Meyeway

Scriu fiindcă nu este prima oară Când mă trezesc târziu muncit precum o moară Și uit, și macin, și nu m-oprește iară Decât luna mămoasă la început de seară.

Și vreau să-ți povestesc dicționare-ntregi Despre ce-am făcut azi, numai că am doar zeci, Nu sute de cuvinte: vocabular de mut. Ziua s-a terminat, parcă nici n-a-nceput.

Crezi că sunt mincinos? Din contră, prea zelos Și pe cei ce-au trăit un pic invidios Căci ei călătoresc ca să-și marcheze hărți. Eu îmi tot cumpăr pixuri ca să marchez în cărți.

Știi că-i mai dreaptă totuși calea mea? Eu pot călca prin cosmos sau călări o stea Și după ce voi fi elucidat și scopul meu anume E, Doamne, timp destul să mă tot plimb prin lume.

Suntem în ziua-ntâi, Nu știm și nici nu vrem să știm, doar azi e căpătâi. Ieri a fost prima zi Pentru părinții mei care nu știu și nu vor ști

C-avem și noi o zi a noastră, exact ca ei. Nici noi nu știm că mâine vor fi cei Ce vor avea o zi numai a lor: Copiii noștri și-ntr-un final, copiii lor.

Iar Dumnezeu ne dă mulți ani, așa cum ne dorim, Dar nu ne-ajunge-o veșnicie ca să prețuim O viață mult prea lungă, plină de întrebări Precum o zi grabită-n peronul unei gări.

Și mă gândesc la numărul de nori Trecuți deasupra mea… mă umplu de fiori. Ce varstă-au ei? Au oare-o zi a lor? Poate nici nu le pasă fiind mereu in zbor!

Și totuși,

Ce matematică absurdă ne-a-nvățat Să numărăm în zile prezentul și „a fi”? Fiindcă mereu, în mai, observ, mai speriat Că tot ce e în spate nu e decât… o zi.

Fiecare apus pare o zi în plus, Dar țin să vă anunț cu un regret nespus Chiar și Pământul va muri, deși noi nu vom ști, Însă pentru Pământ va fi trecut… o zi.

De când îmi amintesc eu viața Știu de un ciclu omenesc: Sunt doar noaptea și dimineața Ce încontinuu se rotesc.

Mereu corecte, mereu egale, De-un sentiment frățesc neîncetat. Astfel, mergând și eu cu ele-agale Am observat că parcă s-au certat.

Noaptea e muză și izvor etern, În niciun caz timidă sau fricoasă, Dar pare să se-ndrepte spre infern Fiindcă-și urăște sora cea frumoasă.

Ziua e tristă și-obosită Fiindcă nu vrea timpul surorii ei Și e forțată, parcă ispitită De oamenii ce, mai nou, se cred zei.

Analizând un ciclu personal, Nu sunt surprins de cele întâmplate Ci socotesc totul a fi banal Fără să mă întreb un singur „poate”.

Dar poate.. Sunt chiar eu, Sunt eu acel fals zeu. Să fiu un fariseu? Dar tot alerg mereu Puternic ca un leu Crezând in Dumnezeu! Și totuși e prea greu.. Să înțeleg.

RĂBDARE

Cred că am înțeles: Sunt propriul univers, Doar eu îmi controlez Până și acest vers, Astfel eu am decis Să fac un compromis Așa că am admis Viața în loc de vis.

Noaptea EU am micit, Nu ziua e de vină. Să fiu EU fericit Am prelungit lumină.

Să pot să-nvăț mai multe, Să am activitate. Viata e-n acte scurte.. NU VREAU s-o dorm jumate!

Când dimineaţa îţi e grea Şi soarele râde de tine Nu ezita şi fă ca mine, Adică pune de-o cafea.

Când simţi că nu poţi alerga Şi toţi în jur sunt prea rapizi, Nu îţi e greu să te întinzi La espressorul de cafea.

Când îţi e greu s-alegi ceva Să bei cu cineva mai drag Sunt sigur şi pun rămăşag Că vei opta pentru cafea.

