„Nu poate nimieni, nici cu istoria în mînă,
Nici cu harta în mînă, nici cu tratatele îm mînă să spună
Că Basarabia nu e ţară Românească.”
(I.C.Brătianu 1821-1891)
Plouase mărunt atunci… tainic şi candid, trist dar şi frumos, cald şi rece, de-o nouă primăvară, de parcă dragostea nu se născu la începuturi, ci abia atunci se închega ca un boţ de lumină, pe sârma ghimpată a hotarului. Chiar aşa… laolaltă cu ghimpii care nu mai suportau nici ei sa aducă atâta durere oamenilor, dintr-o parte şi din cealaltă.
Inimile înaintau în zborul lor neştiut, ca nişte fantome în zare, zburând până la limite… până la sârma blestemată… nicidecum mai departe! Ştiam sigur că şi tu iţi doreşti să putem zbura liberi sub cerul României. Da… cerul Ţării Româneşti, care nu a fost atins de urâta istorie ce desparte şi astăzi tărâmul strămoşesc. Liberi… să fim liberi pe ambele maluri ale râului , care ascunde în sine toată durerea, iubirea şi dorul românesc. Liberi precum porumbeii…
Întâlniţi pe sârma ghimpată, inimile triste visau… visau la o istorie frumoasă, rămasă undeva în 1918, cu multe tricolore fluturânde. Visau… la o nouă primăvară reînviată de bucuria Unirii frumoase. Visau la zborul liber sub cerul albastru al unei ţări mari.
Eu mă refugiam în propriile gânduri şi adunam doar amintiri… amintirea ta, a dorului pierdut, a cântului de jale, a notelor fredonate de coardele inimilor arzânde de creştini, a unei istorii comune. De ce oare nu s-ar face un pas înainte spre noi cetăţi înălţate în locul sârmelor ghimpate – cetatea Iubirii şi cel mai frumos, cetatea Unirii… ?
Ar fi prea frumos să nu ştim ce-nseamnă durerea ghimpilor din sârmele ruginite! Prea frumos, să vezi aripi întinse în deplină libertate sub cerul românesc. Cât de minunat ar fi să dispară hotarul urât ce desparte atâtea visuri, nădejdi şi doruri!
Cine ar putea tămădui suferinţa inimilor îndrăgostite, care simt că nu pot fi alături niciodată ? E atât de dureros sa trăieşti această iubire imposibilă …
Mai bine gândul îmi îndrept spre tot ce-i luminos
Visând cu tine, pruteana noastră întâlnire
Cel mai divin moment trăit de noi va fi,
Ştiindu-ne cuprinşi, într-un cuvânt frumos… Unire!
……………….
Iubeam, iubesc, te voi iubi mereu…
Gândind, rostind în slovă, cânt şi vers…
Mai mult nu pot nimic să fac acum,
Decât să sper şi să iubesc…
Eu şi tu, iubitul meu
Peste florile câmpiei
Vom zbura netulburaţi
Sub cerul României!!!
Coautor: Dragoş Manoilă
