Ai stat în umbra mea tot timpul…
Ai fost în gîndul meu prezent, chiar atunci cînd predam tema nouă elevilor.
Te ascunzi de fiecare dată în zîmbetul răzleţ de pe buzele-mi roşii. Te scalzi în lumina privirii mele pierdute.
Сrezi că scriu bine… sincer după ce-mi spui tu asta, mă cred mai bună. Nu mă mai simt aşa … pierdută.
Ştii… Dacă ţi-aş spune că de n-ai exista, eu n-aş şti să iubesc, să gîndesc profund la mărunţişurile vieţii şi chiar “să întorc cuvintele pe dos” într-un joc copilăresc, dar foarte efectiv pentru întinderea minţii noastre.
Ştii… Dacă tu n-ai exista, eu n-aş şti să mă apăr de iubire. De fapt, nici acum nu ştiu, dar îţi sunt recunoscătoare că ai încercat să mă înveţi.
Ştii… eu m-am ascuns mereu. Mi-e frică de adolescenţa mea matură.
Tu mă ajuţi întotdeauna să ţin o poziţie dreaptă în societate.
Ştii… aştept, dragă prietene, să înflorească salcîmii în pădurea mea, pe unde ne vom plimba spunîndu-ne poveşti…
P.S : Dacă va fi să fie lumină pe pămînt, atunci cu siguranţă va străluci mai tare la întîlnirea privirelor noastre arzătoare.
Cu cel mai tainic fior… marrynet.
