Poveste…

M-a parasit iubita… De azi, incep o viata noua. Cum? Inca nu stiu, dar, unicul scop pe care-l am la ora asta, e sa o conving sa ma accepte asa cum sunt – cu „bune si rele”, s-o conving ca de azi ma schimb, ca renunt la principiile mele stupide si idioate si ca – incepem o viata noua. Da, „incepem” si nu incep, pentru ca nu concept o viata de celibatar, dupa 3 ani de „bune si rele”. Poate seamana a moft, insa, crede-ti-ma, chiar nu e. Si n-am fost in viata mea atat de disperat, frustrat, dezaxat si lipsit de sperante cum sunt azi. Nu degeaba scriu… Iar ma amagesc ca trece, iar ma amagesc ca trece, iar si iar… Aiurea. E o primavara care m-a „binecuvantat” cu o gama foarte larga de emotii generatoare de schimabri (de ordin meta-fizic, cred ca) care, m-au modificat intr-atat, incat AZI sunt mai decis ca niciodata – MA SCHIMB! De azi, imi dedic intreaga existenta numai EI (daca reusesc s-o recuceresc, bineinteles)! Trebuie sa reusesc. Sunt barbat si ea e femeia, ea e feminitatea intruchipata, ingerul mau pazitor, ea e cea pentru care merita sa mori si langa care vreau sa-mi traiesc zilele. Suna dramatic si, poate, nu indeajuns de convingator, dar sunt sincer cu mine – imi omor egoul AZI! E – acum ori niciodata: nu mai am ce pierde! Iar in momente ca asta, trebuie sa te bazezi pe instincte, sa actionezi – bate fierul cat e cald, ca daca se raceste, vine toamna si hormonii adorm… Incep sa cred ca o iau razna. E prima data cand nu pot sa adorm, cu toate ca sunt obosit. Adrenalina nu-mi da pace. Si o am in surplus azi, o simt intr-atat, incat cred ca am curajul sa imi tai venele sau sa ma arunc de la etajul la care sunt. N-o s-o fac, normal, n-o sa fac nici alte porcarii, nici n-o sa ma mai gandesc la astea. Gata, ajunge! Eu imi decid soarta, eu imi judec faptele, eu imi programez actiunile! Asteptam demult clipa asta, totusi, nu am crezut ca vine atat de neasteptat. Si iarasi – e bine ca, totusi, a venit acum (poate cam tarziu, dar a venit), ca daca venea mai devreme, chiar nu cred ca i-as fi prins firul si atunci, tot eu as fi fost acela care s-ar fi considerat „desteptul” in toata povestea asta… Da… Tin minte cum ne-am cunoscut. Era mica si naiva, draguta foc, vesela, plina de viata – radia! Eu cine eram? Eu eram tipul ala „smecher” si plin de aere de macho, care credea ca e prea „nu stiu cum” pentru ea. Traiam in lumi diferite, dar ne-am intersectat la un moment dat, iar impactul a fost atat de naucitor, incat m-am trezit cu fluturasi in burta si plin de energie. Eram plin de viata si eu. Ea imi reincarcase bateriile, m-a resuscitat, intr-un fel… Multumita ei sunt viu, sanatos si… trist acum. Imi merit soarta, asta am cautat, asta am gasit, n-ai cu cine te bate, in general, n-ai decat sa-ti aduci aminte vorba aia – „Dumnezeu nu bate cu batu’”. O stiam. Dar si El stie cat de tare imi place sa ma joc cu focul. Poate de asta mi-a si trimis-o? Nu m-am gandit niciodata la asta si nici nu cred ca as fi ajuns sa ma gandesc, daca azi nu se intampla ce s-a intamplat. N-am fost pregatit, sincer, m-a luat prin surprindere. O inteleg perfect – cine ar sta langa un nemernic indiferent, mereu suparat, nemultumit si nerecunoscator? Nimeni! Ea a stat – 3 ani! Si daca ar fi sa pot, chiar as decora-o cu o medalie pentru asta, sincer – EA e eroul meu si indiferent de ce intorsatura vor lua azi lucrurile, ea o sa ramana eroul meu pentru totdeauna! Nu-mi pot imagina sa iubesc pe altcineva… Retraiesc acum fluturasii aia din burta, aud, parca, ce ne sopteam la urechi nopti intregi (ca doar a somn nu ne era), ii simt mirosul, pielea fina, parul cret care imi gadila fata de cate ori incercam sa adorm imbratisand-o… Este / a fost frumos, este / a fost perfect, este / a fost echilibrul de care am nevoie. Nesimtirea mea consta in faptul ca am ajuns sa nu mai stiu de ce are nevoie ea. Cum s-a intamplat asta? Cred ca orice om normal si intreg la cap nu s-ar permite sa ignore o fiinta atat de pura si inocenta precum e EA. Eu – am facut-o. Am trait intr-o lume doar a mea, in care ea nu-si avea locul. De ce? Daca as sti… Daca as sti cate am pierdut… Daca as putea da timpul inapoi… Daca… Daca… Regret. Sunt gata sa o cunosc din nou, sa-i ofer toata atentia de care are nevoie, toata dragostea pe care o am depozitata in inima care, acum bate ca o nebuna si nu ma lasa sa adorm. Senzatia e intr-atat de extrema, incat nu mi-as dori s-o repet niciodata! Si n-o s-o mai repet. Chiar n-o s-o mai fac. Uite asa, din momentul asta sunt altul. Alt om, fara personalitate dubla, fara impresii false si vise copilaresti. De azi sunt mai matur, mai sigur pe actiunile mele si mai stapan pe viata mea. Oare poate altceva sa ma motiveze mai mult decat o persoana pe care o iubesc si fara de care nu-mi vad rostul? Nu cred. Dragostea misca munti, dragostea porneste razboaie si tot ea le incheie. Dragostea da nastere, dragostea distruge, omoara… Dragostea e peste tot, e in toti si in toate, dragostea e tot ceea ce vedem, simtim, traim, tot ceea ce suntem. Si daca dragoste nu e – nimic nu e. Nu vreau sa-mi pierd dragostea, nu vreau s-o las sa ma uite, nu pot sa imi permit asta, n-as putea sa mi-o iert niciodata! De fapt, as vrea sa ma trezesc chiar acum din acest cosmar! Imi dau palme peste fata, na, hai, scoala! Nu… Nu dorm… E ora 4 si ceva… N-am somn, n-am nici scuze, n-am nici bani, n-o am nici pe ea… Nu am nimic!!! Vreau sa ies din acest labirint!!!!!! Vreau sa pot zbura… Vreau sa ii spun cat de mult o iubesc, sa-i demonstrez asta in fiecare clipa ce o voi petrece cu ea. Nu vreau s-o mai dezamagesc niciodata!!! Nu vreau sa ma mai dezamagesc niciodata!!! Nu vreau sa cred ca nu mai am nicio sansa – NU! Eu sunt puternic, totul e in mainile mele, iar ceea ce se intampla e doar o lectie pe care mi-o da „Cel care nu bate cu batul” – multumesc! Se zice ca viata e cel mai prost profesor, ca cica intelegi lectia abia dupa ce suporti consecintele. Sa fie oare viata profesor prost sau eu un elev fara chef de carte? Dilema… La ora asta, sunt sigur ca doar eu si gandacii de bucatarie mai filosofeaza pe asemenea teme. De ce nu? Daca asta ma ajuta sa ma schimb, sunt gata sa o fac nopti intregi. Sunt gata sa renunt la somn doar pentru a-i veghea ei somnul. Sunt gata sa-i dau soarele de pe cer, luna, stelele si cele cateva planete din sistemul nostru solar, sunt gata sa-i astern Calea Lactee in fata blocului, sa-i sarut talpile, manutele, ochii… Sunt gata s-o admir la nesfarsit – pentru ca e frumoasa, pentru ca e desteapta, pentru ca e fata pe care si-o doresc toti, dar o am eu (o aveam, pana azi). Trebuie sa fie a mea! Eu stiu ca trebuie, simt asta, vreau asta si o sa lupt pentru asta (am mai zis-o, nu?). Stiu ca nu pot s-o impun sa fie cu mine. O respect foarte mult, chiar daca in ultima perioada n-am prea lasat sa se vada. Ii doresc tot binele din lume, chiar daca binele ei nu inseamna – EU… Dar… Cand ma gandesc la asta, tot adrenalina aia care nu ma lasa sa adorm, imi da o senzatie de moleseala, incat simt ca lesin. Sa mor daca nu-i asa. Asta e, sunt mai emotiv decat par, decat ar trebui sa fiu sau poate ca sunt normal? Suntem cu totii oameni, mai putin eu – un animal ghidat de instincte si principii demne de neandertalieni, mai degraba, decat de un om al secolului XXI, ceea ce pretind a fi. Jalnic… Am ajuns in halul asta datorita orgoliului de „barbat”… Pe dracu’ orgoliu! Am ajuns asa pntru ca sunt o zdreanta si nimic altceva. O materie vie fara vreun scop si fara vreo menire, nepregatit sa infrunte viata cu „bune si rele”. Si stiam la ce merg, in momentul in care am decis sa fim impreuna. Eu am luat decizia asta. Ea s-a bucurat ca n-a completat o lista… Eu nici macar nu mi-am permis sa ma gandesc la asta, o iubeam deja, o simteam, ii simteam lipsa – ma sincronizasem perfect cu ea. Nu aveam nevoie de altceva. Nu am nevoie de altceva nici acum. O vreau pe EA, doar pe EA! Tin minte perioada aia cand nu ne certam deloc, nu ca nu ne certam, dar nici macar nu aveam motive sa ne certam. Era doar iubire… Eram ametiti ambii… Eram dependent: daca n-o vedeam cateva ore, intram in sevraj – jur! Mi-am ignorat prietenii o buna perioada de vreme. Am stat langa ea ore in sir, saptamani, luni… Am fost un tot intreg. Noi si nimeni altcineva. Sunt bolnav. Sunt legat la ochi!!! Vreau sa ma dezlege careva si s-o vad pe EA! Vreau sa-mi spuna careva ca ceea ce traiesc eu acum nu e realitatea mea, ca sunt doar efectele unui drog puternic pe care l-am testat ieri sau alaltaieri!!! Vreau sa ii spuna careva din voi ca EA e libera sa faca ce vrea, insa, daca se hotaraste vreo data sa ma caute, eu o voi astepta intotdeauna – ca Ghita, la portita… Cu mana goala, insa cu inima plina de dragoste! O sa fiu sincer, o sa fiu doar al ei si ea doar a mea… O sa ne scriem povestea impreuna de AZI! Si ar fi chiar perfect sa fie adevarat. Cred in mine, cred in ea si cred in tot ceea ce ne-a legat atata timp. Nu cred ca am reusit sa sting flacara dragostei noastre. REFUZ sa cred asta. Lupt pana la ultima suflare, pana la ultimul NU, pana la ultima zi din calendar. Gata, adio adolescenta. E si asta o varsta de „tranzitie”, intr-un fel. Intelegi, dupa un sfert de veac, ca – valorile spirituale sunt mult mai presus decat cele materiale, chiar daca exista si se imbina reciproc si avantajos. Vreau liniste, stabilitate, siguranta. Si ea e cea care poate sa-mi ofere asta. De ce trebuie sa intelegem anumite lucruri abia dupa ce ne scapa de sub control situatiile? Ah, da, e vorba tot de viata care ne invata prost sau de elevul fara chef de carte. Logic, cum dracu’ sa nu-mi dau seama?! Ziceam ca luna asta imi iau gazda si ma mut singur. Suna prea bine ca sa pot confirma ce am zis, dar e un plan si asta pe care intentionez sa-l duc la bun sfarsit cat de curand posibil – adica, la primul salariu. Iar ziua aia se apropie si daca nu mai e EA langa mine, cu cine sa imi impart bucuriile si tristetile? Cine sa imi umple noptile si zilele, daca tot ma mut singur intr-un apartament? Ma gandeam ca o sa vrea sa se mute cu mine. Acum, nu stiu ce sa mai cred. Cred una – o sa se mute cu mine, pentru ca eu o ador si o sa ii demonstrez asta! O sa o fac sa ma adore din nou, sa fie mandra de mine si fericita ca in ziua in care ne-am cunoscut. Eu stiu ca pot sa fac asta, eu stiu ca trebuie sa fac asta si stiu ca altceva nu conteaza… Nu acum, nu azi, nu maine… Nu mai conteaza nimic… Nu mai vreau nimic si pe nimeni. O vreau pe EA. Sunt disperat. Ii simt lipsa intr-atat, incat as da orice sa ajung la ea acum. N-as vrea s-o trezesc… As privi-o cum doarme pana dimineata, cand s-ar trezi ea si… poate ca s-ar bucura de prezenta mea in lumea ei… Luceafar coborat din vise. Am zis-o!!! Hahaha! Mai pot sa si rad, pe langa toate cele intamplate azi. Ironic… Ironia mea e foarte enervanta, mi-a zis-o si ea de multe ori, iar eu, nu am facut nimic altceva decat sa ignor ce mi-a zis ea. Cam tot timpul. Cu mici exceptii, dar si alea – cred ca aveau tangente cu mine intr-un mod mai special, altfel, nu-mi explic de ce n-as fi fost la fel de ignorant si lipsit de tactica. Ma urasc!!! Sunt un criminal!!! Am distrus puritatea unei fiinte pe care o ador! Sunt un egoist, un paranoic, un schizofrenic si un badaran fara margini! Mai mult nu se poate, mai rau nu se poate! Azi ma duc la ea. Am un plan – now or never! E timpul sa preiau controlul, dealtfel – ma domina ego’ul si m-am dus pe apa Styxului. O sa cumpar o floare… O sa vorbesc frumos… O s-o recuceresc… O sa pot! Nu-mi pot permite sa dau gres! E dragostea… Doar dragoste si frica de a o pierde… Frica asta e asa de mare, asa de strasnica si stranie… Ma omoara cate putin fiecare clipa petrecuta in singuratatea sufleteasca pe care o simt acum. Vreau sa mai traiesc, vreau s-o fac sa zambeasca, vreau s-o aud spunandu-mi cat de mult ma iubeste, cat de mult ii lipsesc in noptile in care ramane singura, vreau s-o ocrotesc de toate relele, vreau sa-i ofer siguranta si incredere. Vreau si POT sa o fac! Vreau – si o sa o fac AZI! Nu voi mai asculta pe nimeni niciodata, o sa imi urmez chemarea, o sa fiu acel cineva ce-i umple golul, o sa reusesc sa-i resuscitez sentimentele, s-o las sa se convinga ca ceea ce zic, e ceea ce simt, ceea ce vreau, ceea ce o sa fac de AZI inainte. Ea e acolo unde sunt eu, iar eu sunt acolo unde vrea ea ca eu sa fiu. Simplu. Atat de simplu si evident. Ma auzi? Ma simti? Cred ca dormi si nici macar nu banuiesti ce isprava am pus eu la cale. Eh, de-as putea sa fac mai mult de atat, as face-o, crede-ma. Nu imi mai e frica de nimic, daca e sa compar celelalte temeri cu frica de a te pierde, crede-ma! Speranta moare ultima, iar lupta e considerata pierduta abia atunci cand nu ti-au mai ramas sperante vii. Eu inca le mai am, le tin in viata pentru astfel de momente. Scumpa mea, nu pot accepta faptul ca n-o sa te vad niciodata, n-o sa pot sa iti vorbesc, sa te sarut, sa te ating, sa fac dragoste cu tine… N-o sa pot accepta asta niciodata. Pentru ca tu esti perfecta!!! Pentru ca tu esti cea mai perfecta!!! Pentru ca tot ce ni se intampla, nu face decat sa ne intareasca. Trebuie sa stii asta, la fel cum o stiu si eu. Iti cer ajutor – ajuta-ma sa salvez relatia noastra, iar eu – o sa fac imposibilul ca sa mentin echilibrul si armonia. Ce zici, riscam? Hai sa ne mai jucam odata cu focul, chiar daca ne-am ars destul pana acum. Hai sa mai invartim odata roata norocului! Hai sa ne traim clipa impreuna! Cred ca deja circula troleurile. E de bine. In cateva ore te voi vedea. S-ar putea sa-ti stric ziua, dar fie ce o fi (nu e vorba de egoism aici), jur ca daca imi zici sa plec – voi pleca! Jjur ca te las in pace, daca chiar asta iti doresti!!! Jur sa te iubesc asa cum esti pana la adanci batraneti, daca ma accepti asa cum sunt – „cu bune si rele”… A mai ars o tigara. Si totusi, nu vreau sa cred ca sunt treaz si ca ceea ce mi se intampla, mi se intampla pe bune. Refuz sa cred asta!!! Da… Imi merit soarta. Imi merit pedeapsa si „bataia nu cu batul”. Am foat prea cu capu-n nori in ultima perioada… In ultimul an, mai degraba. Urat. Trist. Prost. Fara sens. De ce? Crezi ca stiu? Crezi ca-ti pot explica ceva? Nu pot… Habar nu am… Nu stiu nimic. M-am dedublat, traiesc in doua (sau mai multe) lumi paralele. Nu imi mai pot controla personalitatile, toate au luat-o razna! Nu mai stiu care e personalitatea dominanta. Nu mai stiam… Acum stiu. Stiu ce vreau, stiu ca tu ai ceea ce vreau eu si ca, chiar daca nu-mi merit decat soarta, stiu ca merit o sansa! A cat-a oare? Stiu… A „mult-a”… Sa ma ajute fortele alea care se concentreaza si indeplinesc dorinte si planuri sa-mi realizez visul (nevisat asta noapte, dar trait clipa cu clipa din momentul in care te-am auzit spunandu-mi NU) – de a te reintoarce, de a-ti castiga din nou (iarasi – a cat-a oara) increderea. Te iubesc, ingerasul meu! Te iubesc… De azi, reinventez povestea… Adio energie negativa, adio sfaturi stupide, adio principii ridicole, adio vorbe, adio amintiri neplacute, adio umbrele trecutului. De azi, voi trai asa cum sunt, asa cum nu m-a vazut niciodata, asa cum nu m-a vazut nimeni niciodata – dedicat! O iubesc…

