Într-un moment de pauză astăzi la serviciu, mi-a venit ideea de a scrie ceva despre oraşul meu natal. Nu sunt adeptul patriotismului regional, de aceea îl voi prezenta aşa cum este el, cu bune şi cu rele.

          Atestat pentru prima oara în 1459, Bucureşti devine în 1659 capitala Ţării Munteneşti, iar în 1859, când a avut loc unirea cu principatul Moldovei, acesta devine capitala României. Cuza a decis asta :P .

          În perioada interbelică (Trăiască România Mare), Bucureşti şi-a câştigat renumele de „Micul Paris”, datorită asemănării cu capitala Franţei.

 

           Apropo de „România Mare”, în 1940 când ruşii ne-au răpit Basarabia, pe străzile Bucureştiului a fost jale mare… Toată suflarea capitalei s-a oprit atunci pentru un minut de reculegere pentru fraţii cotropiţi.

 

          După război, când au ajuns comuniştii la putere, Bucureşti şi-a pierdut treptat farmecul de „Micul Paris” când buldozerele acestora au culcat la pământ o mare parte din clădirile istorice. În locul lor au apărut betoanele gri inestetice dar care par să atragă mulţi turişti străini, piesa de rezistenta fiind, bineînţeles, „Casa Poporului” (astăzi Palatul Parlamentului).

           De fapt aceste imagini predomină astăzi în centrul Bucureştiului. Următoarea poză am făcut-o eu astăzi când ieşeam de la serviciu: 

          Desigur, există şi o parte urâtă… în Bucureşti trăieşte o mare comunitate ţigănească, nu prea iubită de populaţia majoritară… aceştia trăiesc în anumite zone periferice, unde nici măcar eu nu am curaj sa merg… Să luăm de exemplu cartierul Ferentari… un adevărat ghetou, “patria” drogurilor şi a prostituţiei.

 

           Nu va speriaţi… e doar o zonă periferică… ceva normal pentru un oraş mare.

          Bucureşti înseamnă şi istorie, artă, cultură în general… aici s-au născut numeroase personalităţi de renume naţional şi internaţional:

Henri Coandă – inventatorul motorului cu reacţie

Nicolae Paulescu – inventatorul insulinei

Tudor Arghezi – poet

Şi lista poate continua…

          În încheiere, va las cu un clipuleţ care sa va prezinte partea frumoasă a oraşului: