Azi am primit rest un leu de 1 cu o inscripţie interesantă şi am hotărât că merită să acceadă în „arcanele majore” ale existenţei sale. Scanată, materia s-a transferat brusc într-o serie bizară de zerouri şi unităţi, prelucrată şi multiplicată de câteva ori pentru a se ridica în cele din urmă la înălţimea ameţitoare a cuvântului liber ce hoinăreşte prin world wide web. Cine ştie prin câte mâini i-a fost dat acestei bucăţi de hârtie să treacă, câţi ochi au privit-o cu dispreţ şi de câte ori a fost vândută şi cumpărată. Şi dacă acest leu ar avea urechi să audă şi gură să vorbească, oare ce ne-ar spune? Ne-ar spune multe, cu siguranţă, sau poate că ar tăcea simţindu-se rănit în mândria lui de Leu.
Se pare că americanii au şi implementat deja o idee interesantă în acest sens prin site-ul wheresgeorge.com Pe baza seriei şi numărului de pe bancnotă, acest site îţi permite să verifici prin ce locuri a trecut un anumit dolar afişând traseul acestuia pe hartă. Interesant, nu-i aşa? Am descoperit recent un dolar de 2 din 1976 pe care îl am din tipurile când eram şi tânăr şi ferice (acum îs doar tânăr). Oare ce traseu a avut până a ajuns la mine?