O rochie albă, frumoasă, cu poale largi, aşa ca la prinţesele din poveşti. Cu dantelă şi voal lung. Multă multă dantelă. Şi flori. Flori muuuuuulte ca sa poată fi presurate sub picioarele mele. Cam aşa îmi visam eu nunta. A!  Visam şi la o caretă cu cai albi. Şi un prinţ alături în postură de mire. Desigur, nunta în visurile mele era absolut nereală fără un vals sub stele, dansat cu mirele meu.
Şi mirele ştia a dansa vals, şi eu ziceam că ştiu, dar cînd am încercat... am înţeles că valsul nu este dansul nostru preferat. Aşa că la OSC, doamna ne-a recomandat să ne legănăm în ritmul iubirii sub o melodie lentă de dragoste... Noi am acceptat, deoarece părea o decizie extrem de deşteaptă.
În ziua nunţii aveam mandraj. Nu ştiu exact cum se numeşte în română, da îmi tremura totul în mine. Aşa că am luat un pumn de calmante, şi pe cînd mirele mă cumpăra de la vornicelul meu, eu sfredeleam peretele din faţa mea cu privirea.
La OSC deja îmi reveneam şi începeam să înţeleg ce se petrece în jur: „da”. „da”. Pupatul mâinii. Pupatul meu. Certificat. Închinăciuni în faţa părinţilor. Toate ritualurile tradiţionale. Hai să dansăm dansul iubirii! Şiiiiiiii... aici eu mai să mă-mpiedic de poalele rochiei! «Ах! Какая женщинаааааааа! Какааааааааая жен-щи-нааааа... мне-б такуююююююююю!». Am înghiţit în sec şi am dansat eu desigur primul dans al familiei Condrat. Da în gîndul meu tare mai înjuram!
Ap iaka, dragii mei! La următoarea nuntă a mea nici un fel de «Ах какая женщина»! Următoarea dată cînd am să fiu mireasă, am să dansez vals! Cel mai frumos din lume! Şi va fi dansul iubirii! Pînă atunci, merg să învăţ cum să dansez :) de luni merg la cursuri :P




Savuraţi :)