M-a parasit iubita…De azi, incep o viata noua. Cum? Inca nu stiu, dar, unicul scop pe care-l am la ora asta, e sa o conving sa ma accepte asa cum sunt – cu „bune si rele”, s-o conving ca de azi ma schimb, ca renunt la principiile mele stupide si idioate si ca – incepem o viata noua. Da, „incepem” si nu incep, pentru ca nu concept o viata de celibatar, dupa 3 ani de „bune si rele”. Poate seamana a moft, insa, crede-ti-ma, chiar nu e. Si n-am fost in viata mea atat de disperat, frustrat, dezaxat si lipsit de sperante cum sunt azi. Nu degeaba scriu… Iar ma amagesc ca trece, iar ma amagesc ca trece, iar si iar… Aiurea. E o primavara care m-a „binecuvantat” cu o gama foarte larga de emotii generatoare de schimabri (de ordin meta-fizic, cred ca) care, m-au modificat intr-atat, incat AZI sunt mai decis ca niciodata – MA SCHIMB! De azi, imi dedic intreaga existenta numai EI (daca reusesc s-o recuceresc, bineinteles)! Trebuie sa reusesc. Sunt barbat si ea e femeia, ea e feminitatea intruchipata, ingerul mau pazitor, ea e cea pentru care merita sa mori si langa care vreau sa-mi traiesc zilele. Suna dramatic si, poate, nu indeajuns de convingator, dar sunt sincer cu mine – imi omor egoul AZI! E – acum ori niciodata: nu mai am ce pierde! Iar in momente ca asta, trebuie sa te bazezi pe instincte, sa actionezi – bate fierul cat e cald, ca daca se raceste, vine toamna si hormonii adorm… Incep sa cred ca o iau razna. E prima data cand nu pot sa adorm, cu toate ca sunt obosit. Adrenalina nu-mi da pace. Si o am in surplus azi, o simt intr-atat, incat cred ca am curajul sa imi tai venele sau sa ma arunc de la etajul la care sunt. N-o s-o fac, normal, n-o sa fac nici alte porcarii, nici n-o sa ma mai gandesc la astea. Gata, ajunge! Eu imi decid soarta, eu imi judec faptele, eu imi programez actiunile! Asteptam demult clipa asta, totusi, nu am crezut ca vine atat de neasteptat. Si iarasi – e bine ca, totusi, a venit acum (poate cam tarziu, dar a venit), ca daca venea mai devreme, chiar nu cred ca i-as fi prins firul si atunci, tot eu as fi fost acela care s-ar fi considerat „desteptul” in toata povestea asta… Da…Tin minte cum ne-am cunoscut. Era mica si naiva, draguta foc, vesela, plina de viata – radia! Eu cine eram? Eu eram tipul ala „smecher” si plin de aere de macho, care credea ca e prea „nu stiu cum” pentru ea. Traiam in lumi diferite, dar ne-am intersectat la un moment dat, iar impactul a fost atat de naucitor, incat m-am trezit cu fluturasi in burta si plin de energie. Eram plin de viata si eu. Ea imi reincarcase bateriile, m-a resuscitat, intr-un fel… Multumita ei sunt viu, sanatos si… trist acum. Imi merit soarta, asta am cautat, asta am gasit, n-ai cu cine te bate, in general, n-ai decat sa-ti aduci aminte vorba aia – „Dumnezeu nu bate cu batu’”. O stiam. Dar si El stie cat de tare imi place sa ma joc cu focul. Poate de asta mi-a si trimis-o? Nu m-am gandit niciodata la asta si nici nu cred ca as fi ajuns sa ma gandesc, daca azi nu se intampla ce s-a intamplat. N-am fost pregatit, sincer, m-a luat prin surprindere. O inteleg perfect – cine ar sta langa un nemernic indiferent, mereu suparat, nemultumit si nerecunoscator? Nimeni! Ea a stat – 3 ani! Si daca ar fi sa pot, chiar as decora-o cu o medalie pentru asta, sincer – EA e eroul meu si indiferent de ce intorsatura vor lua azi lucrurile, ea o sa ramana eroul meu pentru totdeauna!Nu-mi pot imagina sa iubesc pe altcineva… Retraiesc acum fluturasii aia din burta, aud, parca, ce ne sopteam la urechi nopti intregi (ca doar a somn nu ne era), ii simt mirosul, pielea fina, parul cret care imi gadila fata de cate ori incercam sa adorm imbratisand-o… Este / a fost frumos, este / a fost perfect, este / a fost echilibrul de care am nevoie. Nesimtirea