Când nişte energie-ai vrea, Dar zahărul e prea nociv Şi doar puţin te ţine-activ Macină boabe de cafea!

Când sus pe cer nu-i nicio stea, Dar somnul este încă treaz, Ridică-te şi fii viteaz, Căci te aşteaptă o cafea.

Când simţi că nu poţi rezista Fără să-i simţi mirosul fin Cheamă un ajutor divin Căci te-ai îndrăgostit lulea De ea, Zeiţa dimineţilor, Cafea.

 

„Sunt pur şi simplu în extaz,

Admiterea a fost un chin.

Doar patru ani şi fac iar haz,

Aşa mă rog, Doamne, Amin!”

 

Zicea Radu cel mic şi prost

Orbit de vara ce ardea

C-aşa am fost, chiar recunosc,

Nu m-aşteptam la ce urma..

 

În apa mării m-am bronzat

Şi negru mi-am dorit să fiu

Nici nu ştiam că-n ce-am picat

Va fi mai negru ca-n sicriu!

 

Momentul cel mult aşteptat:

Toamna-i aici, vara nu e

Şi nerăbdarea e şah mat

Că vine-ntâi octombrie.

 

Dar Radu nu ştia atunci

Că-n jurul lui, oriunde-ar fi,

Prin miile de feţe lungi

Priviri vor fi prietenii.

 

Nu e uşor la facultate

Şi nu o zic victimizat,

Dar este greu să-nveţi o carte

Când eşti cu teme bombardat.

 

Şi, Doamne, ce bine era

Când povesteam ce-am învăţat,

Astfel, lumea putea spera

„Că-nvaţă de la celălalt”.

 

Programare, Proiectare,

Matematici 1, 2,

Sisteme de operare,

Toate sunt grele la noi.

 

După trei saptămâni de „trist”

De care toată lumea spune

Că nu treci nici cu acatist

Am izbândit o sesiune.

 

Orbit de muncă şi de sătula-mi minte

Mi-era prea greu ca să marturisesc:

Eram de două ori mai bun ca inainte

Şi-aveam prietenii cu care ma mândresc.

 

Vacanţa iernii, scurta zi

Ne-au racorit de-obositor

Căci pentru fiece PC

Este făcut ventilator.

 

Semestrul doi, materii noi,

Aceleaşi lungi furtuni şi ploi,

Biţii sunt tot din doi in doi,

Dar cui îi pasă şi de noi?!

 

MN şi Structuri de date,

ELTH, Fizică,

Nu cred c-am scăpat de mate,

Dar parcă-i mai ludică.

 

Ori ne-am transformat noi toţi,

Ori suntem obişnuiţi,

Că parcă nu mai stăm nopţi

Să învăţăm chinuiţi.

 

Întristat puţin acum

De ruşinea celor zise,

Poli nu e nicidecum

Casa groazei de prin vise.

 

Sesiune? în sfârşit!

Recent, la cât am muncit,

Pot să stau chiar liniştit,

Am acum timp de dormit.

 

Facultatea m-a-nvăţat

Nu doar practica şi ştiinţă,

Ci într-un an zbuciumat,

Enorma recunoştinţă.

 

Unii profesori pot fi duri

Sau sfinţi precum o biblie,

Dar dacă îţi devin prieteni,

Ei îţi vor fi familie.

 

Pe toţi colegii tăi din facultate

Iubeşte-i pe vecie!

Căci ţi-i vei mai dori aproape

Când vara o să vie.

 

Gândindu-mă la oarecare

Mă uit înspre trecut şi spun

Acum un an mă credeam tare

Dar poli m-a făcut mai bun.

Într-o dimineață Cu mult chef de viață Te trezești râzând, Cerul implorând Să-ți schimbe destinul, Să-ți vindece chinul, Să uiți de durere, Să guști din plăcere, Dorul să-ți vibreze, Pacea să-ți bruieze, Banul să îl facă Mic ca să încapă Printre cele toate Și deplinătate. Uiți de sănătate Și de bunătate! Dar ce îți dorești Chiar ai să primești

Înc-o zi, alt soare, Un pix și-o scrisoare În care să-i scrii Numai bucurii Cerului „Îngerului”.

