• De ce atunci cînd mă întreabă cineva ce mai face fostul meu soţ, eu răspund „nu ştiu, noi nu mai suntem împreună…” şi aplec ochii în jos? De parcă acest „nu mai suntem împreună” ar fi ceva ruşinos. Am impresia, că fac o confesiune de genul „pai.. acum am ieşit dintr-o clinică de dezintoxicare…” Parcă ar fi ceva ruşinos, însă necesar de comunicat oamenilor. Da, uite, am avut probleme, dar acum le-am rezolvat.
  • De ce atunci cînd fac cunoştinţă cu cineva nou în viaţa mea (bărbat), şi spun că am fost căsătorită (în contextul discuţiei desigur, nu am lipit în frunte statutul), imediat apare un licăr în ochi şi vocea persoanei devine atît de linguşitoare? Aud printre cuvintele spuse următorul context „Ah, eşti divorţată! Deci poţi face sex fără obligaţii! Trebuie să fii experimentată a naibii şi cred că dai foc dormitorului! Şi la sigur nimeni nu te-a avut demult şi acum duci dorul unui sex sănătos! Eu am să fiu prinţul viril, fără cal alb, dar care te va regula cu cea mai mare plăcere iar tu dimineaţa ai să-mi faci dejun în pat pentru a-mi mulţumi pentru noaptea furtunoasă!” 
Come on, Baby! Wake up! Ai putea să fii tu viril şi hot, dar tot eu sunt cea care ori îţi va face o invitaţie în dormitor, ori nu! Nu fi atît de încrezut în sine. Dacă ai vorbit cu mine pe nişte teme erotice, m-ai făcut să roşesc, şi am rîs de nişte glume despre sex, încă nu înseamnă că mă atragi. Pe mine mă excită mult mai mult intelectul unei persoane, decît glumele stupide şi umorul tău limitat! Fă-mă să cred că eşti inteligent, şi-s a ta! 
 
  • Băieţii stîngaci în ce parte apleacă capul în timpul sărutului? Asta aşa, pentru cunoştinţe generale mi s-o trezit o întrebare-n suflet…