“Orice deznadejde, este un ultimatum lui Dumnezeu”, Emil Cioran
E prima idee interesantă ce mi-a fulgerat gîndul în ultimile zile… Spălam zilnic nădejdi pentru ea. Le treceam prin centrifuga timpului meu, zilelor care treceau nevăzute, zîmbetelor care peste noapte s-au transformat în lacrimi… spălam amintiri, numai pentru a putea reface un ceva “nou”, mai frumos, mai dulce…. Un ceva ce îmi doream să am din toată inima mea…
Dar, limitele vieţii spun nu. Un răspuns negativ, care doare. Un “Nu” apăsat, fiindcă provoacă durere, o mare durere şi celor din jur. Cu resemnare şi strigăt tainic încercam s-o afişez lumii cît mai frumoasă şi cît mai exemplară… Dar dincolo de ea… numai eu ştiu ce se întîmplă.
E prea dureros să refuzi la dragostea care ştii că te poate face fericit în viaţă… şi pricina fiind tot ea… urîta şi neprietenoasa soartă. E dureros să simţi durerea sorţii în viaţă, o durere care pare a fi răzbunătoare pe tine.
Încerc să o pot usca, cu ajutorul soarelui de pe cer, luminii celeste… dar pare a fi mai degrabă uscată pe sîrma de curent electric…
Coautor: Dragoş Manoilă
