„Directorul companiei „Basarabia-Vin”, Igor Basarab, a fost găsit în această dimineaţă împuşcat pe strada Miron Costin din sectorul Rîşcani al capitalei”, aşa a început ştirea difuzată în dimineaţa zilei de astăzi, de marea majoritate a instituţiilor mass-media autohtone (http://www.stireazilei.md/c-0-2568; http://www.unimedia.md/?mod=news&id=16104; http://moldpres.md/news/default.asp?Lang=ro&ID=126042), unii au scris că a fost omorît directorul companiei „Basarab-Vin” (http://timpul.md/news/2010/01/21/5968; http://www.protv.md/stiri/social/asasinat-la-doi-ani-dupa-ce-a-supravietuit-unui-alt-atentat.html), iar alţii au scris şi aşa şi aşa (http://www.jurnal.md/ro/news/ultima-ora-un-barbat-s-a-sinucis-in-capitala-153519/).

Peste cîteva ore, s-a lămurit. Persoana omorîtă, este omul de afaceri Igor Basarab, directorul companiei „Basarab-Vin” şi nu „Basarabia Vin”, cel care a supravieţuit un atentat la persoana sa, acum doi ani. Nu e greşeala agenţiilor care au difuzat această eroare, ea aparţine Serviciului de Presă al MAI, şi în special „Şeful Direcţiei informare şi relaţii cu publicul al Ministerului Afacerilor Interne, Chiril Moţpan, cel care a declarat “Basarabia” şi nu “Basarab”.

Acum cînd s-a lămurit hai să ne ddezmeticim. Cine trebuie tras la răspundere? Moţpan, mass-media, Basarab, Basarabia, sau cel care a tras?

Cu siguranţă vinovatul este ucigaşul, şi sper că v-a fi găsit şi „executat” după cum merită. Dar mă refeream la greşeala noastră de sistem, eroarea mass-mediei. Şi agenţia noastră, care mănîncă şi ea o bucată de pîine mai bună, atunci cînd lucrează mai bine, a difuzat această ştire, la fel cum a precizat Moţpan, că a fost ucis directorul „Basarabia Vin”. În lipsa de timp, la fel ca şi alte instituţii de media, reporterul nostru nu a avut cînd se documenta, mai ales că avea o declaraţie a oficialului MAI. Mai tîrziu, am fost contactaţi şi anunţaţi că directorul „Basarabia Vin” este viu şi nevătămat, dar a fost ucis un alt om, director al altei companii.

Ca o instituţie care se respectă am fost nevoiţi să elucidăm neînţelegerile. Dar de unde să începi, cînd nu ştii măcar în care din componente se află acea eroare comisă.

Am început de la Moldtelecom. Contactată, operatoarea a mi-a dat două numere de telefon, unul de la Basarabeasca, cel al companiei „Basarabia Vin”, şi altul de la Chişinău de la „Basarab-Vin”. Totodată am întrebat-o adresa companiei din Chişinău. Răspunsul ei, Miron Costin, 25 a elucidat un pic ceaţa, dar nu de ajuns.

La „Basarab-Vin” e tăcere, nu răspunde nimeni – poate că s-a întîmplat ceva şi nimeni nu mai munceşte? Dar trebuie să sun şi la Basarabeasca. O doamnă care a ridicat receptorul, auzind că-s de la presă mi-a dat numărul de mobil al şefului ei, Veaceslav Dragnev, Director al companiei vinicole „Basarabia LWIN”.

La rîndul său, Dragnev, a spus că a aflat de la mine despre moartea subită a colegului său de breaslă. „Îl cunosc doar în calitate de coleg, plus că denumirile firmelor noastre se aseamănă şi eram confundaţi deseori, la adunările între vinificatori”, a menţionat acesta. Totodată Dragnev a spus că va vedea dacă va acţiona Ministerul de Interne pentru eroarea comisă şi pentru ştirbirea reputaţiei firmei sale.

Contactat telefonic, Moţpan, cel citat în toate ştirile, a declarat că a fost o greşeală dea lui şi că „ce contează, atunci cînd oricum a decedat o persoană”. Zicîndu-i că persoana vie, dar prejudiciată, l-ar putea acţiona în judecată, mi-a zis că nu i-i frică de judecăţi.

Aici ajung acolo de unde am început. Nu e greşeala agenţiilor, e o greşeală sistemică. În ciuda creşterii numărului instituţiilor de media, nimeni nu mai are grijă de detalii, contează viteza şi nu corectitudinea informaţiei date. Astfel, cel mai mult pierde calitatea. Eu am dat o erată, dar sînt sigur că multe din mass-media autohtonă, induşi în eroare de serviciile de presă, pentru care contează că „a murit”, dar nu şi „cine?”, o să apară mîine cu ştiri de genul „A înviat din morţi cu moartea pre moarte călcînd…”, „Directorul „Basarabia Vin” e viu, a murit

directorul „Basarab-Vin”…”, sau „Basarabia e vie, Basarab a murit. Trăiască Basarabia”…” de fapt ce contează? Viteza contează, nu conţinutul…