fluTUri

Într-o zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este dragostea.

Socrate i-a răspuns: Du-te pe câmpul din apropiere şi adu-mi cel mai frumos spic de grâu pe care îl vei găsi, dar ţine cont că nu ai voie să faci decât o singură încercare. Platon l-a ascultat fără să crâcnească, şi s-a întors după o vreme fără a aduce nimic cu el. Socrate l-a întrebat ce se întâmplase, iar Platon l-a lămurit: Atunci când am intrat în lanuri am zărit un spic înalt şi frumos, dar m-am gândit că poate voi găsi un altul şi mai maiestos, aşa că am mers mai departe. Am căutat în zadar după aceea, căci nu am aflat nici un alt spic asemenea celui dintâi, aşa că nu ţi-am mai adus vreunul. Socrate i-a spus: Aceasta este dragostea.

Într-o altă zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este căsătoria.

Socrate i-a zis: Mergi până la pădure şi taie-mi cel mai mândru şi mai chipeş brad, dar adu-ţi aminte că nu ai voie să faci decât un singur drum pentru asta. Platon a făcut întocmai şi a revenit după un timp cu un brad nu tocmai înalt şi nu foarte frumos, dar îndeajuns de arătos. Socrate l-a întrebat de ce a ales tocmai acel pom, iar Platon i-a răspuns:

Am văzut nişte brazi foarte falnici în drumul meu prin pădure, dar mi-am amintit ce s-a întâmplat ultima dată, cu spicul de grâu, aşa că l-am ales pe acesta. Mi-a fost teamă că dacă nu îl iau cu mine mă voi întoarce din nou cu mâinile goale, deşi nu a fost chiar cel mai frumos brad pe care l-am zărit. Socrate i-a spus: Aceasta este căsătoria.

Cu o altă ocazie, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este fericirea. De această dată, Socrate l-a îndrumat: Du-te pe malul râului şi culege cea mai frumoasă floare pe care o vei găsi, dar ţine seama că nu poţi să alegi decât o singură dată. Platon a făcut aşa cum i s-a cerut şi, la întoarcere, a povestit: Am văzut această floare lângă râu, am cules-o şi m-am gândit că este cea mai frumoasă dintre suratele ei. Deşi am zărit şi alte flori minunate, continui să cred că aceasta este fără egal. Socrate i-a zis: Aceasta este fericirea.

Cu un alt prilej, Platon şi-a întrebat învăţătorul ce este viaţa. Socrate i-a cerut să facă un nou drum în pădure şi să aducă de acolo cea mai frumoasă floare care îi va ieşi în cale. Platon a plecat de îndată, gata să îşi ducă la îndeplinire sarcina.

Au trecut trei zile, dar el nu şi-a mai făcut apariţia. Socrate a mers şi el în pădure, să îşi caute ucenicul. În cele din urmă, l-a descoperit în mijlocul unei poiene. Socrate l-a întrebat dacă a descoperit preafrumoasa floare, iar Platon i-a arătat-o, răsărind din pământ chiar lângă el. Învăţătorul l-a întrebat de ce nu adusese floarea la casa sa, iar Platon i-a spus: Dacă făceam asta, s-ar fi veştejit curând. Chiar dacă nu o rup, ea va muri, mai devreme sau mai târziu. Aşa că am stat în preajma ei atunci când a înflorit, iar atunci când se va ofili voi căuta o alta, la fel de frumoasă. De fapt, acesta este a doua floare pe care am descoperit-o. Socrate i-a spus: Ei bine, se pare că ştii deja adevărul despre viaţă.

Ce te face să cânți?

Ce te face să plângi?

Ce te face să visezi?

Primele două se referă la lucrurile care te influiențează în present. Al treilea răspuns îți va aduce împlinirea în viitor. Răspunsurile la aceste întrebări îi ajută adesea pe oameni să-și descopere adevărata pasiune.

Singura modalitate de a realiza ceva semnificativ este să îți dorești acel lucru foarte mult. Iar pasiunea este instrumentul tău pentru a reuși ceea ce ți-ai propus.

„Pasiunea e combustibilul voinței!”

Pe 28 iulie 1966, jurnalistul Jo Barry a realizat un interviu cu Mademoiselle Chanel de la Paris. (mai jos interviul parțial)

Gabrielle Chanel, celebra creatoare de modă franceză, locuiește la Paris, pe rue Cambon, la numărul 31. Pentru Coco, sediul său e un adevărat cămin, un atelier și un castel totodată. De aici, ea domnește asupra modei de cincizeci de ani. Tot aici m-a și primit. Vorbește rar. Dar când o face, cuvântul ei e dur, caustic, implacabil, emanând permanent un fond de iubire nemărginită pentru femeie, pe care o vrea respectabilă și respectată, adorabilă și adorată …

