Uneori ma simt de parca as muri cite putin in fiecare zi.Dupa ultimul articol am sesizat ca nu mai pot continua asa.Ma simt ca intr-un labirint care pare sa nu mai aiba iesire,ma simt pierduta in propriul Univers.Traiesc dar parca traiesc murind...Nu e relatia de vina,nu e de vina omul minunat care-l am linga mine,nici lumea nedreapta...nu sunt nici eu de vina,sunt de vina amintirile,ranile trecutului,nenorocitul trecut care nu ma lasa sa traiesc,greselile care le-am comis la cap crud sau poate si nenorocitii de oameni care m-au facut sa ma simt cel mai mizerabil om...
Prietenii falsi mi-au stors toata bucuria vietii,si acuma incearca sa ma mulga de energie,dar nuuuu...Gata!
Vaca nu mai da lapte!N-am sa-i hranesc pe toti cu putinul care incerc sa-l pastrez pentru mine...
Am devenit atit de rece...cruda...pustie...Am pierdut in timp si spatiu toata fericirea de a trai frumos,de a ma bucura de simplitatea vietii....Simt cum lumea mea se naruie in ochii mei si n-as vrea sa-l tirii in Iadul in care traiesc si unica persoana care m-a mai iubit in viata asta!Cum poate iubi el o stinca?da...asta sunt...o stinca...
Incerc sa-i ofer si eu reciproc ce pot,incerc sa ascund raceala care domina in mine,ca sa-l incalzesc cu cite-un colt de zimbet caremi-l fura tot el.
O sa-l eliberez...simt cum ii fur sufletul...ma simt un Diavol...
Verry soon U will be free my sweet lover...!
