psihologic, depersonalizarea se caracterizeaza prin starea schimbata a constiintei, adica apare atunci cand se deregleaza, in primul rand, sfera afectiva a constiintei - in unele cazuri mai complexe si sfera intelectuala - a.i. omul inceteaza sa mai simta ceea ce anterior simtea in asemenea situatii si simte de fapt ceea ce nu simtea anterior [de aia depersonalizarea este numita uneori si dezorientare, Burno].
in acest context denpersonalizare poate fi analizata sub 2 aspecte:
- fiziologic, depersonalizarea se adevereste a fi o reactie a creierului la un soc emotional puternic mijlocita de secretia endrofinei care anesteziaza constiinta;
- din punct de vedere comportamental, insa, depersonalizarea pare a fi o armura puternica contra stresului: individul parca ar imbraca o cuirasa care, pe de o parte, ii face self-ul invulnerabil impotriva unei eventuale lovituri, si, pe de alta parte, ii ascunde o rana care inca nu s-a prins.
imho, chestia cu armura protectoare chiar e tare pentru ca, asa cum se practica adesea in psihanaliza, individul poate fi decojit de mai multe straturi... de frici [A.S.], precum un bulb de ceapa.
tinand cont de faptul ca corpul omenesc este sediul tuturor dorintelor depersonalizarea presupune o anihilare a dorintelor. apud Lacan, glasul celuilalt pur si simplu nu mai este auzit: "che voio?" - "nimic. indiferent." [Rudnev zice ca asta ar fi chiar formula traditionala a depersonalizarii].
interpretarea fenomenologica a depersonalizarii consta in faptul ca constiinta refuza sa mai participe intr-o dialectica a contrariilor: bine-rau, placut-neplacut, fericire-nefericire, viata-moarte etc - ceea ce rezida este indiferenta. esenta acestei interpretari consta in faptul ca starea in care constiinta este indiferenta este o stare mitologica. or, mitul, dupa Levi-Strauss, reprezinta un mecanism de eliminare a tuturor contrariilor, cea mai importanta opozitie fiind aceea dintre viata si moarte. astfel, individul ce refuza gandirea printr-o logica binara se scufunda intr-o lume mitologica in care - pentru a supravietui - ar trebui inventata o noua logica sau ar trebui eliminata logica complet [reductio ad absurdum].
o chestie pe care n-am inteles-o a fost aceea ca depersonalizarea e cumva legata de actul de vorbire: intr-un fel, subiectul inceteaza sa inteleaga conventiile limbii - care chipurile se demoleaza - si astfel cuvintele isi pierd treptat forma [literele unui cuvant se schimba cu locurile dupa acelasi principiu wu-wei - ca-i "a", ca-i "b" -, desi Freud ar putea interveni spasmotic sa spuna altceva].
in final, daca ar merita sa reflectam si din perspectiva obiectului care a trecut prin faza depersonalizarii, sa-i analizam "avantajele" pe care le-a obtinut, ar reiesi ca depersonalizare, totusi, ramane un exercitiu firesc si accesibil oricarui individ [looser], fiind adesea un act inconstient si involuntar prin care trece subiectul, iar cuirasa aia protectoare nu e altceva decat un bandaj temporal.
