Omenirea cunoaşte existenţa a două sexe. Este vorba de cel masculin şi cel feminin. Despre asta ne vorbeşte şi creştinismul, şi Charles Darwin, şi cei mai mari savanţi ai celor mai vestite Academii de Ştiinţe ale lumii. Până la urmă, nu este nevoie de mari descoperiri. Dumnezeu a creat natura oferindu-i două sexe pentru a păstra echilibrul, adică bărbatul şi femeia. Alte vietăţi inteligente, după cum am mai spus, omenirea nu cunoaşte. Să facem o mică socoteală. În Republica Moldova (fără Transnistria) locuiesc în jur de 3,6 milioane de oameni. Dintre aceştia, aproape 52 la sută reprezintă femeile (sexul feminin) şi 48 la sută sunt bărbaţi (sexul masculin). Astfel, femeile din Moldova reprezintă majoritatea sexuală a ţării, iar bărbaţii sunt minoritari din punct de vedere sexual. Acum despre manipulare. Sintagma „minoritate sexuală” este utilizată de cei mai docili apărători ai instituţiilor de drept europene, de diferite ONG-uri locale, de clasa politică, precum şi de instituţiile media pentru a-i desemna pe cei, care în realitate nu sunt altceva decât pederaşti (gay, homosexuali), lesbiene sau transexuali. De exemplu, o lesbiană, din punct de vedere fiziologic, nu este altceva decât o femeie, adică reprezentantul majorităţii sexuale din Republica Moldova. În aceste condiţii, cum poate deveni o lesbiană reprezentanta minorităţii sexuale?!Pe de altă parte, vedem cât de ipocrită este sintagma „minoritate sexuală” în raport cu bărbaţii heterosexuali, care în Republica Moldova sunt cei, dar cei mai mulţi. Astfel, acestor bărbaţi heterosexuali li se încalcă în cel mai grosolan mod drepturile şi demnitatea, atunci când sintagma „minoritate sexuală” este utilizată pentru homosexuali, adică pentru pederaşti. În aceste condiţii, ori vorbim de o apărarea autentic europeană a drepturilor omului, ori de promovarea unor interese meschine ale unor grupuri foarte mici de profitori? De acum un secol, sintagmele „minoritate etnică” sau „minoritate religioasă” au început a fi folosite pentru a sensibiliza opinia publică despre probleme cu care se confruntă grupurile etnice sau cele religioase într-un stat unitar în raport cu cei majoritari. În cazul homosexualilor, cuvântul „minoritate” a fost adăugat şmechereşte pentru a înşela buna-credinţă a majorităţii cu o orientare sexuală productivă. Psihologic, a fi minoritar provoacă milă, adică mic şi oropsit. Ăsta e secretul. Bagă cuvântul minoritate şi lumea va boci luptându-se pentru drepturile ei. Ar fi corect, doar nu şi în cazul homosexualilor, ale căror drepturi, fie sunt de sex masculin (bărbat) sau feminin (femeie), sunt respectate în această ţară. Este şi mai straniu că pentru câteva mii de pederaşti (oficial nu există o statistică), ONG-urile, politicienii, mass-media rezervă atâta loc în discursurile şi abordările lor, iar sintagma „minoritate sexuală” de fiecare dată nu este aleasă la întâmplare. Nici despre şcolarizarea ţiganilor sau despre minorităţile religioase neortodoxe nu se discută atât de mult, cât despre pederaşti. Asta pune multe semne de întrebare, din moment ce atât ţiganii, cât şi neortodocşii, alături de majoritatea etnică şi confesională a Moldovei, reprezintă fabrica de fiinţe umane a societăţii, pe când homosexualii nici la creşterea demografică nu pot contribui – o problemă extrem de gravă pentru Moldova.
|
|
Comentează
Curcubeul pederaştilor a fluturat şi deasupra Parlamentului portughezilor. Deputaţii din Lisabona au decis să pună punct discriminării homosexualilor în ţara lor şi să le permită acestora să se căsătorească înde ei şi să înfieze copii. Singurul argument „tare” al manipulaţilor de binele globalizării şi de megatoleranţii europeni este „un pas istoric al luptei ţării împotriva discriminării”.
