photo: Reuters

Compania British Petroleum a anunțat acum o oră (la Montreal era ora 8 p.m.) că a reușit să acopere cu o valvă conducta de petrol care scuipă în contiuu țiței în apele Golfului Mexic. Imaginile pe care le-am vizionat pe site-ul BP prezintă o clapă de dimensiuni enorme care se așează lin asupra puțului situat la o adîncăme de circa 1600 de metri. Oficialii companiei speră că prin intermediul noului dispozitiv să preia integral cantitatea de petrol pe care să o pompeze ulterior în navele de la suprafață. Deocamdată nu se cunosc mai multe amănunte. Urmează două zile de teste și verificări, timp în care scurgerile de țiței vor continua, poate în proporții mai mici.

BP a fost nevoită să schimbe vechea clapă, instalată la 4 iunie, pe motiv că aceasta nu a fost montată corect și permitea în continuare țițeiului să se ridice  și să polueze Atlanticul. Instalarea valvelor este o chestiune temporară. Toată lumea așteaptă mijlocul lui august, cînd se presupune că va fi încheiată forarea primului puț care va face joncțiunea cu sonda avariată. Or prin intermediul acestuia urmează să fie pompată o compoziție care ar putea opri finalmente fluxul de hidrocarburi. Pînă atunci însă mai este…