despleteşte parcă o ţesătură tare încâlcită şi densă
cu ochii închişi.
vlasta e ca un ghem plin de praf, care nu-şi poate da drumul,
cu care nu se joacă nimeni.
vlasta ascultă din nou vocile de pe hol.
ar vrea să nu le mai audă,
pentru că vlasta
nu vrea să ştie povestea nimănui, nici măcar pe a ei.
dar eu cred că pe vlasta n-au s-o bage în nici o poveste.
ea ar fi vrut, de exemplu, să fie o albă ca zăpada
sau măcar fetiţa cât degeţelul
pentru că toate poveştile se termină frumos,
ai putea trăi numai cu gândul la sfârşitul acela minunat care poate
să nu vină niciodată,
dar asta nici că mai contează.