În aceste condiţii, populaţia creştină din Portugalia (ţară cu una dintre cele mai puternice tradiţii creştine) va avea, în sfârşit (sau într-un răsărit de victorie a democraţiei mondiale şi a toleranţei reciproce), posibilitatea să nu discrimineze doi homosexuali, care se vor săruta şi vor privi perfid trecătotrii, care, în semn de bună manieră şi toleranţă, le vor spune bună ziua. Copiii, însă, mergând pe stradă, vor primi o lecţie bună de o nouă ordine în lume, de un nou tip de familie şi de un început de construcţie a unui prototip de democraţie, care va fi lansat masiv în următorii ani.
Portugalia este a şasea ţară din Europa, după Spania, Belgia, Olanda, Norvegia şi Suedia, care i-a găzduit pe Sodoma şi Gomora. Iată că dorinţele celor câteva mii de pederaşti din Portugalia au fost realizate, iar ceilalţi 11 milioane de portughezi vor privi cum numărul şi imaginea lor creşte zi de zi slăvind în continuare democraţia (care pare a fi dreptul minorităţii asupra majorităţii) şi hulirea Credinţei Sfinte.
Doamne, ocroteşte lumea şi românii de potrivnicii credinţei strămoşeşti!
Liderul separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, este prezentat de către cea mai mare enciclopedie online din lume – Wikipedia (versiunea românească) drept „politician moldovean”.
Dacă daţi în căutare pe Google data de astăzi, 23 octombrie, Wikipedia îţi oferă cele mai importante evenimente petrecute în această zi de-a lungul istoriei, precum şi numele diferitor personalităţi care s-au născut sau au murit în această zi. Astfel, la secţiunea „naşteri”, autoproclamatul lider de la Tiraspol, Igor Smirnov (născut la 23 octombrie 1941), cunoscut prin caracterul său antiromânesc şi antimoldovenesc, este prezentat de către această enciclopedie drept „politician moldovean”.
Cunoaştem cu toţii că postarea unor date şi informaţii pe Wikipedia este una extrem de liberalizată, iar posibilitatea de a posta orice informaţie este nelimitată. În mare parte, este nevoie doar să te înregistrezi şi să ai permisiunea administratorului dintr-o ţară respectivă (în acest caz România) pentru a posta informaţia. Aceasta, de obicei, este cea mai puţin verificată.
Să sperăm că sintagma „politician moldovean”, atribuită separatistului prorus Igor Smirnov pe Wikipedia, este o greşeală din partea celor care îngrijesc această pagină în versiunea românească, pentru că pe aceeaşi enciclopedie, dacă dăm în căutare numele lui Igor Smirnov, acesta este deja prezentat ca „om politic rus din Transnistria”, o titulatură mai mult valabilă pentru liderul regimului de ocupaţie rusească de la est de Nistru.
Imaginaţi-vă că liderul separatist din Abhazia, Serghei Bagapş, sau autoproclamatul preşedinte din Osetia de Sud, Eduard Kokoiti, vor fi numiţi „politicieni georgieni”, ţinând cont de atitudinea politică agresivă a acestor lideri faţă de Georgia.
De asemenea, suntem siguri că Igor Smirnov nu ar fi tare cuprins de entuziasm dacă cineva l-ar numi politician moldovean. Liderul autoproclamatei republici transnistrene de fiecare dată când are ocazia îşi arată pornirile sale şovine cu pronunţat caracter antiromânesc şi antimoldovenesc. Oroarea lui Smirnov faţă de etnonimul român şi numele local moldovean este evidentă. Astfel, sintagma de „politician moldovean” este greşit atribuită liderului separatist Igor Smirnov, atât ca apartenenţa sa la politica moldovenească, cât şi din punct de vedere etnic.
Igor Smirnov este la liderul republicii moldoveneşti nistrene din septembrie 1990, iar în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească a venit în anul 1987, atunci când a fost numit de autorităţile sovietice în funcţia de director la întreprinderea de construcţii „Elektromaş” din Tiraspol.
Este etnic rus. S-a născut şi şi-a petrecut tinereţea în Orientul îndepărtat rus, în oraşul Petropavlovsk-Kamciatski, alături de un tată activist în aparatul Partidului Comunist al URSS şi mamă ziaristă în komsomolul sovietic.
Frumoasă Dacie balcanică cu fii viteji ca şi Spartak,
Ce trăiau fără de teamă cu romanii în atac.