mea consta in faptul ca am ajuns sa nu mai stiu de ce are nevoie ea. Cum s-a intamplat asta? Cred ca orice om normal si intreg la cap nu s-ar permite sa ignore o fiinta atat de pura si inocenta precum e EA. Eu – am facut-o. Am trait intr-o lume doar a mea, in care ea nu-si avea locul. De ce? Daca as sti… Daca as sti cate am pierdut… Daca as putea da timpul inapoi… Daca… Daca… Regret.Sunt gata sa o cunosc din nou, sa-i ofer toata atentia de care are nevoie, toata dragostea pe care o am depozitata in inima care, acum bate ca o nebuna si nu ma lasa sa adorm. Senzatia e intr-atat de extrema, incat nu mi-as dori s-o repet niciodata! Si n-o s-o mai repet. Chiar n-o s-o mai fac. Uite asa, din momentul asta sunt altul. Alt om, fara personalitate dubla, fara impresii false si vise copilaresti. De azi sunt mai matur, mai sigur pe actiunile mele si mai stapan pe viata mea. Oare poate altceva sa ma motiveze mai mult decat o persoana pe care o iubesc si fara de care nu-mi vad rostul? Nu cred. Dragostea misca munti, dragostea porneste razboaie si tot ea le incheie. Dragostea da nastere, dragostea distruge, omoara… Dragostea e peste tot, e in toti si in toate, dragostea e tot ceea ce vedem, simtim, traim, tot ceea ce suntem. Si daca dragoste nu e – nimic nu e. Nu vreau sa-mi pierd dragostea, nu vreau s-o las sa ma uite, nu pot sa imi permit asta, n-as putea sa mi-o iert niciodata! De fapt, as vrea sa ma trezesc chiar acum din acest cosmar! Imi dau palme peste fata, na, hai, scoala! Nu… Nu dorm… E ora 4 si ceva… N-am somn, n-am nici scuze, n-am nici bani, n-o am nici pe ea… Nu am nimic!!! Vreau sa ies din acest labirint!!!!!! Vreau sa pot zbura… Vreau sa ii spun cat de mult o iubesc, sa-i demonstrez asta in fiecare clipa ce o voi petrece cu ea. Nu vreau s-o mai dezamagesc niciodata!!! Nu vreau sa ma mai dezamagesc niciodata!!! Nu vreau sa cred ca nu mai am nicio sansa – NU! Eu sunt puternic, totul e in mainile mele, iar ceea ce se intampla e doar o lectie pe care mi-o da „Cel care nu bate cu batul” – multumesc! Se zice ca viata e cel mai prost profesor, ca cica intelegi lectia abia dupa ce suporti consecintele. Sa fie oare viata profesor prost sau eu un elev fara chef de carte? Dilema… La ora asta, sunt sigur ca doar eu si gandacii de bucatarie mai filosofeaza pe asemenea teme. De ce nu? Daca asta ma ajuta sa ma schimb, sunt gata sa o fac nopti intregi. Sunt gata sa renunt la somn doar pentru a-i veghea ei somnul. Sunt gata sa-i dau soarele de pe cer, luna, stelele si cele cateva planete din sistemul nostru solar, sunt gata sa-i astern Calea Lactee in fata blocului, sa-i sarut talpile, manutele, ochii… Sunt gata s-o admir la nesfarsit – pentru ca e frumoasa, pentru ca e desteapta, pentru ca e fata pe care si-o doresc toti, dar o am eu (o aveam, pana azi). Trebuie sa fie a mea! Eu stiu ca trebuie, simt asta, vreau asta si o sa lupt pentru asta (am mai zis-o, nu?). Stiu ca nu pot s-o impun sa fie cu mine. O respect foarte mult, chiar daca in ultima perioada n-am prea lasat sa se vada. Ii doresc tot binele din lume, chiar daca binele ei nu inseamna – EU… Dar… Cand ma gandesc la asta, tot adrenalina aia care nu ma lasa sa adorm, imi da o senzatie de moleseala, incat simt ca lesin. Sa mor daca nu-i asa. Asta e, sunt mai emotiv decat par, decat ar trebui sa fiu sau poate ca sunt normal? Suntem cu totii oameni, mai putin eu – un animal ghidat de instincte si principii demne de neandertalieni, mai degraba, decat de un om al secolului XXI, ceea ce pretind a fi. Jalnic… Am ajuns in halul asta datorita orgoliului de „barbat”… Pe dracu’ orgoliu! Am ajuns asa pntru ca sunt o zdreanta si nimic altceva. O materie vie fara vreun scop si fara vreo menire, nepregatit sa infrunte viata cu „bune si rele”. Si stiam la ce merg, in