Zilele trecute am avut plăcerea şi onoarea să fiu invitată “La masa Adevărului”, proiect al ziarului Adevărul, realizat de către jurnalistul George Rădulescu. Vă propun să citiţi în continuare discuţia purtată cu ziaristul de la Bucureşti.
Adevărul: Ce aşteaptă tinerii basarabeni de la România?
Stela Popa: Bine că nu aţi spus „tinerii moldoveni”… În România asta e sintagma – „tinerii basarabeni”, la Chişinău e un pic ciudat când spui „tinerii basarabeni”. Mai nou, am văzut că dincolo de Prut unii sunt deranjaţi când se spune „Basarabia” în loc de „Republica Moldova”. Iată, recent, ministrul român de Externe Teodor Baconski a spus „Barasabia”, iar Marian Lupu, lider al Alianţei pentru Integrare Europeană, s-a arătat deranjat. Tinerii basarabeni sunt consideraţi aceia care studiază în România. Ei aşteaptă mai multă iniţiativă din partea României şi mai multă deschidere. Tinerii basarabeni sunt foarte activi, sunt altfel decât cei de până acum. Sunt tinerii care vor să producă schimbarea. Sunt tinerii acelui 7 aprilie 2009 care nu mai vor să facă unele compromisuri. Ei vor acţiuni concrete. Am văzut asta la 7 aprilie – nu s-a mai putut, au ieşit, au protestat, nu şi-au mai imaginat încă patru ani cu Voronin. Tinerii basarabeni, în special cei din „The Twitter Revolution”, sunt copiii celor care au ieşit în Piaţa Marii Adunări Naţionale în anii ‘90, atunci când s-a produs marea schimbare prin destrămarea Uniunii Sovietice. Ei erau atunci pe umerii părinţilor lor…
Cum i-aţi caracteriza în trei cuvinte?
Activi, dornici de schimbare şi inteligenţi. Ei ştiu ce vor.
Nu cumva tinerii basarabeni percep apropierea de România altfel decât ne imaginăm noi că o fac?
Apropierea o demonstrează şi acel concurs care se face anual pentru obţinerea unei burse în România. Vedem cât de mulţi tineri îşi depun dosarele şi vedem câţi sunt pe un loc. Asta înseamnă ceva, nu? Şi, în plus, să nu uităm că tinerii de la 7 aprilie au ieşit în stradă şi au scandat „Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!”. Sigur, în faţă cred că erau câteva zeci de instigatori, dar în rest, în spate, toţi cei care au venit, au făcut-o din proprie iniţiativă. Nu i-a adus nimeni, forţat, de pe băncile universităţilor. Tinerii aceştia, pe lângă ideile europene pe care le au, mai au şi un ataşament aparte faţă de România. Ei văd că în România s-a produs schimbarea. Adică ei nu-şi reneagă originea, în ciuda îndoctrinării care s-a încercat din partea regimului comunist. Ei au ştiut să distingă informaţia falsă de cea adevărată şi nu s-au lăsat duşi de nas de regimul lui Voronin, nu au căzut în plasa „moldovenismului” agresiv şi primitiv. Pe de altă parte, unii văd România ca pe un fel de legătură cu Occidentul. Dar eu zic că măcar şi asta e bine pentru că oricum treci prin România şi poate te opreşti în România când vrei să ajungi în Occident.
E dezamăgirea mare în rândul colegilor dumneavoastră de generaţie faţă de cum au evoluat lucrurile în relaţia România-Republica Moldova după momentul 1990?
Nu ştiu dacă e dezamăgirea atât de mare în rândul tinerilor, însă e mai mare în rândul părinţilor noştri, care au ieşit atunci în stradă, la începutul anilor ‘90, şi au vrut să scape de URSS. Au reuşit, dar nu în măsura în care au vrut. Şi mulţi dintre ei au trebuit să ia drumul amar al emigraţiei economice sau politice. Spre deosebire de ei, dimpotrivă, cred că tinerii de azi nu mai au timp să se gândească dacă sunt dezamăgiţi sau nu. Ei acţionează. De ce să mai fie dezamăgiţi? Au văzut că au generat schimbarea la 7 aprilie, acum aşteaptă urmările. Am fi mai dezamăgiţi dacă noua guvernare de la Chişinău nu ar întreprinde acţiuni sau dacă România nu ar fi deschisă faţă de noi, dacă România ne-ar uita, aşa cum ne-a uitat în ultimii ani. Totuşi, e şi de înţeles – cu un regim atât de ostil faţă de tot ce era românesc, nici nu aveai cum să aştepţi, ca basarabean, mai multă deschidere. Acum tinerii nu se impacientează, par că au răbdare, dar răbdarea asta are şi ea o limită. De asta spuneam că stăm la poarta Europei, nu doar a României, şi batem la uşă! Dar şi Europa trebuie să ştie că nu putem sta încontinuu la uşă. O să forţăm odată uşa şi o să vrem să intrăm unde ne este locul. Şi asta prin orice mijloace!