Îi robim cu mult nesaţ de meritata slavă,
Ca prezentul să ne fie hrana noastră cu otravă.
Au fost siliţi s-aleagă Curtea Romei preaslăvite
Şi gândul nou al Daciei strivite
Cum poţi iubi pe cei ce te sugrumă?
Ce au făcut din lupul get un ţap de turmă!!!
Sunt falnici, bravi, deştepţi din Roma,
Ce cu şiretlic şi gladius au lăsat aroma
Cătunului şi-a casei din Carpaţi, unde bântuie în haos
Cenuşa înglodată a focului aprins de-un Daos.
Şi acel deşert numit, mai ieri, pustiul getic
E plin de oameni, dar la suflet petec.
Lăsaţi-mă să plâng de dorul lor,
Când ştiu că Roma noastră i-a lăsat în zbor.
Şi l-aş ruga pe Dumnezeu să ne ferească
De-o nouă Dacie Traiană, iar pe geţi să ni-i păzească.
Opt organizaţii de tineret ale partidelor politice din Republica Moldova au participat săptămâna trecută la Târgul Organizaţiilor de Tineret ale Partidelor Politice, desfăşurat în incinta Academiei de Studii Economice din Moldova. Scopul acţiunii, aflată la cea de-a patra ediţie şi organizată de National Democratic Institute (NDI), a fost de a oferi tinerilor doritori ocazia de a se informa şi a face cunoştinţă cu activitatea organizaţiilor de tineret ale celor mai importante formaţiuni politice din ţară.De asemenea, studenţii, prezenţi la eveniment, au avut ocazia de face cunoştinţă şi cu agenda de acţiuni ale organizaţiilor de tineret pentru alegerile parlamentare din primăvara anului viitor.
Preşedintele Organizaţiei de Tineret a PPCD „Noua Generaţie”, Victor Ciobanu, a declarat, în cadrul evenimentului, că atât organizaţia pe care o reprezintă, cât şi ceilalţi membri ai aripilor tinere trebuie să se implice activ în soluţionarea problemelor tinerilor din Republica Moldova. „Suntem cea mai mare organizaţie de tineret din Moldova, dar şi cea mai veche. Astăzi, ca şi oricând, Noua Generaţie stă pe baricadele frontului de est. NG mereu a promovat valorile naţionale, limba română şi istoria românilor, le-am promovat cu sprijinul mai multor studenţi şi tineri în 2002 şi în 2003 în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Astăzi, suntem gata, împreună cu colegii mei, să ne opunem imperialismului rusesc, care vine să invadeze Republica Moldova prin partidele zise democratice. NG este organizaţia care întruneşte cei mai de valoare tineri, care sunt angajaţi în valorile profunde spirituale. Cele patru valori de esenţă ale Partidului Popular Creştin Democrat sunt Dumnezeu, neamul, familia şi persoana. Noi am apărat ţara, deoarece ştim că Republica Moldova trebuie să ajungă membru UE şi al Alianţei Nord-Atlantice”, a declarat Victor Ciobanu.
La rândul său, preşedintele Organizaţiei de Tineret a Partidului Liberal, Sergiu Boghean, a menţionat că schimbarea clasei politice ar putea fi făcută doar cu ajutorul tinerilor, care să se implice masiv în viaţa social-politică a ţării, în structurile de conducere şi promovarea lor în administraţia publică locală şi centrală. „Numai împreună am putea aduce schimbarea ce ar presupune un Guvern democratic care va putea elabora reforme concrete pentru a ne integra în Uniunea Europeană, unde vom putea fi alături şi de România”, a declarat Sergiu Boghean.
În acelaşi timp, preşedintele Organizaţiei de tineret a Partidului Democrat, Victor Zubcu, a accentuat atitudinea, deseori, indiferentă a autorităţilor faţă de tineri. „Ani la rândul tinerii au fost proiecte şi umpluturi pentru strategii şi planuri naţionale care, din păcate, nu şi-au îndeplinit indicatorii. Vrem o altă atitudine în raport cu problemele cu care se confruntă tinerii. Avem nevoie de noi politici pentru tineret”, a declarat Victor Zubcu.
