Radio Vocea Basarabiei, 10 ani!

FELICITARI, VOCEA BASARABIEI! LA MULTI, MULTI ANI! Putere si sa se implineasca idealurile pentru care ati luptat 10 ani!

DOAMNE AJUTA!

Exact acum zece ani, scriitorul şi jurnalistul Val Butnaru saluta în paginile JURNALULUI de Chişinău inaugurarea unui nou radio numit Vocea Basarabiei. Îi dorea cu această ocazie să devină Radio Vocea Americii în versiune basarabeană. Îi ura astfel să se ridice cât mai curând posibil la standardele profesionale ale celebrei instituţii media de peste ocean. Să aibă faima şi ataşamentul de care se bucura postul american.

Nimeni nu ştia însă că Vocea Basarabiei se va vedea constrânsă de împrejurări să reediteze la Chişinău un gen de radio Vocea Americii din perioada războiului rece. Era vara anului 2000. Veneau alegerile parlamentare pe care PCRM avea şanse mari să le câştige. Totuşi, democraţia moldovenească, deşi defectuoasă, părea încă perfectibilă.

Era greu de prevăzut atunci că va trece mai puţin de un an şi Basarabia va reintra, ca într-o apă neagră, în întunericul comunist şi, în consecinţă, va avea iar nevoie de Radio Vocea Americii. Altfel spus, de un post care va trebui să informeze un public supus din nou, ca sub sovietici, unui necruţător proces de dezinformare, manipulare şi spălare a creierului.

La prima emisie de la 18 iunie 2000 era imposibil de anticipat că Radio Vocea Basarabiei, pus pe picioare de Valeriu Saharneanu şi Veaceslav Ţâbuleac, va fi tratat de autorităţile comuniste ca un inamic ce trebuie distrus. Că se va vedea nevoit să preia practic funcţiile şi ştafeta Radio Vocea Americii pentru a sparge pe această cale monopolul mediatic şi ideologic impus de regimul Voronin. Că va trebui, înfruntând represaliile comuniste, să apere valorile democratice în Republica Moldova.

Astfel, Vocea Basarabiei, fondată, de altfel, cu sprijinul dezinteresat al cunoscutului istoric, publicist şi om de afaceri, Iosif Constantin Drăgan, stabilit în Italia, s-a văzut silită să-şi modifice din mers strategiile editoriale. A renunţat la interesele sale comerciale, pe care le impunea dubla ei ipostază de serviciu public şi de afacere, pentru a se deda în totalitate unei munci riscante şi strivitoare.

De bună seamă, Radio Vocea Basarabiei făcea în Republica Moldova ceea ce reuşea cândva doar Radio Vocea Americii pentru ţările cu regimuri poliţieneşti. Atâta doar că funcţiona cu sabia lui Damocles asupra capului, întrucât emitea nu din afara, ci din interiorul teritoriului său de actualitate.

În condiţiile în care presa electronică independentă de la Chişinău era reprimată fără milă, multe posturi au cedat, renunţând cu desăvârşire la programele politice şi la critica puterii. Vocea Basarabiei a rămas astfel un timp singurul radio din Republica Moldova care furniza ştiri echidistante şi, totodată, oferea o platformă de dezbateri opoziţiei democratice, dar şi tuturor celor care aveau un punct de vedere propriu, altul decât cel dominant.

Privit din acest unghi, Radio Vocea Basarabiei s-a dovedit a fi mai mult decât o instituţie media. De-a lungul a opt ani de zile, sub guvernarea PCRM, postul a fost şi supapă pentru o populaţie forţată să trăiască într-o atmosferă politică irespirabilă, şi avocat al poporului, şi mişcare de rezistenţă, şi instituţie de investigaţie a trecutului totalitar-sovietic, şi mijloc de radiografiere a prezentului comunist, a crimelor comise de regimul Voronin.

Deşi e încă tânăr, numără doar 10 ani, Radio Vocea Basarabiei lasă în urmă o legendă. Un mit autentic, verificabil şi indispensabil care oferă noii generaţii modele de profesionism, competenţă şi curaj, de jurnalism responsabil şi independent.

