continuare…

Tot în „Descrierea istorică a Basarabiei” de Batişcov, mai aflăm că la 1756 schitul ar fi fost redeschis din nou, când logofătul moldovean Radu Racoviţă închină pământul acestor schituri ( probabil autorul se referă şi la mănăstirea Saharna – n.r.) mănăstirii Dobrovăţ din judeţul Vaslui. După numele vechi, de Dobrovăţ ce-l purta schitul şi moşia schitului, se poate presupune că schitul a fost închinat cu moşia cu tot mănăstirii Dobrovăţ încă de la zidirea ei. Se crede că şi acest schit (cel de la Ţipova – n.r.) a fost redeschis mai târziu de schimonahul Vartolomeu Ciungul, întemeietorul mănăstirii Saharna la 1767 (în alte surse este menţionat anul 1776 – n.r.). în scrisoarea  către Mitropolia Moldovei schimonahul pomeneşte de trei biserici: „Buna Vestire”, „Sf. Nicolae” şi „Adormirea Maicii Domnului”, iar în actul din 3 ianuarie 1805, care se găseşte la mănăstirea Saharna, se pomenesc aceste biserici şi două schituri întemeiate de Vartolomeu, din acest act se înţelege că toate erau situate pe moşia Saharna.

După cum am văzut, în malul stâncos al Nistrului se găsesc bisericile – peşteri descrise mai sus. Asemenea biserici săpate în stâncă se mai găsesc la Saharna şi la Japca, mult mai la nord, tot pe Nistru. Se presupune că toate au o origine veche.

Afirmaţia istoricului Batişcov, că aceste biserici – peşteri au servit pentru adăpostul bunilor creştini împotrivă tătarilor ce stăpâneau aceste locuri în 1256, pare a fi întemeiată. Nu numai chiliile pentru ascunzătoare dovedesc acest lucru, dar însăşi aşezarea acestor biserici şi chilii între stânci acoperite în trecut cu păduri imense şi, aproape inaccesibile piciorului. Aceste biserici – peşteri de pe malul nistrului se găsesc toate săpate într-o formă dreptunghiulară, formate din două părţi: altarul mai mic, înălţat cu o treaptă şi prevăzut cu o singură fereastră, iar naosul, dintr-o singură navă cu două ferestre, toate au în faţă o tindă, iar în dreapta se înşire chiliile. Aceste biserici – peşteri sunt simple, lucrate de mâini omeneşti fără pricepere, menite a sluji lui Dumnezeu şi a se adăposti în vreme de restrişte. În aceste condiţii de nesiguranţă, aici nu s-a putut dezvolta o viaţă monahală mai intensă ca aiurea, călugării nu au avut timpul să lase frâu însuşirilor lor artistice, oricât de rudimentare şi să dăltuiască în piatră scene din viaţa lor sau alte amintiri.

Asemenea biserici – peşteri se mai găsesc şi în Capadocia (Turcia de astăzi – n.r.) în localităţile Guereme, Matcham, Agil, Zilve Tchouch-Iu, Soghanli, din regiunea Urgub. Bisericele – peşteri din aceste regiuni au fost populate de laici şi monahi, în ele se păstrează numeroase înscripţii. Pere G. De Jerphanion (Monasteres et egleses rupestres) a văzut o interesantă inscripţie într-o peşteră din stâncă de lângă Zilve. În tinda bisericii, călugărul şi-a săpat singur mormântul în piatră şi a scris: „Este mort servitorul lui Dumnezeu, Simion, călugăr, nouă luni (anul lipseşte)”. Dar această regiune este bogată în asemenea mănăstiri – peşteri. Cea mai veche ar fi cea de la Tchouch-Iu, făcută sub influenţa arhitecturii siriene, iar cea mai importantă se găseşte la Toyale (Kilisse) pentru caracterul arhitectonic şi pictura ce o decorează. Din cele relatate de Pere G. De Jerphanion, în bisericile – peşteri din Capadocia s-a dus o viaţă monahală intensă, aceste locaşuri sunt impozante şi prin poziţia lor naturală la care s-a adăugat munca pricepută şi liniştită a călugărilor, care au lăsat adevărate opere de artă. Evident faţă de aceste locaşuri din Capadocia, bisericile – peşteri din malul stâncos al Nistrului stau mult mai prejos. Dar dacă din punctul de vedere al artei, importanţei şi mărimii lor, schiturile noastre din Scală stau mai prejos, din punctul de vedere al însemnătăţii pentru noi, ele sunt oricum mai presus. În aceste „cuiburi de vulturi” s-a păstrat ceva din fiinţa noastră şi s-a călit sufletul moldoveanului basarabean care avea să-şi mai ducă crucea mult timp.

va continua…