Paraguay e față-n față cu istoria. De fapt reprezentativa acestui mic stat sud-american a făcut deja pasul spre glorie când a acces în sferturile Mondialului, acum însă provocarea e și mai mare și se numește SPANIA. E clar din start cine va fi vânător și cine vânat. Am vrut doar să scriu despre un lucru mai puțin știut. Jucătorii din Paraguay au consacrat fiecare din cele 4 meciuri jucate pînă acum lui Salvador Cabanas, atacant la FC America din Mexico City. Acesta a fost împușcat în cap în luna ianuarie în timp ce era într-un bar de la periferia capitalei mexicane. Se presupune că el a fost victima unei reglări de conturi a clanurilor interlope. Din fericire jucătorul, în vârstă de 29 de ani, a supravețuit și acum urmează recuperarea la o clinică din Buenos Aires. În precedenta campanie de calificare la Cupa Mondială, Cabanas a marcat șase goluri pentru Paraguay și a devenit golgheterul selecționatei. Rezultatele de la echipa de club și națională l-au adus în atenția fotbalului european. Cabanas a fost aproape de un transfer la Sunderland, însă urmat tragicul eveniment…
Jucăm cu Spania pentru Cabanas, la fel cum am făcut în meciurile precedente, a declarat într-o conferință de presă mijlocașul selecționatei paraguayene Cristian Riveros. Se pare că aceștia într-adevăr simt lipsa star-ului din moment ce la actualul turneu Paraguay a marcat doar trei goluri, nici unul reușit de atacanți.
Violențele în fotbalul sud-american nu sunt o excepție. Cel mai răsunător caz s-a petrecut în 1994 când jucătorul columbian Andres Escobar a fost împușcat la revenirea acasă, după ce a marcat un autogol în partida cu SUA.
P.S.
Unbelievable!!!!!! Germania umilește Argentina!!!!
