1/28/08, De la Isus Cristos, Yeșua Messia. O Scrisoare Dată lui Timothy, În legătură cu Joel Osteen. Și Pentru Toți Cei Ce Au Urechi Să Audă.


Așa zice Domnul: Dacă acest om nu se oprește de la aceste erezii, el va fi zdrobit sub greutatea propriei sale biserici pe care el a zidit-o… mai întîi suferind, potrivit cu tot ceea ce el oprit pentru el însuși, în lepădarea săracilor, și în aceea că nu a hrănit pe cei flămînzi… nici în duh, nici în Adevăr.

Despre biserica lui, ea va fi dată jos. Și oamenii, și acei ce s-au îngrămădit la ea, vor fi eliberați, spune Domnul… cînd nenorocirea vine!

Pentru că ea a venit, da, ea chiar este deja aici…ea a venit. Și deși ea pare să zăbovească în ochii oamenilor, ea numaidecît că va veni. Ea nu va zăbovi, pentru că ziua este aproape. Eu voi curăța, și Eu, chiar Eu, voi fi slăvit! Spune Domnul! Sfîntul lui Israel este numele Meu, și orice genunchi se va închina înaintea Mea, numindu-Mă Domn.

Așa este scris, și așa este, și va fi:

Eu am venit, și aceștia în autoritate nu au avut urechi.

Și deci Eu am venit iarăși, și voi aduna și-i voi lăsa pe ei pustii…

toată lumina luată și adunată…

IATĂ,

Eu Mă voi întoarce în Slava Mea!… Da, chiar pământul se va închina înaintea Mea.

Eu îl voi apuca, și el va fi zguduit…

chiar și cerurile vor fi răsucite înaintea Mea.

Pământul este al Meu, și tot ce-i pe el este așternutul picioarelor Mele.

Eu am spus asta, și asta numaidecît că va fi, spune Domnul!

EU SUNT… DOMNUL.

(Letters from God and His Christ, Volume 7)