Drept sa spun, greu mi-a venit sa incep a scrie tableta de fata, desi  o promisesem de saptamana trecuta. O insemnare,  fara accente critice, are putine sanse sa fie parcursa de cineva pana la capat. Si daca imi asum acest risc, inseamna ca, de la bun inceput, ii rog pe eventualii cititori sa ma scuze, nu vor avea prilejul sa se amuze de obisnuitele mele poante. Va scadea “ratingul” blogului meu, cu siguranta, cine mai are rabdare azi sa asculte povesti “pe bune”, intr-o perioada cand totul merge altfel decat ne-am fi asteptat. Dupa cum ne incredinteaza cu acreala nu numai carcotasii “de meserie” , ci chiar stimatul nostru Presedinte care ne-a anuntat -incurajandu-i pe sinistatii din Moldova lovita de apele rele- ca vor trebui impozitate si pensiile mici pentru a putea iesi din criza !

Dar sa-l lasam la o parte pe iubitul si carismaticul nostru carmaci si sa revenim la mini-vacanta mea. Am calatorit, alaturi de alte familii de tineri a caror varsta se numara in toamne, strabatand binecunoscuta Vale a Prahovei, apoi de la Paraul Rece spre Rasnov,  cu punct terminus Cristian, o asezare micuta, la 18 kilometri de Brasov. Soseaua nu mi s-a parut nici pe departe plina de gropi asa cum e descrisa in veselele jurnale de stiri ale TV. Si numeroasele vile, mini- hoteluri si pensiuni noi, cochete si imbietoare, mi-au incantat privirile. S-a construit intens, e limpede ca s-au schimbat multe in anii din urma. Tot atat de adevarat este ca, nu la putine dintre  ele, sunt afisate anunturi  :”DE VANZARE” sau “DE INCHIRIAT” semn clar ca , si aici, criza si-a aratat coltii. Turistii nu lipsesc,  mai putini totusi decat contau investitorii si, probabi, mai zgarciti in cheltuirea leilor.

La sosirea autobuzului nostru, o prima surpriza. Ne astepta chiar in poarta- la fel ca si anul trecut-  doamna care avea  sa fie sufletul zilelor de vacanta. Sanda Wolf- energica, eficienta- ne invita sa uitam de bagajele noastre- care urmau sa ne fie aduse in camere si, fiindca era ora mesei, dupa ce ne ureaza bun venit, ne pofteste in sala unde ne astepta, in farfurii aburinde, o binevenita ciorba. Si ca sa termin cu descrierea a ceea ce avea sa mancam, mentionez ca,  in cele sapte zile,  nu-mi amintesc sa fi fost de doua ori acelasi meniu, la micul dejun, la pranz sau la cina. Si tinerele fete care ne serveau cu promtitudine,  frumoase si cu zambetul pe buze, scolite- nu incapea indoiala- faceau ca mancarea- oricum gustoasa, de la aperitiv si pana la desert- sa ne para si mai buna. “Vinovat” de calitatea mesei era desigur un bucatar deosebit de priceput si el tanar,  modest si cu o infatisare agreabila. Felul in care aratau camerele – curate pana la pedanterie-discretia si solicitudinea personalului de servici-in frunte cu administratorul,  un voinic cu o mustata neagra pe care abia il zareai cand si cand- purta aceeas “marca”: Sanda Wolf.

