E trecut de ora 23, la Montreal temperatura rămâne la nivelul – 29 grade Celsius. Al naibii de cald. Când mă găndesc că săptămâna trecută aceasta abia atingea 23 de grade, mă încălzesc și mai tare. Prognozele pentru zilele următoare sunt la fel de “fierbinți”…
Prima știre care mi s-a aruncat azi în ochi, atunci când am deschis comp-ul, a fost cea cu preotul trimis să păstorească “oile” moldovenești din Canada. Sincer să fiu, mă așteptam la acest pas al Mitropoliei Moldovei de mai multă vreme. Canada a devenit în ultimii ani o țintă predilectă pentru tinerii basarabeni, astfel încât numărul emigranților moldoveni stabiliți în provinciile acestui stat a crescut rapid. Sunt sigur, decizia lui Vladimir (mitropolitul) și Vladimir (premierul) este una politică. Biserici în limba română sunt suficiente în Montreal pentru a oferi servicii divine tuturor doritorilor. Cei care marchează sărbătorile pe stil vechi au ocazia să meargă la bisericile ruse sau ucrainiene. De fapt o biserică a Mitropoliei Moldovei (subordonată Patriarhiei Ruse) va reprezenta în Canada statul moldovenesc. Or cred că, urmând firul, se vrea ca noțiunea de moldovean să fie distinctă de noțiunea român. Acum câțiva ani comuniștii au lansat ideea ca o dată la doi ani să se organizeze la Chișinău reuniuni ale etnicilor moldoveni stabiliți în străinătate. Cât de efective au fost? Întrebați-l pe Victor Stepaniuc. Au urmat discuții interminabile despre această noțiune – Diaspora Moldovenilor, concluzia pe care am tras-o la final a fost că din punct de vedere politic aceasta e reală, din punct de vedere științific – nu. Așadar cu o biserică a “neamului” la Montreal, Diaspora Moldovenilor din Canada va deveni mai vizibilă la Chișinău, iar tradițiile populare dintre Prut și Nistru vor fi perpetuate ani înainte
. Poate că după inaugurarea acesteia îi vine cuiva în minte ideea deschiderii unui consulat al R.Moldova în Canada? A, ce zici dle Filat?
