În ultima perioadă alunec foarte uşor în rutină. Nu zic că ar fi ceva extrem de greşit şi rău. Cei care mă ştiu însă, cu siguranţă, s-ar fi arătat oarecum miraţi, dacă ar auzi asta.
Pentru că susţineam sus şi tare, că eu vreau să-mi trăiesc viaţa altfel. Asta răspundeam eu la tot felul de întrebări deceiene.
De ce, bre, nu mănînci carne?
De ce nu mergi noaptea brin discoteci şi cluburi?
De ce nu bei şi tu cu noi?
Pentru că eu vreau să-mi trăiesc viaţa altfel.
N-o spun cu aer de supremaţie, sincer. Nu vreau să zic prin altfel – mai bine. Adică da, vreau, doar că mai bine pentru mine. Eu aşa cred.
Nu înseamnă deloc că aşa şi este. Poate că îmi pierd timpul şi tinereţea cînd trebuie, mă, să te distrezi! dar poate că nu.
Dacă m-ar întreba cineva acum, Bă, da măcar te simţi împlinit? , un nu ferm, clar şi hotărît i-aş da ca răspuns.
Urmat evident, însă, de precizarea, că nu cred că toate astea m-ar face. Pentru că chiar aşa este.
Alt fel de activităţi şi experienţe mă fac să mă simt împlinit. Chestii care însă, nu stîrnesc interesul a nici măcar 1% din toată lumea pe care o ştiu.
Şi nu-s eu genul de om, emisiv, solar, care să preia iniţiativa (deşi poate că ar trebui). Eu am nevoie de altcineva care să facă toate acestea, eu am nevoie de cineva care să mă impulsioneze, care să-mi trezească perseverenţa şi consecvenţa. Puţini oameni de tipul ăsta am întîlnit. Şi nici pe departe, nu i-am respectat ca atare.
Aşa că mă simt ca într-o barcă fără cîrmaci. Mă duc şi eu pe unde mă bate vîntul.
Bănuiesc că ar trebui să învăţ să cîrmuiesc eu barca, pentru a mă simţi cu adevărat împlinit.
