Tare relativă e chestiunea asta şi fugară, de parcă mereu ar avea probleme cu autorităţile... O vezi, stai la cafea cu ea, ţi-o pui în loc de capă în acest sezon ca să fii în trend, te lauzi că ţi-e amantă, apoi... hop... şi... NU AI SĂRIT. Iar dacă ai sărit, ... „dirept” în groapă.
Nu ştiu cum alţii, dar eu „sunt rudă” cu fata asta şi dacă se întîmplă să „aibă probleme cu autorităţile”, probleme am şi eu. Încep să sufăr şi mă pierd cu desăvîrşire, pentru că eu chiar nu o caut cu lumînarea şi niciodată nu am zis că sunt fericită. Am momente de nefericire, cînd mi se duce pămîntul de sub picioare şi nu am aer. De obicei, cînd ... nu contează. (să nu fugim de la subiect)... după cum spuneam: am momente de nefericire pe care le trăiesc pe viu şi caut cu disperare cale de a mă debarasa de „răutăţi”. Caut să le sparg... să aleg cioburile, air cioburile, după cum ştiţi, trebuiesc duse la gunoi.
Fericirea e în lucrurile mici (îmi spunea Vali) de care uităm mai des decît ni se cere, pentru că sunt lîngă noi şi nu le mai observăm… Am şi eu “pretenţii”, i-am răspuns, oarecum mînioasă....mici, dar care mă apropie de acea stare care mă căpiază de plăcere… Am norocul în portofel numai în cazul în care sunt în armonie cu mine, cînd sunt acasă, cu ai mei, cînd mi se dă o şansă, oricare ar fi ea şi oricît de mică, cînd îmi iese mîncarea bună, cînd reuşesc să fac celor dragi o surpriză, cînd reuşesc să spun „te iubesc” omului drag şi mi se răspunde, chiar şi fără cuvinte, cînd reuşesc să-mi găsesc echilibrul… atunci mă simt împăcată cu mine.
Atunci nu am momente de nefericire. Atunci căpiez, de parcă m-aş uita la soare fără ochelari de protecţie. Şi îmi place în acele momente să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru iubire fără margini. pe care nu o merit.
Astăzi m-am trezit, pentru că simţeam că mi-e greu să respir. Aveam impresia că cineva a răsturnat un dulap peste mine. Cînd am deschis ochii, am văzut mutra lui Boris Pavlovici, pisoiul nostru, care fosăia fără ruşine, la mine pe piept, ca şi cum ar fi fost singurul loc din casă spre care are acces.…fără viză schengen.
Am avut impresia ca căpiez în acel moment. Absurd, dar adevărat.
Următorul moment a fost cînd am simţit gustul cafelei. Să te trezeşti dimineaţă cu un motan în pat.. (nu vă gîndiţi la prostii) şi cu cafeaua adusă de copilul tău… iată asta… da duminică. Cafeaua e delicioasă, cei drept nu prea ma înţeles… e cu zahăr sau miere?! Şi acum îi simt gustul. Sta ca o gumă de mestecat în stomac, dar... mirosul... "parfumul"... ei avea note de mijloc foarte apropiate cu cele ale fericirii culese pe rouă.
Uite, asta e ceva ADEVĂRAT!!!! Cu-adevărat.
Celelalte sunt mizerii pe care noi, muritorii, le-am ridicat la nivelul de cult. Mizerii, fără nicio temelie: succes, faimă, recunoaştere, maşini luxoase, case care se înşiră pe 2 ha, diamante şi amante, politică şi carieră…. lux, vacanţe, restanţe, shopping la Milano şi o noapte “furtunoasă” la “Ritz”, prostii care niciodată nu-ţi dau încrederea că îţi aparţin cu-adevărat. Crema ta miraculoasă care te duce departe de bătrîneţe… ce tîmpenie… să crezi în aşa ceva, înseamnă să fii oaie… da oaie… nu şagă. Tunarea cu silicoane… cum mama naibii, nu se decide nimeni să doneze un rinichi, că tot doare şi tot operaţie e… da să-şi mărească sînii, poftim… niciun stres, să şi-i taie că sunt prea mari… încă o cheltuială… extensii de unghii… mi se face rău de la ele… şampon din suc de …. Nu ştiu ce porcărie… “face părul moale şi pufos ca la …. Motanul lelei Mariţa”, geantă de pe lista de aşteptare Birkin…. da să-mi spună cineva cîţi biscuiţi primesc copiii de la orfelinate.. pe săptămînă, să-mi zică cineva dacă a auzit în ultima vreme vreo discuţie la bucătărie despre cum se descurcă copiii la şcoală?!
Acum, nu. Nu se poate. Acum la bucătărie auzi: “Iubi, poate investim în silicoane vreo 3000 euro. Că se apropie sezonul estival… şi ştii că aia.. a lui “Curulat” are două, adîcă i-o pus din prima în ambii… şi are extensii la unghii şi silicon în buze şi i-o pus şi lui silicon… să le fie “curu lat” (sic!) la amîndoi… că doar poartă acelaşi nume… şi nu e frumos”, sau …“iubitule, blana cea de anul trecut nu mai merge.. că e cam obosită, poate altceva… ca se ne semene lîna…la culoare”.
Dacă stai să asculţi, ai nevoie de un curs de “dezintoxicare”. Putred…
Nimic din toate astea nu m-ar putea face fericită.
Din gesturi mici se construieşte o mare iubire, nu din maşini poleite cu aur, sau din căldări de lalele.. (asta-i sărăcie, fătuco, îmi va zice Vreuna). Din priviri se înţeleg oamenii, nu prin semnele de la bursele de valori. Nu mi-ar strica să cunosc şi aşa ceva că e mai interesant decît Cosmopolitan, care mă învaţă cum se fac copiii „pe diagonală” (chiar sunt curioasă să-mi spună cineva cu cine seamănă odrasla lui făcută „pe diagonală”).
Aşa că, pe mine lăsaţi-mă cu sfaturile şi cu lecţiile despre cît de bine mi-ar prinde şamponul cu ciocolată albă şi suc de lămîie. Mi-i lîncedde la reţetele astea putrede care te învaţă cum să fii puternică şi cum să-ţi faci soţul să te observe...
Fericirea e pentru cei care sunt întregi la minte. Iată secretul. Şi nu o căuta, că nu e fosta ta soţie. Pe ea nu o găseşti la contabilitate, sau la western.. să-ţi ridice „salariul”. Fericirea trebuie să o meriţi. E un job, ca şi familia, full-time. Şi te taxează la minut. Aşa că... munciţi ca să fiţi fericiţi!