În cadrul evenimentului au participat tinerii Partidului Comuniştilor, Partidului Social Democrat, Partidului Popular Creştin Democrat, Partidului Democrat, Partidului Naţional Liberal, Partidului Alianţa Moldova Noastră, Partidului Liberal şi a Partidului Liberal Democrat din Moldova. Anul trecut, Târgul Organizaţiilor de Tineret ale Partidelor Politice a fost organizat în cadrul Universităţii Tehnice din Moldova.
În zilele de 10, 11 şi 12 iunie, la Bucureşti şi la Sinaia, România, au loc mai multe evenimente ce celebrează aniversarea a 60 de ani de căsătorie a Majestăţilor Lor Regele Mihai al României şi Regina Ana.
Potrivit publicaţiei „Ziua”, la acest eveniment participă mai mulţi reprezentanţi a peste 14 case regale din Europa. Printre oficialii români, care au adresat felicitări cu această ocazie Familiei Regale, în prima zi a manifestării prilejuite de Nunta de Diamant, s-a aflat chiar Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel. Programul acestei sărbători se împarte între întâlniri oficiale şi private.
În acelaşi timp, preşedintele României, Traian Băsescu, a evitat, ieri, să dezvăluie de ce nu a fost prezent la sărbătorirea Nunţii de Diamant a Regelui Mihai şi a Reginei Ana. „Nu am avut în program”, a spus şeful statului român, întrebat de ce nu a participat la sărbătorirea Nunţii de Diamant. „O aştept pe a mea”, a glumit Băsescu.
Sărbătorirea Nunţii de Diamant a Regelui Mihai şi a Reginei Ana a avut loc la Ateneul Român în prezenţa a zeci de personalităţi de vază din ţară şi străinătate. Pe lângă reprezentanţi ai familiilor regale din Europa, la eveniment au participat şi mai mulţi oficiali români.
Mai mulţi tineri riscă o pedeapsă de până la şapte ani de închisoare pentru că au publicat comentarii critice la adresa comuniştilor pe forumurile din Republica Moldova.
Potrivit portalului de ştiri Unimedia, Procuratura municipală va audia mai mulţi tineri în cadrul unui dosar de urmărire penală, după ce au publicat unele comentarii anticomuniste pe forumurile din Republica Moldova.
De asemenea, în baza unor încheieri judecătoreşti, Procuratura municipală a sechestrat calculatoarele personale ale acestor tineri, pentru a verifica dacă pun la cale „o mişcare radicală, ce-şi declară drept scop lichidarea Republicii Moldova şi anexarea la România, apeluri la reuniuni cu scopul organizării de manifestaţii publice cu caracter destabilizator, precum şi materiale cu caracter instigator la ura interetnică, adresări îndreptate spre aţâţarea vrajbei şi dezbinării naţionale, spre înjosirea onoarei şi demnităţii naţionale”.
Într-o încheiere a Judecătoriei sectorului Râşcani, în cadrul urmăririi penale desfăşurate, s-a stabilit că, în perioada anilor 2007-2008, un grup de persoane neidentificate a lansat, prin intermediul mai multor portaluri, multiple apeluri publice la răsturnarea „prin violenţă a orânduirii constituţionale şi lichidarea statalităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova” şi a publicat texte „ce constituie acţiuni intenţionate îndreptate spre aţâţarea vrajbei sau dezbinării naţionale”.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă o pedeapsă de până la şapte ani de închisoare.
George IOSIP, FLUX
Preşedintele Vladimir Voronin şi liderul autoproclamatei rmn, Igor Smirnov, s-au întâlnit, astăzi, la Tighina. Potrivit presei de la Tiraspol, cei doi au discutat pe marginea soluţionării problemei transnistrene. Aceste date au fost oferite de presupusul ministru al afacerilor externe de la Tiraspol, Valeriu Liţcai, care împreună cu ministrul moldovean al Reintegrării, Vasile Şova, au organizat o întălnire.
Preşedintele moldovean şi liderul separatist de la Tiraspol au discutat despre dezvoltarea şi consolidarea încrederii dintre Chişinău şi Tiraspol. Cei doi au promis că vor comenta în timpul apropiat rezultatele întâlnirii de astăzi.
Recent, serviciul de presa al Preşedinţiei anunţa despre o convorbire telefonică între Vladimir Voronin şi Igor Smirnov, în care cei doi ar fi discutat despre o eventuala întâlnire. Ulterior, Igor Smirnov a declarat că se va întâlni cu Smirnov doar când acesta va recunoaşte independenţa regiunii transnistrene.
