Azi, avusem parte de un sfîrşit de săptămînă frumos! Duminică, familie, frigărui… nimic nu se compară cu aceste clipe 
De la poalele pădurii admiram satul rămas în vale. Case modeste, care mai mari, unele mai vechi dar uite că şi aici se trăieşte 
Rîul (dacă-l mai pot numi aşa), a rămas cu albia secată, cu multe gunoaie şi murdării pe maluri… 
Dar totuşi, astea acum mai puţin contează… Făcînd referire la articolul lui Napocel “Dor de…”, mi-a venit în gînd, dorul de pădurea în care îmi plăcea să petrec ore în şir, visînd, adunînd flori, împletind coroniţe în cap… azi eram ceva mai nostalgică, la poalele pădurii… gînduriam doar…
Pe lîngă toate minunăţiile avute de peste zi, am rămas surprinsă de 2 pisicuţe care se jucau în pădure… Păreau a fi abandonate de cineva, dar ele s-au acomodat foarte bine la viaţa sălbatică. Săreau prin copaci de pe o creangă pe alta, de-ţi păreau ca sunt veveriţe… Mai pe scurt începe epoca sălbatăcirii la noi… vaci prin pădure priponite, cai pe imaş… e ceva normal la noi, doar lumea e ocupată la noi pe timp de criză
Sigur nu au lipsit frigăruile delicioase
Acum, iubite cititorule, scriu, cu gîndul la voi, aşteptînd ochiul critic sau slova bună în comentariile voastre 