Altă zi, alt soare, Dar aceeași zare Plină de lumină: O zare divină. În a treia zi Dorințele-s vii, Ai prosperitate, Mașini și palate. Mai presus de toate Mai vrei sănătate Și loialitate. Te uiți către cer, Te cuprinde-un ger, Cerul stă închis, Îți e interzis Și nu îți răspunde Nici cereri mărunte. Tu îți ceri iertare, Sufletul te doare, Mai vrei o-ncercare Și vrei alinare, Îns-ai prețuit Tot ce-i necinstit. Și mai vrei o dată, Noaptea vine-ndata. Poate.. altădata.

Lovește-mă cât poți de tare! Cu o banală-mbrățișare.. Țipă, urlă și-apoi strigă! Că mă iubești fără frică.. Supără-te-ngrozitor! Că-s un simplu muritor.. Fii feroce și tenace! Ca nimeni să nu m-atace.. Arată-mi și nepăsare! Pentru orice oarecare.. Taie-mi respirația! Cu finețea-ți, grația.. Lasă-mă fără cuvinte! Cu glasul tău cel fierbinte.. Nu mă lăsa să vorbesc! Până nu-nvăț „Te iubesc”.. Aruncă-mă până-n cer! De dorul tău să disper.. Trântește-mă la pământ! Când prea mândru mă avânt..

Violența, grea povară, Nu-i ce-a fost odinioară. De un glob îndoctrinat E-nțeleasă eronat.

Alergăm neîncetat să umplem sacul fără fund, Dar ne-ntoarcem în final, căci Pământul e rotund. BANCnotele sunt niște glume, Până și numele-o spune. În jur, doar oameni haioși, Nu mai suntem serioși Adorăm glumele bune Râdem tragic și cu spume Venerăm niște zerouri Și ne-ntrecem în argouri.

Zâmbet condiționat De-o bucată de hârtie? Asta-i pură blasfemie. Și cel mai mare păcat.

Pierdem viață, fericire, Armonie și iubire Ca să câștigăm sudoare Și-obiecte fără valoare. Ne urâm, ne înghiontim Urâțim și-mbătrânim Pentru toate cele vrute Și.. boli încă neștiute.. Lumea e cu susu’-n jos, Prețuim ce nu-i frumos Și redevenim primate În gândiri, trăiri și fapte. Alergăm neîncetat să umplem sacul fără fund, Dar ne-ntoarcem în final, căci Pământul e rotund.

Asculți Sute de minute de tonalitate Repetate, invățate, mai apoi uitate. Ascuți Mii de sunete în distonanță Cu urechea minții, pline d-eleganță. Asmuți Echilibrele primare diatonice Aproape de timpan în haite subatomice. Permiți Părului să-nceapă brusc a se zbârli Când muzica atinge camerele inimii. Presimți Că nu vei mai putea fi receptiv Decât la hematiile suite-n portativ. Pe biți, Precum memoria unui calculator, Vei memora treptat versurile tuturor.

Dar eu, Eu am un mod mai special de a gusta Cu toată-mi ființa, vocea, muzica: Prefac micile oscilații-n amintiri Și îmi trezesc trecutul aproape de simțiri Dumnezeiești, Ciocan, scăriță, nicovală Nu poți să le ferești! Căci muzica e trup, Iar trupul este boală.

Ziua a devenit ciudată. Eu, sincer, n-o mai înțeleg, Două cuvinte leg Și dispare de-ndată. Și nu cred că se-ascunde După creste de munte, În ape-nvolburate Sau cratere-ngropate, Ci fuge ca nebuna Să n-o găsească luna. Eu cred c-a-nnebunit Că n-a mai izbutit Să care-atâta soare Ca Atlas în spinare! Și vine, ne salută, Dar până mâine uită Ce oameni a trezit, Cafele-a pregătit, Afaceri a pornit, Pioși a izbăvit.

Trebuie doar răbdare Și stele, felinare. E noapte și, din nou, Ziua lipsește, dar are ecou. Prin noi. Prin nori. Prin inimi, sori.

Prea repede trece ziua..