Vladimir Voronin şi Igor Smirnov s-au întâlnit ultima dată în 2001.
În iarna anului 2006, Curtea de Apel din Bucureşti anunţa o decizie istorică: exonerarea mareşalului Ion Victor Antonescu pentru crime împotriva păcii. Magistraţii au hotărât că sprijinul acordat de România Germaniei naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost legal. Decizia de achitare privea acuzaţiile privind colaborarea militară România – Germania în cadrul Alianţei Tripartite şi agresiunea armată împotriva Uniunii Sovietice. Se specifică faptul că situaţia internaţională din anul 1940 justifica obiectiv intrarea în războiul de apărare preventivă împotriva Uniunii Sovietice, astfel că articolul 3 al Convenţiei din 1933 pentru definirea agresiunii nu se aplica. Concret, Antonescu şi o parte din membrii cabinetului său au fost absolviţi de infracţiunile specificate în Decretul Lege datat 1945, pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării şi de crime de război, şi găsiţi vinovaţi în 17 mai 1946 de „Tribunalul Poporului”. Pedepsele variau de la 10 ani de închisoare până la pedeapsa cu moartea.
Rusia, prin Ministerul de Externe, a arătat că se simte lezată de hotărârea Curţii, o insultă pentru memoria victimelor celui de-al Doilea Război Mondial, şi „o încercare de a revizui rezultatele războiului”. „Exonerarea complicităţii naziste, a cărui crime împotriva civililor în regiunile ocupate de Uniunea Sovietică sunt de neuitat, contrazic esenţa şi logica situaţiei postbelice şi a documentelor finale ale proceselor de la Nürenberg”, a declarat oficialul.
Cine a fost de fapt Ion Antonescu?
S-a născut la Piteşti, în vara anului 1882, într-o familie de burghezi cu tradiţii militare. A mers şi el pe acelaşi drum, absolvind şcolile militare de la Craiova şi Iaşi. Au urmat Şcoala de Cavalerie, absolvită în 1904, şi Academia Militară de la Saint-Cyr, în 1911, cu Antonescu şef de promoţie. Ca tânăr militar cu gradul de locotenent, a participat la represiunea Răscoalei din 1907. Şase ani mai târziu, a luptat în cel de-al doilea război balcanic, obţinând cu această ocazie decoraţia Ordinul Mihai Viteazul, clasa a III-a.
În primul război mondial, între 1916 şi 1918, Antonescu a fost numit Şef de stat major al Mareşalului Constantin Prezan. Viitorul mareşal este cel care a formulat planurile de apărare a Moldovei, în încercarea de a contracara invazia trupelor germane, în cea de-a doua jumătate a anului 1917. Aşa cum se ştie, restul României se afla sub ocupaţia germană încă din 1916. Reuşitele militare i-au construit lui Antonescu reputaţia unui comandant militar de excepţie, pragmatic şi dur, iar faptul că a fost supranumit Câinele Roşu nu a mirat pe nimeni. Când pacea a luat locul războiului, a fost trimis în Franţa şi Marea Britanie, ca ataşat militar, (1922-1926). Întors în România, a condus Şcoala Superioară de Război (1927-1930), apoi a fost numit Şef al Marelui Stat major al Armatei (1933-1934) şi Ministru de Război (1937-1938). Regele Carol al II-lea l-a numit prim-ministru în toamna anului 1940, când România fusese ciuntită deja de Basarabia, nordul Bucovinei – cedate URSS -, şi nordul Transilvaniei, cedat Ungariei. După doar două zile în funcţie, Antonescu l-a silit pe rege – considerat vinovat de pierderea tuturor teritoriilor – să abdice şi să părăsească România, lăsând în urmă un moştenitor prea tânăr şi lipsit de experienţă, regele Mihai I. Acesta a deţinut un rol pur decorativ, de la bun început: Antonescu s-a autoproclamat Conducător şi a preluat în întregime puterea.
România, aliata lui Hitler
Pus în situaţia de a alege un aliat, dintre Germania care ameninţa din vest, URSS din est şi Bulgaria din sud, Antonescu se împrieteneşte cu Germania lui Hitler, sperând să recupereze teritoriile anexate de URSS. Hitler îi garanta că teritoriile rămase între graniţele României nu erau ameninţate, în schimbul petrolului românesc mult-dorit. Conducerea lui Antonescu şi Alianţa cu Germania nu au fost însă pe placul clasei politice româneşti, prin urmare singura formaţiune care şi-a asumat participarea la guvernare a fost hulita Gardă de Fier. Astfel, România devenea stat naţional legionar.
