Mă uimesc, de la o zi la alta tot mai tare, tot felul de sincronicităţi asupra cărora mă tot ”împiedic”. Unele mărunte, atît de uşor ignorabile, altele.. ca haina aia reflectorizantă a poliţiştilor pe timp de noapte.
Ieşeam din casă şi aproape-aproape să ajung în staţie şi plecase doiul… Buuun mi-am zis, deşi tot acru-mi era.. Păi da, o jumătate de minut!
Aştept 19. Vine şi el, iese şoferul, îşi ştampilează itinerarul (păi da, suntem la capăt de Canta) mai fumează vreo două ţigări… şi plecăm!
Ajungem pe la gară, o coadă de tramvaie… Accident. Pe liniile de tramvai. Îmi mai părea rău c-am scăpat tramvaiul?
Buuun, asta e o chestie minoră, uşor ignorabilă cum ziceam.
Miercuri. Zi super tare. Dimineaţă cu Puiuţ, ce poate fi mai revigorant? O oră jumătate în care mi se aminteşte constant că nu fac nimic, că mă pierd, că dau cu piciorul în posibilităţile mele. E dureros să asist la asta în fiecare săptămînă, dar are dreptate.. După vine doamna Pletea cu algebră liniară, şi nu că n-ar fi interesant, sau că nu apreciez eforturile lor dezinteresate. Doar că-s obosit, şi mi-e foame. Plus că am şi parţial la EDCO la 4 şi n-am învăţat mai nimic.
Pe drum ambuteiaje, cald, mai şi aştept în staţie.. Tot cheful de a da un parţial mi-a dispărut subit. Ştiam că dacă nu mi se tranformă starea de spirit am să scriu foarte prost. Nu vedeam nicio posibilitate să se petreacă asta. Dar..
Ajung acasă şi mă sună Kurt Brick… Exact ca mana cerească, cere-o şi ţi se va da..
Astăzi… mi-a venit, cu totul din senin, mesajul ăla. N-avea decît două cuvinte. Dar m-a făcut atît de bucuros..
Am mai primit şi linkul ăsta. Care mi-adus aminte de starea pe care o aveam privind filmul. Mă treceau fiori..
Chestii mărunte, mulţi ar rîde chiar. Dar vă spun deschis anume aceste chestii îmi aduc cea mai mare fericire.
Aşa că vă mulţumesc şi nu-mi mai spuneţi nu-i pentru ce. Pentru că este, şi încă din plin!
==
Nu e nevoie de prea mult pentru a-i face fericiţi pe cei din jurul nostru. Merită să ne ostenim un pic.
