La începutul săptămânii viitoare, mai exact luni, pe 26 aprilie, RM va restabili originalul Declaraţiei de Independenţă,  votat la 27 august 1991. Act care a ars în timpul protestelor din 7 aprilie 2009 de la Chişinău, în urma incendierii sediului Parlamentului. Cel puţin acestea sunt concluziile făcute în dosarul de urmărire penală, efectuat de catre Procuratura Generală.

Pe 8 aprilie, Guvernul RM a adoptat o hotărâre prin care deputaţii urmează să se întrunească într-o şedinţă specială pentru a semna din nou textul Declaraţiei de Independenţă. Textul actului urmează să fie supus semnării repetate de către membrii primului parlament, care l-au votat şi l-au semnat. În cazul deputaţilor decedaţi, sau care nu au putut veni la şedinţă, pe noul act va fi aplicată semnătura scanată a acestora. Printre semnatari va fi şi invitatul emisiunii MAI APROAPE DE EUROPA. Este vorba de fostul prim ministru al RSSM – dl. Mircea Druc.

În cadrul emisiunii ascultati ce crede Mircea Druc despre semnarea Declaraţiei de Independenţă a R. Moldova, despre independenţa R. Moldova, dar şi despre ultimele evoluţii de pe scena politică din R. Moldova. Prin telefon, de la Chişinău, am aflat şi părerea scriitorului Nicolae Dabija, precum şi pe cea a analistului politic, Vlad Lupan. De la Bucureşti a vorbit şi ziaristul Viorel Patrichi, un bun cunoscător al subiectului şi autorul cărţii – “Mircea Druc, sau, Lupta cu Ultimul Imperiu”.

Quick Time

Windows Media

Real Media

Flash Media

Alegeţi una dintre variantele audio de mai sus şi ascultaţi emisiunea.

Iată câteva dintre cele mai importante idei exxprimate de către Mircea Druc în cadrul emisiunii:

“Şi în 1991 mi-am exprimat rezerva. Am spus-o şi atunci: “Semnez această independenţă cu o singură condiţie: ca această independenţă să fie doar faţă de Imperiul Sovietic, dar nu nu faţă de România”".

“Dacă Mircea Druc ar fi fost prim-ministru pe 27 august 1991, nu ar fi fost semnată această Declaraţie de Independenţă. Venea la convocarea Guvernului, în frunte cu Mircea Druc, cel puţin 1 milion de oameni la Chişinău – Marea Adunare Naţională – care ar fi aşteptat votul acelui Parlament (n.n – votul pentru Unire), care a votat independenţa. Şi atunci ar fi fost un punct principal: “Noi, parlamentul, votăm astăzi următorul lucru:  reconfirmarea votului Parlamentului Sfatului Ţării din 1918. Doi, recunoaştem ieşirea din componenţa Uiunii Sovietice şi respingem ultimatumul din 1940. Atât.”

“Nu au vrut să voteze Unirea, ca în 1918, pentru că au avut o altă motivaţie. Timp de 50 de ani, Imperiul sovietic a reuşit să-şi consolideze o nomenclatură sovietică, rusofilă, care nu avea acest ideal naţional al reîntregirii. Era mult mai pragmatică, mai conjuncturistă, mult mai ancorată în interese strict personale, nu avea viziunea istorică şi nu se gândea la Unire.”

“Unicul lucru care mă încorseta atunci era că dacă noi decretăm Unirea, prin repetarea şi susţinerea votului de la 1918, Nistrul trebuia închis”.

“SUA şi Europa ar fi acceptat Unirea Basarabiei cu România pentru că în perioada aceea le venea mai uşor să accepte numai cazul Basarabiei. Europa şi SUA erau pregătite după Puci să recunoască numai independenţa Ţărilor Baltice. “

“Vreau ca preşedintele R. Moldova să fie ales prin vot general. Şi, doi, toate partidele înscrise în registru să aibă dreptul să participe. Asta mă interesează.”

“Doresc foarte mult să fie (n.n. – la alegerile anticipate) şi un candidat unionist”.

“Conjunctura legată de Alianţa pentru Integrare Europeană a fost folosită binişor.”

“În anii 1990 ne-a folosit pe noi conjunctura şi nu noi am fost cei care am folosit-o. Am avut posibilitatea să ne ţinem de căruţa balticilor, dar nu am făcut-o”.

“Integrarea RM în UE ar fi şi prin Unirea cu România. Ar fi şi aceasta aceasta o cale. Indiferent pe ce uşă intri: prin cea din faţă, sau pe cea din dos.”

“Politicieni, dacă vreţi voturi, duceţi-vă şi bateţi în poarta ţăranilor care vreţi să vă voteze. Campania electorală se câştigă din casă în casă, din om în om, cu promisiuni cât de cât realiste, dar nu prin răfuiala prin intermediul zarelor şi televiziunilor de la Chişinău.”

“De ce am pierdut firava noastră democraţie în 1990? Fiindcă noi nu am făcut nimic pentru ţărani. Lumea a văzut că noi ne comportăm ca şi cei care au fost până la noi. Acum, dacă cei care au venit după Voronin, se vor comporta ca şi comuniştii lui Voronin, nu îi va vota nimeni”.

“Dacă eram prim-ministru, nu ajungeam la paradă. Şi, în general, nu ajungeam la nicio pradă. De mult s-a terminat al doilea război mondial, care a început în 1939. Nu a fost numai război pentru apărarea Patriei. A fost şi război pentru apărarea Patriei, dar şi al doilea război mondial, început, de altfel, şi de Rusia. Nu avem noi ce face paradă. Noi am luptat fără de voia noastră şi pe un front, şi pe altul.Tatăl meu a luptat în armata sovietică, unchii mei au luptat în armata română, deci, s-a terminat. Nu mai avem ce face paradă cu speculaţiile astea. Nu mai avem pentru ce face paradă de acest gen. Gata. S-a terminat”.

“Trebuie să facem ceea ce face şi Europa, dacă vrem Europa. Dacă ai declarat că te vrei integrat, atunci trebuie să faci ceea ce fac şi cei acolo unde vrei să fii. Nu declari că vrei în Europa, dar, totodată, faci nu mai ştiu ce… Eu nici ruşilor nu le-aş mai fi recomandat să facă atâta paradă… Ce vor să mai câştige cu asta? Da au învins Germania. Gata. (…) E logoree, speculaţie şi parole, parole, parole, la infinit. Şi, uite, acum, iar încep discuţiile. Nu participă, nu participă şi gata. Să spună că nu au bani, nu au soldaţi, n-au curaj…”

“Eu dacă eram prim-ministru, nici nu discutam despre problema participării. Şi nu pentru că e la Moscova. În general, nu văd nevoia de a face paradă pentru terminarea celui de-al doilea război mondial. Mai ales acum când suntem în plină desfăşurare al celui de-al treilea război mondial – războiul economic. Acesta este mai crâncen, mai periculos, ba chiar mai necruţător! Noi acum suntem în plin război economic şi ecologic. Hai să mai facem şi paradă că i-am bătut pe turci la Podul Înalt…”