor). Și totuși m-a prins…

Oare de ce imediat cum am înțeles care-i faza, m-am gîndit la Nietzsche, Cioran și Mircea Eliade?

Bine, de ce Mircea Eliade știu. Pentru că tocmai am citit un roman de-al lui (unul care m-a marcat profund) și tot vara aceasta (ceva mai devreme) i-am citit Romanul adolescentului miop. Ce-i drept nu l-aș putea înghesui pe întregul Eliade în două pagini de monument. Nici măcar nu cred că aș găsi o frază care să-l caracterizeze și să fie (arhi)cunoscută tuturor.

Dar m-am gîndit la Nietzsche. Nu, nu la supraomul lui, nu la Zarathustra, ci simplu: „Dumnezeu a murit, iar dacă Dumnezeu a murit, atunci este permis totul”. De ce tocmai în țara asta a murit Dumnezeu… De ce ni se permite totul…

Dar m-am gîndit și la Cioran. Poate prin analogie, el fiind prieten cu Eliade. Sau printr-o altă analogie similară spuselor lui Nietzsche. Nuștiu, dar m-am gîndit la „Cine n-a murit tînăr, merită să moară”. Cam sinistru ce-i drept, dar azi pe astea le-aș scrie. Iar dac-aș fi mai vesel aș scrie Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai…, Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, funcționînd pe baza grafiei latine… și Dumnezeu a zis: Să fie lumină! și, lumină a fost…, dar asta o sciru azi, cînd sînt practic distrus/obosit/deprimat, iar cînd voi fi cu-adevărat vesel, nu e exclus să scriu altceva.

Astăzi însă, fiind dezgustat de toate/distrus/obosit/deprimat, nu mă îndoiesc că pe cele două pagini de carte vor apărea citate oficiale de tipul Verde pentru Moldova și Războiul politic trebuie oprit sau altceva cu aceiași tentă și foarte bine camuflat (vorba ceea: Cînd ȚARA are nevoie de oameni – își zice PATRIE!), iar restul celor necesare, le vor scrie gopnicii, cu cretă, marker sau baloncik. 

Dar tu ce-ai scrie pe monumentul cărții tale??? 

P.S.: Vor fi acceptate toate varinatele care, evident, nu depășesc limita decenței și au vre-o legătură cu cărțile, cu excepția: Cartea e mama cunoștințelor, Cine știe carte - are  patru ochi și altele de genul ăsta…