Îmi e greu să-i spun unui străin povestea vieții mele. Îmi amintesc că, la un moment dat, doi tineri jurnaliști americani mi-au cerut un interviu. Mi-au spus că voiau să-și înceapă cariera prin a pune trei întrebări unor celebrități. Mi le puteau adresa și mie? Am acceptat. Prima întrebare: „Ce vârstă aveți?” Am răspuns că depinde de moment și, de asemenea, de companie – în fața lor, mi se părea că am o mie de ani… Apoi am explodat. „Dumneavoastră nu știți că nu se întreabă niciodată vârsta unei doamne, dacă nu mai e tânără? Întoarceți-vă acasă, învățați-vă să vă putați și, după aceea, reveniți la mine!” Și-au cerut scuze și au plecat. Când am auzit ușa închizându-se, mi-a venit să alerg după ei, voiam să aflu care erau celelalte două întrebări. Era, însă, prea târziu!

Dacă v-ar sta în putință, ați schimba ceva la viața dumneavoastră?

Da, cu siguranță. În anumite situații, ar fi trebuit să reacționez diferit. Nu am vrut să fac niciodată rău, cu bună știință, nimănui și cu toate acestea, am făcut. Am împins anumite persoane la dezastru. Nu m-am gîndit decît la munca mea. Iar plictiseala mi-a fost dintotdeauna, cel mai mare dușman. Muncesc ca să nu mă plictisesc,nu ca să mă îmbogățesc. Sunt suficient de bogată. Nu o fac nici pentru femei, le cunosc prea bine, îndeosebi pe cele care nu fac nimic. Ele nu există, sunt moarte.

De plictiseală ați deschis casa de modă, în 1954?

Da și nu! Poate că a fost moda acelei epoci, ideea absurdă cum că ea ar depinde de lungimea fustelor, ba scurte, ba lungi. Moda, bineînțeles e o chestiune de gust, iar lungimea unei fuste depinde de picioare. Dacă sunt frumoase, aratăți-le. Dacă nu, ascundeți-le. E o chestiune simplă, de bun-simț. Există, în ziua de azi, anumiți creatori care vor cu orice preț să arate genunchii femeilor. Câte femei de cincizeci sau chiar și de patruzeci de ani au, încă, genunchii frumoși? Foarte puține. De ce să-i arate, atunci?

Ce părere aveți despre Yves Saint Laurent?

Știu că Saint Laurent mă copiază. Prin urmare, mă admiră, ceea ce mă încântă. Modelele lui seamănă cu ale mele, ceea ce dovedește că are gust. Cu cît va copia mai mult Chanel, cu atît va avea mai mult succes. Va trebui să fiu înlocuită într-o bună zi și mă bucur că există un tânăr căruia-i place ce fac.

Ce credeți despre discoteci?

Nu prea cunosc Saint-Germain-des-Pres, la ora actuală, nu prea merg pe-acolo. Nu știu ce sunt discotecile. Ce mi se povestește e atât de îngrozitor, încît nu m-aș vedea în stare să petrec mai mult de cinci minute într-o discotecă. Nu contați pe mine. Un gen de cluburi care emană o stare de plictiseală pe care oamenii o împart unii cu alții. Sunt cei care vin, cei care pleacă și cei care stau și privesc. Pentru mine, asta este esența abrutizării.

Ce înseamnă parfumul pentru o femeie?

Parfumul este tot ce poate fi mai important pntru o femeie. Un soi de simbioză. Parfumul e un lux. Chiar și un parfum comun trebuie să fie bine ales. „O femeie care miroase a parfum prost nu are niciun viitor”, spunea Paul Valery. Și avea perfectă dreptate. O femeie care miroase a parfum prost e ridicolă. Iar o femeie care nu se parfumează deloc e înfumurată, pentru că e convinsă că poate seduce prin mirosul ei natural. Puțin sent bon, cum spuneam când eram mică, e mult mai agreabil.

Dar ce este eleganța?

Nu este un aspect condiționat financiar. E contrariul vulgarității și al neglijenței. Poți fi prea împopoțonată, dar niciodată prea elegantă. Urâțenia poate fi ștearsă de eleganță. Însă neglijența, niciodată. Și trebuie atât de puțin… câteva kilograme în minus, o anumită ținută, o manieră îngrijită de a merge, de a sta pe scaun. Nu ține doare de vestimentație; trebuie să placi, mai întîi de toate, prin simpla ta prezență. Farmecul e mai important decât frumusețea fizică, pentru că durează mult mai mult. Zilele trecute a venit să mă vadă doamna X. Are între douăzeci și opt și douăzeci și nouă de ani. Contrariată, mi-a mărturisit: „Uitați-vă la acest rid, și asta nu de multă vreme”… „Nu îl mai studiați în oglindă, tot nu va dispărea de acum”, i-am zis.

 

Pentru mine termenul “Dodon” nu mai reprezinta un substantiv propriu, ci mai degraba e un adjectiv cu nunate de eufemism. Proape 25 de procente din populatia tarii cu drept de vot sunt oamenii-dodoni. Vorba ceea “doctar na balinih ne obejaieta”, asa ca nu trebuie sa ne suparam pe ei, ci mai degraba sa incercam sa-i reabilitam si sa-i tratam de dodonism. Dar de unde si cum sa facem rost de acel medicament impotriva dodonismului…

Dar revenind la vinovatul acestui sindrom, Igor Dodon.

