O zi frumoasă… Stropi de ploaie reci, se desprind din imensitatea cerului. Cad cu putere pe pămîntul noroios, spălînd tot ce-i urît şi murdar. Cel mai mult îmi place cînd plouă afară. Nori, ploaie, vînt cald… plăcut.
Afară ploauă, mă dezgroapă de iarnă, voi striga şi eu: “Să trăiască ploaia nevinovată!”. Desculţă-i ploaia mea de astă dată, fiindcă ştiţi voi… e criză pe pămînt. Această ploaie mai piaptănă fumul din hogeacurile fumegînde. Se răsfaţă prin crengile dezgolite ale copacilor. După gerurile aprige ale iernii, ploaia este un balsam pentru fîntîna sufletelor noastre.
Stau la geam. Privesc pe stradă. Nimeni. Nici un om nu se pierde prin ploaia mea desculţă. Numai privirea mea se plimbă prin ploaie. E umedă. De ce oare? E stropită de lacrimile cerului. Şi ploaia plouă pe pămînt. Iar noi ne-am regăsit într-un singur srop desculţ… căutînd muza noastră…