momentul in care am decis sa fim impreuna. Eu am luat decizia asta. Ea s-a bucurat ca n-a completat o lista… Eu nici macar nu mi-am permis sa ma gandesc la asta, o iubeam deja, o simteam, ii simteam lipsa – ma sincronizasem perfect cu ea. Nu aveam nevoie de altceva. Nu am nevoie de altceva nici acum. O vreau pe EA, doar pe EA! Tin minte perioada aia cand nu ne certam deloc, nu ca nu ne certam, dar nici macar nu aveam motive sa ne certam. Era doar iubire… Eram ametiti ambii… Eram dependent: daca n-o vedeam cateva ore, intram in sevraj – jur! Mi-am ignorat prietenii o buna perioada de vreme. Am stat langa ea ore in sir, saptamani, luni… Am fost un tot intreg. Noi si nimeni altcineva. Sunt bolnav. Sunt legat la ochi!!! Vreau sa ma dezlege careva si s-o vad pe EA! Vreau sa-mi spuna careva ca ceea ce traiesc eu acum nu e realitatea mea, ca sunt doar efectele unui drog puternic pe care l-am testat ieri sau alaltaieri!!! Vreau sa ii spuna careva din voi ca EA e libera sa faca ce vrea, insa, daca se hotaraste vreo data sa ma caute, eu o voi astepta intotdeauna – ca Ghita, la portita… Cu mana goala, insa cu inima plina de dragoste! O sa fiu sincer, o sa fiu doar al ei si ea doar a mea… O sa ne scriem povestea impreuna de AZI! Si ar fi chiar perfect sa fie adevarat. Cred in mine, cred in ea si cred in tot ceea ce ne-a legat atata timp. Nu cred ca am reusit sa sting flacara dragostei noastre. REFUZ sa cred asta. Lupt pana la ultima suflare, pana la ultimul NU, pana la ultima zi din calendar. Gata, adio adolescenta. E si asta o varsta de „tranzitie”, intr-un fel. Intelegi, dupa un sfert de veac, ca – valorile spirituale sunt mult mai presus decat cele materiale, chiar daca exista si se imbina reciproc si avantajos. Vreau liniste, stabilitate, siguranta. Si ea e cea care poate sa-mi ofere asta. De ce trebuie sa intelegem anumite lucruri abia dupa ce ne scapa de sub control situatiile? Ah, da, e vorba tot de viata care ne invata prost sau de elevul fara chef de carte. Logic, cum dracu’ sa nu-mi dau seama?! Ziceam ca luna asta imi iau gazda si ma mut singur. Suna prea bine ca sa pot confirma ce am zis, dar e un plan si asta pe care intentionez sa-l duc la bun sfarsit cat de curand posibil – adica, la primul salariu. Iar ziua aia se apropie si daca nu mai e EA langa mine, cu cine sa imi impart bucuriile si tristetile? Cine sa imi umple noptile si zilele, daca tot ma mut singur intr-un apartament? Ma gandeam ca o sa vrea sa se mute cu mine. Acum, nu stiu ce sa mai cred. Cred una – o sa se mute cu mine, pentru ca eu o ador si o sa ii demonstrez asta! O sa o fac sa ma adore din nou, sa fie mandra de mine si fericita ca in ziua in care ne-am cunoscut. Eu stiu ca pot sa fac asta, eu stiu ca trebuie sa fac asta si stiu ca altceva nu conteaza… Nu acum, nu azi, nu maine… Nu mai conteaza nimic… Nu mai vreau nimic si pe nimeni. O vreau pe EA. Sunt disperat. Ii simt lipsa intr-atat, incat as da orice sa ajung la ea acum. N-as vrea s-o trezesc… As privi-o cum doarme pana dimineata, cand s-ar trezi ea si… poate ca s-ar bucura de prezenta mea in lumea ei… Luceafar coborat din vise. Am zis-o!!! Hahaha! Mai pot sa si rad, pe langa toate cele intamplate azi. Ironic… Ironia mea e foarte enervanta, mi-a zis-o si ea de multe ori, iar eu, nu am facut nimic altceva decat sa ignor ce mi-a zis ea. Cam tot timpul. Cu mici exceptii, dar si alea – cred ca aveau tangente cu mine intr-un mod mai special, altfel, nu-mi explic de ce n-as fi fost la fel de ignorant si lipsit de tactica. Ma urasc!!! Sunt un criminal!!! Am distrus puritatea unei fiinte pe care o ador! Sunt un egoist, un paranoic, un schizofrenic si un badaran fara margini! Mai mult nu se poate, mai rau nu se poate!Azi ma duc la ea. Am un plan – now or never! E timpul