Proteste împotriva cedării teritoriului de la Palanca au avut loc şi în oraşul Bălţi. Organizaţia LEX 21, care a aderat la Coaliţia Civică pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă, a organizat, în dimineaţa acestei zile, un miting de protest prin care a cerut Guvernului să nu cedeze suveranitatea asupra teritoriului naţional de la Palanca.Organizaţia non-guvernamentală „LEX 21” a organizat în dimineaţa acestei zile o acţiune de protest în centrul oraşului Bălţi, prin care a cerut actualei guvernări să nu semneze la 11 martie actul de transmitere a segmentului traseului Odesa-Reni care trece prin localitatea Palanca.
„Sperăm ca această manifestaţie, care a avut loc la Bălţi, va sensibiliza autorităţile noastre şi îi vor pe gânduri, astfel ca pe 11 martie să nu semneze actul de cedare a teritoriului naţional”, a declarat Igor Ciuru, preşedinte al organizaţiei obşteşti „LEX 21”