„România putea face mai mult pentru noi”
Putea face mai mult România, după ‘90, în ceea ce priveşte relaţia cu Chişinăul?
Personal cred că putea să facă mai mult. Putea să fie altfel. Pragmatic vorbind, în chestiunea cetăţeniei putea să facă mai multe. În Transnistria mereu se spune că Rusia a acordat 150.000 de cetăţenii. Din 400.000 de oameni, aproape jumătate au cetăţenie rusească! Bulgaria, la fel. Am mers zilele trecute în sudul Republicii Moldova şi am constatat că, la fiecare a doua casă, este cineva care are cetăţenie bulgară. Şi Bulgaria acordă cetăţenie pe bandă rulantă. Oamenii pleacă la muncă şi se întorc. Acum, sudul Moldovei, care era destul de sărac, începe să înflorească. Şi asta spuneam – România, măcar şi din punctul ăsta de vedere, ar fi putut să facă mai puţine declaraţii şi mai multe acţiuni. Eu, de exemplu, din 2006 aştept cetăţenia română. Am depus în 2006 o cerere şi timp de 3 ani nu mi-a venit niciun răspuns.Până la urmă, e un drept firesc al nostru…
Aceasta ar fi cea mai mare problemă pe care aţi identificat-o?
Asta ar fi ceea ce se discută cel mai mult. Dar în spatele acestei probleme mai sunt atâtea. Vă spuneam de dobândirea cetăţeniei române. Am depus actele aici, la Bucureşti, pentru că am permisul de şedere. Ştiţi prin câte am trecut? Eu nu discriminez pe nimeni, dar te simţi atât de umilit când trebuie să mergi cu aceia din China sau de nu-mai-ştiu de pe unde şi să stai acolo la coadă, să demonstrezi că tu ai nevoie de permisul de şedere. Or, eu vin acasă, nu mă duc în altă parte! Eu am nevoie să fiu primită acasă! Dar instituţiile de la Bucureşti nu gândesc de fiecare dată aşa… Diferenţa dintre discursul politicienilor, foarte pro-basarabean, şi funcţionarea instituţiilor din România este cea care ne produce cea mai multă dezamăgire.
Se spune că basarabenii vor cetăţenia română pentru a ajunge în Occident…
Este o confuzie! Conform sondajelor, 48,5% dintre aplicanţi vor să aibă cetăţenie română pentru a se deplasa liber în România. Alţi 32 la sută vor să cetăţenia română pentru că se simt români. 10,2% pentru a se deplasa liber în UE, şi doar 7% vor să aibă paşaport românesc ca să poată lucra în Occident. Un alt exemplu: Andrei Vartic, scriitor şi publicist de la Chişinău, a avut ca ultimă dorinţă înainte de moarte să aibă paşaport românesc, pentru că se simţea român. I-a cerut soţiei să fie îngropat cu paşaportul românesc pe piept… S-au făcut demersuri, dar… nu a fost să fie. Paşaportul a venit la două săptămâni după ce a fost înmormântat.
„Am stat degeaba în genunchi în faţa Rusiei”
Ce aşteaptă tinerii basarabeni de la Rusia?
Sunt tineri din Republica Moldova care aşteaptă ceva de acolo pentru că ei privesc spre Rusia, şi este firesc într-un fel. Sunt cei din familii ruse sau rusofone sau cei care primesc bani de acolo… Dar e destul de complicată întrebarea pentru că o parte dintre tineri privesc spre Occident, iar alta spre Rusia. Nu cred că aceia care privesc spre Occident, spre România, se mai uită mult spre Rusia. Ei iau în calcul ceea ce spune Rusia, dar asta este altceva. Sunt foarte puţini cei care ţin cont de ce vrea Rusia, de ce zice Rusia. Oricum, nici măcar tinerii ruşi din Republica Moldova nu mai sunt atât de anti-occidentali. Simt şi ei de unde poate veni prosperitatea.
Dar Rusia ce vrea, de fapt, de la Republica Moldova?