Spune-mi nimic

Ţi-aş admira arta simplităţii dacă aş mai avea puteri, acum doar îţi scriu obosită, mă zbat între atîtea neînţelesuri, iar tu dispari încet, refugiindu-te în materia absentă din conştiinţă. Spune-mi nimic, atît îţi cer. Onorează-mi zbuciumul cu tăcerea ta, fă-mi cadou liniştea imaculată.Fredonează-mi o filosofie inexistentă, iar eu voi descifra de pe strunele ruginite, un suflet rătăcit. Doar spune-mi nimic atît îţi cer. Nu mai vreau vorbe, discuţii fără sens care ne îndepărtează, nu mai vreau cuvinte. Vorbeşte-mi cu privirea, aşa cum doar tu ştii, numai eu să te înţeleg. Am nevoie de tine acum, deşi nu vreau să o ştii. Nu-ţi mai spun nimic, nu mai am puteri să o fac , te las nedumerit, să mă priveşti…şi plec, plec din gîndul tău.