Mă-năduş de revoltă şi de jale –
Copacul cel ce mă umbrea în vară
Şi doina m-a-nvăţat s-o cânt
În noaptea asta
L-au tăiat: -
Doar trunchiul în pământ –
I-a mai rămas –
Un ciot schilod…
Dar omul nemilos
Se încălzeşte-acum
Şi leagănă-un copil,
Visând să crească mare.
Ce altoieşte el cu inima-i de scrum?
Cum i-a aprinde-n piept un soare?
Bunică-i, vin să-i spun,
Că-i nemiloasă lumea,
Copacul meu…
Dar ce să văd?! Mă stăpânesc cu greu.
Pe cei ce-au scos şi crucea
De pe mormântul bunei,
Să-i miluiască Dumnezeu.