Pe de o parte, Antonescu dorea să controleze mai mult Legiunea. Pe de altă parte, aceasta dorea un rol mai important în cadrul guvernului. Consensul a lipsit, spiritele s-au încins, iar în ianuarie 1941, se întâmplă Rebeliunea Legionară, înăbuşită în faşă. Garda de Fier a fost scoasă în afara legii, iar liderii acesteia – arestaţi.
În vara aceluiaşi an, Armata Română, alături de Wehrmacht, atacă URSS şi realipeşte Basarabia şi nordul Bucovinei. Cucereşte Odessa, iar Antonescu ordonă executarea evreilor şi comuniştilor din oraş, ca represiune a exploziei în care clădirea Statului Major românesc a fost distrusă. Încurajat de victorii, Antonescu avansează mult în teritoriul URSS, manevră care a dus la noi dezaprobări în rândul politicienilor şi militarilor români, de la membrii Marelui Stat Major până la soldaţii de rând. În acest timp, Antonescu se autoproclamă mareşal.
Din 22 iunie 1941, trupele române se luptau în Uniunea Sovietică cu pierderi însemnate. Mareşalul Antonescu spera să oprească înaintarea sovietică pe un aliniament fortificat din Moldova, pentru a negocia un armistiţiu favorabil. Înfrângerea Armatei Române la Stalingrad, în 1943, îi scade însă dramatic popularitatea, pierderile de vieţi omeneşti fiind semnificative: peste 180.000 de morţi, răniţi sau dispăruţi. După Stalingrad, sovieticii au preluat iniţiativa strategică, iar pe 20 august 1944 au spart frontul la Iaşi-Chişinău. Mareşalul realiza în sfârşit că şansele de izbândă sunt minime. Din acest moment, diplomaţii români s-au străduit să încheie pacea cu Aliaţii, dar negocierile nu au dus la un rezultat satisfăcător.
Neclarităţi istorice
De aici, părerile istoricilor sunt împărţite: unii spun că a refuzat să îşi schimbe poziţia şi să ceară un armistiţiu, datorită simţului onoarei şi al lipsei de pricepere politică. O telegramă datata 22 august 1944 ar demonstra însă că mareşalul intenţiona să semneze armistiţiul cu Puterile Aliate. A fost însă prea târziu.
De asemenea, conducătorul misiunii militare româneşti pe lângă Wehrmacht susţinea că Antonescu i-ar fi spus: „Eu mă duc la Grupul de armate general Friessner, iar mâine sau poimâine vin la Bucureşti să raportez regelui şi să-i predau puterea.” Alţi istorici afirmă chiar că mareşalul urma să se deplaseze în ziua de 24 august 1944 pe linia frontului tocmai pentru a supraveghea personal aplicarea armistiţiului. URSS nu îşi putea permite însă să îşi piardă influenţa în România printr-o simplă semnare a păcii.
Ca atare, în urma presiunilor sovietice şi a partidelor politice, la 23 august, când trupele sovietice pătrund în România, regele Mihai I îl convoacă pe mareşal la Palat pentru a-i cere să încheie armistiţiul imediat. Refuzat de şeful guvernului, suveranul îl demite şi îl arestează, făcându-l responsabil şi de moartea a 250.000 de evrei şi a altor 25.000 de romi. România întoarce armele împotriva Germaniei hitleriste şi pierde, totodată, o parte din Bucovina, mai mare decât cea cedată în urma ultimatumului din 1940, şi Ţinutul Herţa.
După arestare, Antonescu a fost ţinut în închisorile sovietice timp de doi ani. A fost readus în ţară doar pentru a fi judecat şi condamnat la moarte de instanţa Tribunalului Poporului, la 17 mai 1946. La 1 iunie, a fost executat la Jilava, alături de colaboratori ai săi. Înainte de execuţie, mareşalul a exclamat „Istoria mă va judeca!” Şi, aşa cum s-a văzut, istoria, justiţia şi urmaşii îl judecă şi astăzi.