De altfel curtea intreaga- o gradina incantatoare, cu brazi inalti si flori bine ingrijite, strabatuta de alei,  cu doua leagane domoale si scaune pe care le mutai unde doreai, cu un foisor in care ne strangeam pentru comunicari sau discutii in urma unor conferinte interactive unde  ne verificam daca mintea noastra mai are agerimea  din anii tineretii, constituia o adevarata incantare. Conferintele erau tinute chiar de colegi de vacanta,oameni obisnuiti sau de personalitati nimerite pritre noi. Am avut bucuria s-o cunosc si pe fosta ambasadoare a Romaniei in Israel, doamna Mariana Stoica, a carei prelegere despre terorism a iscat discutii interesante. Ca de altfel si expunerea amicului meu doctorul- eroul anonim din tabletele de la radio intitulate”Reporter sentimental ” de acum trei decenii.  Iata ca a venit vremea sa-l deconspir. Dr.Heinrich Falic a tinut un spici despre Albert Einstein, bine documentat si presarat cu umor, slujindu-se de laptopul de care s-a indragosit si pe care l-a adus si la Cristian. Cel mai important castig din aceste zile de vacanta, dupa parerea mea,  era faptul ca in intreaga aceasta Casa de Recreere- “tabara”, cum era numita familiar de catre staful care renovase si ridicase un corp nou de cladire in ultimii doi an- complex al carui coproprietar era JCC,  o organizatie umanitara , militanta pentru strangerea legaturilor intre supravietuitori ai holocaustului din diverse zone ale tarii dar si de peste hotare, domnea buna dipozitie, nimeni nu arata a fi bolnav.Vin aici la Cristian,  oameni in varsta- dar si tineri sau chiar copii pentru care vremurile de teroare sunt doar fapte ce s-au petrecut odata, demult, dar e bine sa le  cunoasca si sa nu le uite…

Surprize, surprize ! Nu era zi fara surprize. Fie cate un film la DVD, fie – dupa cum am relatat in insemnarea anterioara, o excursie pe itinerariul Sibiu- Ocna Sibiului sau Bran – Moeciu cu vizitarea pitorescului Muzeu al Marmuresului, infiintat de familia Palamari si un popas  de cateva ore in centrul istoric al Brasovului. La Sibiu si la Brasov, odihnindu-ma pe o banca si privind forfota strazii, am avut o revelatie. Cat de putin ne trebuie pentru a gusta clipe de fericire! Curatenia desavarsita, oamenii destinsi din jurul meu, erau aici si acolo, in tara in cate m-am nascut si traiesc multi- putinii ani care mi-au fost haraziti . Departe de lumea dezlantuita, de incrancenarea unor politicieni, de tipetele atotstiutorlor care se rotesc pe la Canalele de Stiri ale TV, de oamenii care se calca in picioare pentru a nu pierde nici o clipa din “spectaolul” oferit de moartea tragica a unei cantarete tinere, talentate si frumoase care a ales moartea in locul unei vieti care i-a adus totul. Chiar totul?

Intr-una din mesele- sa le zicem festive- de la restaurantul din Complexul sanatorial de la Ocna Sibiului am cam abuzat, desfatandu-ma cu doua snitele vieneze si vreo patru sau cinci bulete de cartofi, plus o bere fara alcool si o inghetata de ciocolata, cu toata privirea mai mult decat dezaprobatoare a sotiei mele. In anul acesta,  cu voia Domnului, vom sarbatori ,intocmai reginei Elisabeta a Marii Britanii, sase decenii de la casatoria noastra- adica “Nunta de Diamant”. Este o crima ca, in avantpremiera, am inlocuit dovleceii dietetici si gustoasa apa plata cu ceva prajelnita si o sticla de bere? Fara alcool, doamnelor si domnilor doctori!

In drumul care ne ducea spre casa, autocarul a  oprit langa un sir de tarabe cu fel de fel de nimicuri.”Hai sa mai vedem ce kitch-uri mai cumparam !” a glumit doamna Mariana Stoica, oaspete de onoare al grupului nostru de “tineri” cutezatori, vesnic binedispusa si gata sa ne vina in ajutor cand incercam-sprinteni- sa urcam sau sa coboram vreo scara. Din masina am incurajat-o pe sotia mea sa cumpere un  rummy, un joc care mi-a placut si mie ca sa-mi “omor” serile la Cristian, preferand sa “bat” pietre decat sa vad aceleas chipuri trancanind in nesfarsite dispute la TV. Mi se pare, sau m-a razbit si pe mine obiceiurile varstei de aur? Am o singura satisfacie, dupa ce olteanca mea a gasit un loc discret in biblioteca pentru acest chilipir cumparat undeva, pe Valea Prahovei, nici unul dintre noi n-a mai pomenit de el.

In rest, sa auzim numai de bine !

Nicolae Holban