Traian Băsescu este cinstit, în comparație cu adoratorii săi. Este cinstit, fără îndoială, și consecvent, măcar cu el însuși. În oglindă, dimineața și seara, i se înfățișează un chip onest, egal cu sine. El nu-i îndrăgește în mod deosebit pe intelectuali, școala românească pregătește tâmpiți; țara are nevoie, în schimb, de meseriași pricepuți, nu de filosofi. Astea-s câteva din silogismele președintelui către educațiune, cu care, în parte-s de acord și eu! Nu importă, însă - pentru scriitorii și pentru filosofii care-l idolatrizează, cu interes sau din pură nebunie - disprețul președintelui pentru tagma lor rafinată. Taman de aceea, ei fac neostoit coadă lungă, cu îmbrânceli mai dihai decât acelea de la pupat moaștele, la fundul prezidențial. Filosofii îl iubesc pe Traian Băsescu! El... non plus.

H.-R. Patapievici a sărit rândul la pupat buca patronului dumisale, eructând tocmai în Spania (interviu în La Vanguardia) o "mică bârfă", care conține într-însa tot atâta filosofie, sau cumpătare, sau înţelepciune câtă se găsește în mintea unui, să zicem, M. Vanghelie - "politician" în mod prolix și (în aceste condiții) de la nejustificată ”înălțime” meprizat de domnia sa și de aleasa-i companie întru stânjenitoare osanale (Mihăieș, Cărtărescu, Voinescu și, ultimul pe listă, aplaudacul de mare talent: TRU). Este vorba aici de solilocviul de bideu despre dl ex-candidat M. Geoană (la apariția interviului era tot candidat - 6 dec.) , care ar fi fost filmat ”primind sex oral” - nu precizează ”distinsul filosof” dacă a primit de la un partener de sex masculin sau feminin, dacă a făcut cuiva sau dacă a oferit (ah, a primit!). Poate că-n următorul interviu, pe care HRP îl va da, de pildă, săptămânalului Die Zeit, vom afla și alte detalii picante (”mătafizice”) despre viața amoroasă a președintelui PSD.

În acest fel, Băsescu, cel care declara că deține și dumnealui o ”scrisorică” video, dar nu o dă la Răsboiu înainte de alegeri, poate după, mai vede el - rămâne curat, bine-merci, rămâne chiar un personaj cinstit și, cu acest prilej, admirabil!, care, în afară de a repeta obositor tema oligarhilor și a presei-tonomat, nu a proferat mizerii în această campanie. Își permite. Are pentru asta gunoieri de lux, școliți, răsșcoliți, doctori în toate cele, care-i fac treaba murdară, mânjindu-și cu devoțiune maximă reputația, dacă interesele o cer. HRP, ajuns unul dintre aceștia, coborându-se adânc în ceea ce el înfierează săptămânal, până la obsesie, în articolele din EVZ, a devenit o figură execrabilă. Un fel de Sorin Antohi recent, dar cu o tușă originală de țață bârfitoare.

Că există filmul ”porno” cu Geoană sau nu, nu știm; nu mă interesează dacă va fi sau nu va fi făcut public. La fel, nu m-aș oripila - influențându-mi asta alăturarea de partea unei tabere sa a alteia - dacă vreo televiziune ar pune mâna pe el și l-ar da pe post, cum s-a procedat, grosolan-manipulator, și cu ”lovitura” lui T. Băsescu. Acel film nu mi-a influențat votul, mi-a insuflat mai degrabă abținerea (pe care am și pus-o în practică). Cu acest prilej, însă, se întâmplă cu totul altceva, pentru mine personal, o dezamăgitoare ieșire de tip ”gura satului” sau ”radio șanț”, prin dosul scenei, a acestei minți de prim rang, pe care-o urmăream (și-o învățam), până mai ieri, cu sufletul la gură; Horia-Roman Patapievici, mentorul moral liberal-conservator, d i s p a r e. Trăiască HRP, funcționarul public dependent de mâna care-l hrănește!

Aș vrea să trăiesc într-o țară în care un Traian Băsescu l-ar admira, l-ar citi, măcar selectiv, și chiar l-ar servi (!) pe un H.-R. Patapievici, nu invers. Asemenea țări, totuși, nu pot fi întâlnite decât mai cu seamă dincolo de Tisa...