23 august 1944
În seara zilei de 23 august 1944, regele Mihai anunţa la radio Bucureşti ieşirea din războiul alături de Germania nazistă şi alăturarea ţării noastre la Coaliţia Naţiunilor Unite. O răsturnare de situaţie care a influenţat cursul conflagraţiei mondiale şi al istoriei României, o adevărată catastrofă pentru Hitler. Pe lângă pierderea petrolului românesc, tot flancul sudic german a fost dat peste cap. Unii istorici apreciază că actul de la Bucureşti a scurtat războiul cu şase luni. Guvernul Rădescu a demisionat la câteva luni de la semnarea armistiţiului cu Naţiunile Unite şi la Bucureşti s-a impus, cu sprijin sovietic, un regim pro-moscovit. Artizanul loviturii, regele Mihai, a fost nevoit să abdice şi a plecat în exil timp de decenii.
Ulterior, istoria a fost falsificată grosolan. Comuniştii nu au jucat un rol important în evenimentul de la 23 august 1944. Asta nu i-a împiedicat însă să confişte actul de la 23 august în folos propriu. De la „insurecţie armată”, evenimentul a fost denumit „revoluţie de eliberare socială şi naţională antifascistă şi antiimperialistă”, iar regimul comunist şi-a arogat timp de peste patru decenii paternitatea actului istoric.
Antonescu, fascist sau nu
Autoritar – da, dar fascist? I-a spus lui Hitler că „nu îl interesează ideologiile, ci interesele superioare ale patriei sale”. Ca un bun conducător, s-a consultat cu liderii altor partide politice, ceea ce într-un guvern fascist nu se întâmpla. Dr. Goebbels scria în jurnalul său, în februarie 1941: „Antonescu guvernează cu ajutorul masonilor şi al duşmanilor Germaniei. Minorităţile noastre sunt asuprite. Reich-ul şi-a dat atâta osteneală pe degeaba…” Mai mult, Antonescu nu era de acord cu tendinţele de purificare ale lui Hitler, iar evreii din România nu au fost trimişi în lagărele germane. Pe de altă parte, deportările şi execuţiile cerute de mareşal ar fi fost de fapt de natură economică, ponderea evreilor în economia naţională fiind importantă.
În 1941, Antonescu a ordonat deportarea în Transnistria a evreilor basarabeni şi bucovineni, dar pe motive diferite de cele ale lui Hitler: aceştia erau consideraţi agenţi comunişti. Mulţi dintre aceştia au murit în drum spre Transnistria, din cauza condiţiilor inumane din „trenurile morţii”. Nu am nicio milă decât de neamul românesc. Problema trebuie luată şi individual şi în colectivitate. Nu mă interesează dacă e ucrainean, grec etc., să treacă afară din Ţara Românească!
La moartea unui mareşal
La 1 iunie 1946, Ion Antonescu era executat la închisoarea Jilava. Controversele asupra conducerii sale vor rămâne vii, în condiţiile în care mii de documente ale vremii apar şi dispar, iar istoricii nu s-au pus încă de acord asupra naturii mareşalului. „Ion Antonescu a fost fascist, antisemit şi este vinovat de moartea a sute de mii de oameni.” SAU „Ion Antonescu a fost un mare patriot român, un om cu O mare care şi-a făcut datoria până la sfârşit, când este trădat, arestat de rege şi dat pe mâna comuniştilor sovietici.” O cale de mijloc nu se găseşte încă.
Sursa: Antena3.ro
Mâncaţi-i pe toţi, prin cuvinte, dar nu şi sufletul, deoarece pe drept le aparţine. Lăsaţi-i să glăsuiască cum doresc, dar doar între ei. Lăsaţi-i să trăiască, dar nu printre noi. Ciudat lucru, dar eu mă-nchin acestui pământ, însă ei doar îl calcă. Bătătorită să le fie inima acelora care-l hulesc. Stăpâni au încercat să fie, asta şi-o doresc şi-acum. Prea viguros încearcă ei să-şi arate şarmul de „vechi conchistadori” uitaţi de-ai lor. Prin acest lucru măreţia noastră e mai mare… Noi – la noi acasă şi cu povaţa noastră, ei – la noi acasă şi străini printre ai lor şi de asta nu mai pleacă.
P.S. Mesajul a fost creat după ce, în această dimineaţă, în microbuz, am fost martorul unei încăierări dintre „ei” şi „noi”.