- Măi Dănuţ, ce-ai făcut la turci?
- Ăăă, am învăţat la un liceu moldo-turc.
- Hmm. Drum bun!
Rutiera gonea încetişor pe drumurile noastre şerpuite şi pline de găuri. Găuri dispuse armonios, ca să-ţi legene somnul şi să te liniştească. Îmi mai fura din cînd în cînd privirea natura din jur. Acel verde seducător mă fermeca. Mă fermeca mai tare însă cartea, aşa că nu dura mult şi iar îmi înfundam ochii printre rînduri.
Numărul patru zeci şi unu vă rugăm să intraţi la oficiul trei sute şi unu, operatorul unu.
Te uiţi la jucărie te rog, capul un pic spre dreapta, şi umărul drept mai sus un pic. Aşa, foarte bine!
Cu acest bon vii după 20.06.2010 şi îţi ridici paşaportul.
Îmi este străin oraşul. Nici măcar şcoala pe coridoarele căreia am zburdat 7 ani, nu îmi mai spune nimic. O clădire, atît! Îmi este trist şi interesant în acelaşi timp. Cum am reuşit să-mi smulg rădăcinile? Şi nici măcar un pic de durere n-am simţit…
- Nu vrei să-ţi iai o carte? Să ai şi tu ce citi pe drum?
- Ba da.
- Vreau să cumpăr o carte. Marele singuratic de Preda…
Scoală că trebuie să mergem.
Îşi calcă o cămaşa, îmi calc şi eu, şi pornim… la drumuri.
