Marţi am avut o seară destul de surealistă, după 4 kili de cabernet ne-am dus cu Rybka la Prohodnoi Dvor să privim El Topo, în regia lui Alejandro Jodorowsky: un filmuleţ bucşit de imagini rupte, simboluri, metafore vizuale şi percepţii subconştient-transcedentale jestokie - zen buddism pe ecran şi să mai vorbim. Fişca e că surealismu a continuat şi miercuri seară, de astă dată la Prime, cu Plahotniuc - şi iaka aişi apare întrebarea cine-i mai mare mistificator - Jodorowsky sau Plahotniuc, nie tăt discursu lui ni-o trezit impresia unui scenariu bine pus la punct şi repetat de 100 de ori înainte de filmarea emisiunii - cu un mic spaţiu pentru improvizare, că de, tre să dăm şi ceva credibilitate. Şi cred că pe tovarăşu Plahotniuc nu vreu să-l mai văd - prea multe simboluri ascunse în ochişorii lui fardaţi, aşa că îl aleg pe Jodorowsky. Că de cât să cred în adevărul "obiectiv" a emisiunilor, mai bine aleg adevărul subiectiv a filmelor.