Nu pot sa inteleg unele lucruri in ruptul capului…Ori virsta asa e asa, ori asa sunt eu? Nu mai stiu…
De ce mereu imi creez propriile batai de cap singura cu mina mea? La ce bun? Imi sta gindul asta ca un nod in git, care ma sufoca.Nu vreau nimic si vreau totul… Vreau sa uit si in acelasi timp nu suport gindul ca gata nu va mai fi cum a fost…
Si nu inteleg de ce sa tulbur trecutul, si asa abia abia am calmat spiritele…
De ce de fiecare data cind mi se pare ca gata, mi-am revenit si sunt fericita in simplitatea si banalitatea vietii pe care o duc, trebuie sa intervina din nou ceva? Nu este corect! As fi vrut sa pot sa uit… nu! Am si uitat spre surpinderea mea…Chiar am uitat! Dar totusi mergind inainte mereu voi simti cum vin din spate toate esecurile, greselile si suferintele…niciodata nu or sa vina fericirea si momentele extrem de frumoase, or sa ma impinga numai astea 3: esecul, sufetinta si durearea…Si nu pentru ca mi le-a creat cineva, eu singura am fost initiatoarea. Corect imi zice prietenul meu din copilarie- “De cind te stiu iti place sa suferi si sa iti viri in cap prostia cum ca nu ai procedat corect, de parca e foarte complicat sa traiesi fara tulburarile tale sufletesti. Chestia consta in faptul ca asa iti place tie! Si asta e tot, nimeni nu te va schimba…” Si totusi, spre adevarul cuvintelor lui, chiar m-am schimbat. Nu mai sunt deloc cea care am fost! Pe cea care am fost cindva nu o pot regasi nicaieri in mine, absolut nicaieri. Pot sa o gasesc doar in jurnalul meu de asta vara, de a carui existenta am uitat de ceva luni bune.L-as deschide, dar sincer, imi e frica. Il las acolo pe raft, fiindca stiu ca asa este mai bine.
Si constinuu sa traiesc cu adevarat fericita in simplitatea si banalitatea vietii mele.Fie ca pare ca nu e asa, eu stiu ca sunt fericita, si nu incerc sa ma mint…
Doar jokingul pe care ma duc sa il fac imi va reaminti din nou totul…Dar nu-i nimic, fiindca nu obosesc sa fug, si gasesc puterea sa resping trecutul care ma impinge in spate…Si fug…Fug inainte…
P.S. ma iertati poate nu am fost prea explicita si am vorbit prea paradoxal despre propria persoana, dar chiar nustiu ce mi-a venit ca am vrut sa sciru asa pentru un moment…
au revoir…
