Click here for my posts in English!

Am tot văzut o mulţime de lepşe prin blogosferă, dar nu prea am găsit niciuna care să îmi trezească interesul. Am găsit însă una la Pavel Ciorici care mi s-a părut mai mult decât OK.

Am asistat cu toţii la un boom al blogurilor printre oameni politici, jurnalişti şi artişti. Printre cei mai mediatizaţi în RO au fost bogurile lui Adrian Năstase, Ion Iliescu şi Elena Udrea. Eu unul am intrat doar o singură dată pe fiecare dintre ele. Şi nici nu o să mai revin, chiar nu văd de ce aş face-o. În MD singurul politician care are un blog este controversatul Vlad Filat. Acolo am intrat de 2 ori, tot degeaba.

Aşadar, extinzând un pic întrebarea lui Pavel şi înspre RO, leapşa, în primul rând pentru cei din blogrollul meu, ar fi: „Care din personalităţile din România (şi/sau Republica Moldova) ai vrea să îşi facă blog?”

Pentru RO eu aş citi un Blog al lui Cătălin, primul Megastar.
Din MD aş fi de acord cu Pavel, Dorin Chirtoacă.

Voi?