“Am venit să învaţăm, să trăim, să iubim“
(un principiu minunat pentru un început nou de viaţă…)
Un colorit fermecător de locuri frumoase, încărcate de o istorie de sute de ani… La Saharna nu ajungi usor. Este în mijlocul pădurilor, înconjurată de dealuri cu drumuri întortocheate… şi într-un fel e bine că este aşa!
Odată ajuns aici, impactul este extraordinar de puternic! Încă de la intrarea în cetate, din poartă eşti întîmpinat de copaci uriaşi, asemănători coloanelor din catedralele gotice.
Păşeam încet pe potecă de-a lungul vechiului drum pavat. Din loc în loc, pe unele trunchiuri ale copacilor, puteam vedea scrijelituri de cuţit, cum, de altfel se pot vedea destul de des prin pădurile noastre. Însă aceşti copaci însufleţiţi se vindecă singuri într-un mod miraculos. Am văzut rănile provocate de oameni cicatrizîndu-se într-un mod cu totul special, formînd parcă nişte flori.
Razele soarelui încă străbat ramurile copacilor. La capătul potecii, în jos se deschide un luminiş în care sunt amplasate sanctuarele acestui templu. Mergeam printre ele, iar tentaţia era foarte mare să intru în mijlocul lor, să simt timpul si spaţiul… într-una… Să aflu “cine sunt, de unde vin, ce caut aici şi acolo?”. Dar ceva parcă te opreşte: nu poţi să treci dincolo! Nu există nici un semn de “nu treceţi” sau “acces interzis”, dar totuşi ceva te ţine şi nu poţi să treci dincolo de piatra împrejmuitoare de 10 metri înălţime! Sentimentul este puternic, cutremurator. Nu poţi decît să te aşezi deoparte şi să spui o rugăciune.
Coautor: Dragoş Manoilă
