Heterosexuali versus heterălăi

Heterosexualii, în opinia mea, sunt profund nedreptăţiţi. Şi asta pentru că, spre deosebire de alte categorii sexuale, sunt lăsaţi să-şi satisfacă instinctele în intimitatea lor, fără a fi puşi în discuţie, nefiindu-le acordată nici un pic de atenţie, cu alte cuvinte, sunt totalmente neglijaţi. De aceea, am decis să diminuez puţin din nedreptate, îndreptând reflectoarele asupra lor, pentru a fi arătaţi întregii comunităţi, pentru a fi aclamaţi, priviţi cu indiferenţă sau huiduiţi, în funcţie de predilecţii.
Deci, cine sunt ei, heterosexualii? Întrebarea, la prima vedere, poate părea provocatoare în primul rând chiar celor puşi în discuţie, care s-au obişnuit cu ideea că doar ei sunt în drept să analizeze, să arate cu degetul, să facă judecăţi de valoare, să pună diagnostice, să eticheteze, să marginalizeze şi să excludă din societate. Cu toate acestea, mă simt îndreptăţit în demersul meu de a sonda universul stăpânilor acestei lumi şi a clarifica, poate chiar şi pentru ei înşişi, anumite nuanţe ce ţin de modul lor de a se manifesta. Nu am, desigur, pretenţia să tratez problema ca un doctor în ştiinţe, o voi face mai degrabă ca un diletant care scrie pentru alţi diletanţi.
Pentru a elimina din start orice confuzie, voi prezenta definiţia heterosexualităţii din DEX-ul limbii române, o carte de căpătâi pentru autodidacţii mioritici, care îşi perfecţionează cu ajutorul lui cunoştinţele în orice domeniu ştiinţific, definiţiile de aici fiind luate drept axiome de publicul larg. Deci, dicţionarul spune: „Heterosexualitatea – sexualitate normală, atracţie pentru persoane de sex opus”.
Mă voi îndepărta puţin de definiţie, chiar dacă aceasta îmi inspiră un soi de respect soră cu spaima sau cu devoţiunea, şi voi porni de la premisa că heterosexualitatea, la fel ca şi homosexualitatea, de exemplu, se manifestă foarte variat. Dar, în prezentul text, am decis să prezint doar două ipostaze ale fenomenului, şi anume pe heterosexuali şi pe heterălăi.
Voi începe cu heterosexualii, care îmi sunt simpatici, nu neapărat pentru că, practic, toţi prietenii mei fac parte din această categorie. Chiar dacă de mici copii li s-a insuflat, ca şi tuturor celorlalţi copii de altfel, ideea că heterosexualii sunt buricul universului, că sunt alfa şi omega, că sunt unicele fiinţe sănătoase şi normale de pe planetă, aceştia, totuşi, după lungi şi chinuitoare frământări interioare, ajung să admită în cele din urmă că pământul poate fi populat şi de indivizi cu alte fantasme sexuale decât ale lor. Sunt toleranţi (în măsura posibilităţilor), modeşti, cu un orizont larg (dar nu obligatoriu), bonomi şi lista de calităţi ar putea fi continuată. Este evident că, pe lângă calităţi, heterosexualii au şi defecte, dar pe acestea nu le voi enumera, pentru că sunt comune pentru toată lumea.
Cealaltă subcategorie pe care mi-am propus să o descriu, este a heterălăilor. Nu este greu de ghicit că îmi sunt extrem de antipatici. Nu i-am studiat destul de amănunţit, dar, la moment, înclin să cred că heterălăii reprezintă varianta degenerată a heterosexualilor. Care sunt, totuşi, trăsăturile care îi diferenţiază în mulţime?
Isterici, agresivi, îndobitociţi, intoleranţi, intelectul lor nu a evoluat deloc de-a lungul timpului şi nu se deosebeşte prea mult de al pitecantropilor (explic şi pentru habotnici – au exact aceleaşi cunoştinţe pe care le avea Adam şi Eva, care habar nu aveau de computer şi discuţiile pe Internet). Spre deosebire de heterosexuali, heterălăii pretind că trebuie să fie remuneraţi pentru activitatea lor din alcov. Dar se putea altfel, cine nu ar pretinde onoruri în locul lor? Probabil, sexul este pentru ei un adevărat chin, şi ei, geloşi fiind, nu acceptă ca cineva să se bucure cu adevărat în pat.
Dar, chiar şi pentru heterălăi, nu totul este pierdut. O spun cu toată certitudinea, după ce, ieri seara, am depistat la microscop că heterălăii nu sunt aşa de la naştere, fiind doar nişte avortoni ai mediului. Deci, heterălăii îşi pot depăşi condiţia, redevenind heterosexuali, dacă se cultivă niţel (renunţând la un meci de fotbal, la circ sau vizitarea zooparcului în favoarea unui film bun, unei opere literare, balet, teatru şi alte minunăţii necunoscute deocamdată de un heterălău).
Mă trezesc, puţin derutat, pe o pajişte de la marginea oraşului. Băieţi şi fete se plimbă îmbrăţişaţi, ca nişte stăpâni adevăraţi ai locului, fără a se sinchisi prea mult de privirile mele iscoditoare. Îşi vor satisface instinctele fără a filosofa prea mult, pentru că aşa se cuvine - pământul este al lor.