![]()
Comisia care studiază activitatea regimului totalitar comunist din R. Moldova este în plină acţiune. Cel puţin aşa reiese din declaraţiile istoricului Ion Varta, unul dintre cei treizeci de membrii ai acestei comisii. Într-o discuţie cu Ion Varta, purtată recent (vezi de la minutul 2.50), istoricul spune că este absolut necesar să fie investigate crimele comise de regimul totalitar comunist şi asta pentru că „aceste crime sunt enorme şi incomensurabile”.
Ion Varta spune că din debutul investigaţiilor, odată ce a avut acces la fondurile secretizate, la arhive, a rămas „pur şi simplu cutremurat” de pe urma informaţiilor acumulate. “Şi asta numai în ultimele săptămâni de investigaţii!”., mărturiseşte istoricul Varta.
L-am întrebat ce exemple concrete are şi ce anume l-a marcat atât. „Nu s-a ştiut nimic până acum că în anii ’40 – ’41 şi ’44 – ’45, de exemplu, în Basarabia au fost executate, în serie, mai multe grupuri de cetăţeni de la noi. Crimele şi ororile, ne mărturiseşte istoricul, erau realizate în nişte beciuri (sau aşa-zise “coridoare ale morţii”, dacă ar fi să ne amintim şi de o perioadă ceva mai recentă – 7 aprilie 2009)”.
Ion Varta mai spune că este absolut necesară “realizarea unei documentări exacte şi exhaustive pentru ca să avem imaginea definitivă asupra crimelor care au fost realizate de-a lungul deceniilor de regim totalitar communist”. Istoricul mai spune că “cei care fac parte din comisie şi investigează ororile regimului communist de altă dată au în primul rand obligaţia morală faţă de momoria acelor sutele de mii de victime de care se face vinovat acest regim antiuman (n.n – regimul communist)”. “Este important ca aceste lecţii amare ale istoriei să le însuşească fiecare cetăţean al RM, inclusiv viitoarele generaţii, care să ţină cont de aceste lecţii dure şi să nu mai admită niciodată repetarea unor asemenea scenarii”, trage concluzia Varta.
Istoricul se arată convins de faptul că inclusiv din rândurile deputaţilor comunişti vor fi unii care, “după prezentarea acestei investigaţii cutremurătoare, vor vota o eventuală hotărâre care va fi votată în baza documentului final pe care îl va elabora comisia abilitată”.
“Nu este bine să elogiem nişte simboluri însângerate, fiindcă au fost omorâţi şi trecuţi prin acest malaxor al morţii mii de oameni care au fost decimaţi în spaţiul nostru”, conchide Ion Varta.
Din discuţie am mai aflat că această comisie de investigaţie va veni cu detalii inclusiv din timpul foametei şi a deportărilor.
Amintesc că din Comisia care va studia activitatea regimului Totalitar Comunist din Republica Moldova fac parte istorici, doctori în drept, sociologi şi filologi. Potrivit unui decret prezidenţial, raportul final urmează să fie prezentat preşedintelui Republicii Moldova pâna la 1 iunie 2010.
Pentru MAI APROAPE DE EUROPA,
Vocea Basarabiei Bucureşti.
