Serviciul Meteorologic de Stat a anunţat pentru săptămâna aceasta pănă la 38 de grade Celsius! Poate sună ciudat, dar eu nu am fost încă afectată de aceasta.
Poate din motivul că ies din casă la 6. 45 dimineaţa, când soarele abia îşi arată ochişorii şi plec spre locul de muncă care deja de aproape 4 luni îmi serveşte ca o a doua sursă de absorbire a timpului, după universitate, evident.
Şi poate şi din motivul că ies pe la vreo 16.oo de acolo, când deja puterea razelor solare scade semnificativ.
Totuşi, chiar şi aşa, ar trebui să fim atenţi cu toţii. Deoarece, nivelul radiaţiei admisibile a crescut de aproape trei ori, iar faptul că SMS spune că astăzi vor fi 38 de grade, ar fi bine să ştim că măsurătorile se fac la umbră, la doar 2 metri înălţime şi în incinta instituţiei. Deci, în realitate, la soare am putea avea astăzi chiar 50 de grade. (!!!)
De aceea, ar fi foarte potrivit să urmăm sfaturile medicilor în aceste condiţii, adică:
- Să consumăm minimum 2 l de lichide pe zi.

- Să evităm hainele de culori închise.
- Să consumăm cât mai multe fructe şi legume.
- Să evităm deplăsările prin orele amiezii.
- Dacă totuşi, nu le putem evita, să ne asigurăm că avem şi vreun chipiu pe cap.
- Să evităm consumul de alcool, chiar şi berea.
- Dacă simţim dureri de cap, trebuie să ne adresăm medicilor.
Nu înţeleg de ce totuşi balansează atât de simţitor temperaturile, dar cert e faptul că şi clima suferă schimbări. Zilele acestea circula prin presă că la suprafaţa soarelui au loc nişte explozii asemeni unor tsunami care vor afecta mai multe sisteme de telecomunicaţii, sistemele electrice, dar şi curenţii de aer. Unele cercetări ale NASA deja arată că acestea au un rol important în canicula ce a afectat o bună parte a mapamondului.
Oare 2012 e chiar atât de aproape???