Aici găsim o veritabilă colecţie de individualităţi remarcabile (Dan Dungaciu, Valeriu Saharneanu, Veaceslav Ţâbuleac, Anatol Petrencu, Ion Enache, Andrei Vartic, Arcadie Gherasim, Maria Bulat-Saharneanu, Igor Caşu, Aureliu Silvestru, Stela Popa ş.a.) care, sau de la microfonul postului, sau din postura managerială, au servit cauza naţională şi cea a democraţiei din Basarabia, contribuind enorm la salvarea societăţii noastre de barbaria comunistă, la schimbarea politică din vara anului 2009. Au primenit lumea în care trăim.

Petru BOGATU, Jurnal de Chisinau

Postul de radio „Vocea Basarabiei” împlineşte zece ani. Zece ani de muncă fără ziua a şaptea, cea lăsată de Dumnezeu pentru odihnă. Citez din Biblie, „Geneza”: „Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o: iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut. Şi-a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a pus în rânduială”.

Să fim atenţi la acest citat: Dumnezeu a sfinţit ziua a şaptea pentru că „într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a pus în rânduială”. Astfel, Dumnezeu s-a odihnit numai după ce „toate lucrurile sale le-a pus în rânduială”. Cu alte cuvinte, dacă nu ar fi existat cele şase zile de muncă, nu ar fi existat această a şaptea zi, cea de odihnă. Un popor devine performant numai dacă are vocaţia celor şase zile de muncă, zile în care „pune lucrurile în rânduială” şi pentru care munca nu este o povară, ci o condiţie a supravieţuirii, un leac – nu întâmplător, ajuns la disperare sau la o mare durere, ca să scape de ele, omul nostru zice că… „se ia cu lucrul” .

Am urmărit cu atenţie şi interes profesional constituirea şi afirmarea postului de radio „Vocea Basarabiei”. În legătură cu jubileul de zece ani al acestui post de radio s-au spus şi se vor spune multe lucruri frumoase şi adevărate despre politica editorială, deontologie, angajare pe linia interesului naţional şi a idealurilor naţionale. Un lucru însă ne scapă şi vorbim mai puţin despre el: omul şi eforturile sale de „a pune lucrurile în rânduială”. Mai există un înţelept proverb românesc de care ne amintim mai rar: „Omul sfinţeşte locul”. Trăim un timp în care alte proverbe sunt în vogă. Omul care sfinţeşte locul e omul acţiunii, omul activ care perseverează, caută soluţii, nu se dă bătut, nu se lamentează. Ideologia comunistă a distrus generaţii întregi, cultivându-le psihologia colhoznică a lucrului de mântuială. Comunismul le-a furat unor generaţii întregi sentimentul plăcerii şi al sfinţeniei  celor „şase zile lucrătoare” cultivându-le o psihologie de calic şi pomanagiu. Aceşti oameni critică guvernul că nu le dă pensii mari, critică primăria că nu le dă cărbune, critică legile, ministerele, academiile, partidele ş.a.m.d. pentru că… nu le dă ceva. Cei care n-au dat nimic, cer cel mai mult. Aceşti oameni urăsc succesul altuia, le dă sângele pe nas când cuiva îi reuşeşte ceva, umblă cu mutre oţetite şi se luminează la faţă numai când moare capra vecinului.

Există şi oameni care nu cer nimic, cu excepţia unui singur lucru: să nu fie împiedicaţi să săvârşească marea taină a muncii creatoare. Pot aduce zeci, sute de exemple când oamenii au reuşit să facă ceva. Printre aceste exemple se află şi „ctitorii” postului de radio „Vocea Basarabiei” Valeriu Saharneanu şi Veaceslav Ţâbuleac. Aceştia n-au avut „ziua a şaptea” în aceşti zece ani. În general, un ziarist bun, de altfel, ca şi un medic bun, un profesor bun, un agricultor bun ş.a.m.d. sunt eroii zilelor lucrătoare, ei ţin ţara în picioare, ei mişcă istoria înainte, spre deosebire de calicii şi pomanagiii „zilei a şaptea” care invidiază succesul altora şi  se fac a nu vedea că acest succes e rodul unei munci de ocnaş, că succesul vine din curajul de a risca, din plăcerea de a crea, din conştiinţa că omul nu e un dobitoc fătat pentru iesle şi petreceri, ci e o trestie gânditoare, cununa creaţiei divine, dator să lase o urmă pe acest pământ.

În aceşti zece ani, „Vocea Basarabiei” a lăsat o urmă pe acest pământ. Mulţi ani înainte şi multe urme pe acest pământ!

Constantin TANASE, Timpul