sa preiau controlul, dealtfel – ma domina ego’ul si m-am dus pe apa Styxului. O sa cumpar o floare… O sa vorbesc frumos… O s-o recuceresc… O sa pot! Nu-mi pot permite sa dau gres! E dragostea… Doar dragoste si frica de a o pierde… Frica asta e asa de mare, asa de strasnica si stranie… Ma omoara cate putin fiecare clipa petrecuta in singuratatea sufleteasca pe care o simt acum. Vreau sa mai traiesc, vreau s-o fac sa zambeasca, vreau s-o aud spunandu-mi cat de mult ma iubeste, cat de mult ii lipsesc in noptile in care ramane singura, vreau s-o ocrotesc de toate relele, vreau sa-i ofer siguranta si incredere. Vreau si POT sa o fac! Vreau – si o sa o fac AZI! Nu voi mai asculta pe nimeni niciodata, o sa imi urmez chemarea, o sa fiu acel cineva ce-i umple golul, o sa reusesc sa-i resuscitez sentimentele, s-o las sa se convinga ca ceea ce zic, e ceea ce simt, ceea ce vreau, ceea ce o sa fac de AZI inainte. Ea e acolo unde sunt eu, iar eu sunt acolo unde vrea ea ca eu sa fiu. Simplu. Atat de simplu si evident. Ma auzi? Ma simti? Cred ca dormi si nici macar nu banuiesti ce isprava am pus eu la cale. Eh, de-as putea sa fac mai mult de atat, as face-o, crede-ma. Nu imi mai e frica de nimic, daca e sa compar celelalte temeri cu frica de a te pierde, crede-ma! Speranta moare ultima, iar lupta e considerata pierduta abia atunci cand nu ti-au mai ramas sperante vii. Eu inca le mai am, le tin in viata pentru astfel de momente. Scumpa mea, nu pot accepta faptul ca n-o sa te vad niciodata, n-o sa pot sa iti vorbesc, sa te sarut, sa te ating, sa fac dragoste cu tine… N-o sa pot accepta asta niciodata. Pentru ca tu esti perfecta!!! Pentru ca tu esti cea mai perfecta!!! Pentru ca tot ce ni se intampla, nu face decat sa ne intareasca. Trebuie sa stii asta, la fel cum o stiu si eu. Iti cer ajutor – ajuta-ma sa salvez relatia noastra, iar eu – o sa fac imposibilul ca sa mentin echilibrul si armonia. Ce zici, riscam? Hai sa ne mai jucam odata cu focul, chiar daca ne-am ars destul pana acum. Hai sa mai invartim odata roata norocului! Hai sa ne traim clipa impreuna! Cred ca deja circula troleurile. E de bine. In cateva ore te voi vedea. S-ar putea sa-ti stric ziua, dar fie ce o fi (nu e vorba de egoism aici), jur ca daca imi zici sa plec – voi pleca! Jjur ca te las in pace, daca chiar asta iti doresti!!! Jur sa te iubesc asa cum esti pana la adanci batraneti, daca ma accepti asa cum sunt – „cu bune si rele”… A mai ars o tigara.Si totusi, nu vreau sa cred ca sunt treaz si ca ceea ce mi se intampla, mi se intampla pe bune. Refuz sa cred asta!!! Da… Imi merit soarta. Imi merit pedeapsa si „bataia nu cu batul”. Am foat prea cu capu-n nori in ultima perioada… In ultimul an, mai degraba. Urat. Trist. Prost. Fara sens. De ce? Crezi ca stiu? Crezi ca-ti pot explica ceva? Nu pot… Habar nu am… Nu stiu nimic. M-am dedublat, traiesc in doua (sau mai multe) lumi paralele. Nu imi mai pot controla personalitatile, toate au luat-o razna! Nu mai stiu care e personalitatea dominanta. Nu mai stiam… Acum stiu. Stiu ce vreau, stiu ca tu ai ceea ce vreau eu si ca, chiar daca nu-mi merit decat soarta, stiu ca merit o sansa! A cat-a oare? Stiu… A „mult-a”…Sa ma ajute fortele alea care se concentreaza si indeplinesc dorinte si planuri sa-mi realizez visul (nevisat asta noapte, dar trait clipa cu clipa din momentul in care te-am auzit spunandu-mi NU) – de a te reintoarce, de a-ti castiga din nou (iarasi – a cat-a oara) increderea. Te iubesc, ingerasul meu! Te iubesc…De azi, reinventez povestea… Adio energie negativa, adio sfaturi stupide, adio principii ridicole, adio vorbe, adio amintiri neplacute, adio umbrele trecutului. De azi, voi trai asa cum sunt, asa cum nu m-a vazut niciodata, asa cum nu m-a vazut nimeni niciodata – dedicat! O iubesc…