![]()
“Senzatia că administaţia de la Washington a creat impresia că vrea relaţii mai bune cu Moscova, probabil a creat şi la Kremlin impresii mai bune, care crede că poate înainta pe fosta sa zonă de influenţă, poate exercita anumite presiuni, poate utiliza Ucraina în favoarea sa, ca actor extrem de important pe plan strategic cu UE, dar, în acelaşi timp, şi cu Federaţia Rusă. Şi, iată, am văzut această întrevedere dintre preşedintele Ucrainei şi Rusiei, fără prezenţa R. Moldova, care a produs un document pe subiectul conflictului transnistrean, tocmai în acea perioadă în care discuţiile dintre Washington şi Moscova duc la o serie de înţelegeri şi compromisuri”. Aceasta este declaraţia analistului Vlad Lupan (vezi blog) într-o discuţie pe care am purtat-o pentru un subiect pe care îl realizez la Radio România Internaţional. Raspunsul vine la întrebarea legată de declaraţia lui David J. Kramer, fost secretar adjunct de stat pentru afaceri europene şi eurasiatice în administrația Bush, din Washington Post, că SUA ar putea „vinde” Republica Moldova, pentru a-și reface relațiile cu Rusia. Afirmaţia fostului oficial american a trezit multe semne de întrebare la Chişinău, dar nu numai.
În audio de mai jos vă propun spre audiţie cele câteva întrebări discutate cu analistul Vlad Lupan care ţin de recenta vizită a preşedintelui rus – Dmitrii Medvedev – la Kiev. Vlad Lupan spune că îi vine greu să creadă că „SUA ar merge pe această cale tocmai acum când, de fapt, RM se bucură de o susţinere foarte puternică a administraţiei actuale de la Washington”. Vlad Lupan aminteşte, în acest context, despre vizita premierului Vlad Filat în capitala americană şi importanţa acesteia.
„Nu-mi vine să cred că SUA este gata să cedeze R. Moldova pe această zonă, mai cu seamă în condiţiile în care plaseză un scut anti-rachetă în România. Şi, evident, orice situaţie negativă din RM ar trebui să îngrijore SUA care vor avea o instalaţie militară în România, alături de RM” a mai declarat Lupan.
Şi dacă a venit vorba de România, l-am întrebat pe analist ce atitudine crede domnia sa că ar trebui să adopte statul vecin în actualul context? Aici am făcut referire şi la cele peste treizeci de organizaţii civice şi sindicale din România care au semnat marţi o declaraţie, adresată înalţilor oficiali români, prin care îşi exprimă îngrijorarea vizavi de „înţelegerea cvasi-secretă dintre Rusia şi Ucraina referitoare la Transnistria”. Acestea solicită conducerii statului român să purceadă la „acţiuni coerente, prompte şi semnificative”. Răspunsul îl găsiţi în audio.
Tot acolo ascultaţi şi ce spune Vlad Lupan despre problema gazelor şi cum ar putea să fie ajutată R. Moldova de către România şi UE în această chestiune.
Audiţie plăcută.