Cine e Dodon si cu ce ne mai poate bucura maria sa? Daca el stie ca banii nu au miros si ii accepta de la oricine, actual de la promotorii Uniunii Vamale. Cu trei ani in urma, Dodon a fost cel care sustinea ca aderarea Moldovei la Uniunea Vamala este o utopie si nu reprezinta nici un avantaj economic. Acum sustine ca integrarea in Uniunea Europeana va duce doar la dezmembrarea tarii si doar Uniunea Vamala ne poate asigura viitorul. Dodon este putin “neapridilit”. Tocmai si Vladimir Voronin s-a mai trezit putin la realitate si a inteles, declarind ca apropierea de UE este interesul major al Republicii Moldova. Uite ca Dodon se face ca nu intelege aceasta si e gata sa se ia de mina si cu dracu, numai ca sa ajunga la putere.

Ce are Dodon in cap si cum vede el viitorul Republicii Moldova? Probabil Dodon vrea o tara formata din copii si batrini, unde copiii nu au dreptul la vor, iar marea majoritate a batrinilor voteaza cu tot ce-i rosu.

Ramine de spus „bun venit” unui alt sindrom in parlamentul Republicii Moldova si ramine de vazut ce minuni se vor mai intimpla de acum inainte. Ca doar asa ne numim, Tara Minunilor.

Il vedem, dar nu-l putem atinge.

Putem fi foarte aproape de el sau foarte departe.

Putem sa ne ascundem de el, dar nu putem fugi de el.

Poti fi pe Madagascar si eu pot fi pe Bora Bora.

Oriunde ne-am afla, oricit de mult am fugi si oricit de adinc ne-am ascunde…

Avem acelasi CER deasupra noastra!

„Azi nu e ziua mea” sau cum s-ar mai zice „ne moi deni” este scuza sau mai bine zis explicatia noastra cind ceva nu ni s-a reusit.

Dimineata, iesi din casa, urci in transport si dupa citeva clipe realizezi ca nu este telefonul celular si din start iti zici „azi nu e ziua mea”. Telefonul – care este cel mai important accesoriu, fara de care nu poti iesi din casa si fara de care pur si simplu „esti pierdut” pentru tot restul zilei.

Mergi pe strada si hop deodata esti oprit de un jurnalist care vrea neaparat sa-ti adreseze o intrebare si camera video deja e indreptata spre tine si te inregistreaza… primul gind! „Ne moi deni!”

Scapi de jurnalist, scapi de camera video si vezi cum la colt de strada te asteapta reprezentantii unei companii cosmetice care se uita la tine ca la o prada numai buna de inhatat… si iarasi „ne moi deni!”

Ploua! Si e destul ca sa iti zici: „e ozi urita si iarasi ne moi deni.”

Auzi o veste rea, esti deranjat, afara ploua, esti nemultumit, … incearca sa gasesti mereu partea frumoasa a lucrurilor, pentru ca nu poti sa iubesti curcubeul, fara ca sa iubesti ploaia.

Fiecare zi este un cadou,o noua oportunitate. Multumeste lui Dumnezeu pentru ca iti ofera acest cadou. Multumeste pentru simplu fapt, ca iarasi te-ai trezit dimineata.

Si nu uita, ca o zi fara Dumnezeu, e ca un an fara ploaie!

 

  Copilul îşi privea bunicul scriind o scrisoare . La un moment dat , întrebă : -Scrii o poveste care ni s-a întîmplat nouă ? Sau poate e o poveste despre mine ? Bunicul se opri din scris , zîmbi şi-i răspunse nepotului : – E adevărat , scriu o poveste despre tine . Dar mai important decît cuvintele este creionul cu care scriu . Mi-ar plăcea să fii ca el , cînd vei fi mare. Copilul privi creionul intrigat , fiindcă nu văzuse nimic special în el . – Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea ! – Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile . Există cinci calităţi la creion , pe care , dacă reuşim să le menţinem , vom fi totdeauna un om care trăieşte în bună pace cu lumea. Prima calitate : poţi să faci lucruri mari , însă să nu uiţi niciodată că există o mînă  care ne conduce paşii . Pe această mînă o numim Dumnezeu şi El ne conduce totdeauna conform dorinţei Lui . A doua calitate : din cînd în cînd trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascuţitoarea . Asta înseamnă un pic de suferinţă pentru creion , dar pînă la urmă va fi ascuţit . Deci , să ştii să suporţi unele dureri , pentru că ele te vor face mai bun . A treia calitate : creionul ne dă voie să folosim guma pentru a şterge ce era greşit . Trebuie să înţelegi că a corecta un lucru nu înseamnă ceva rău , ceea ce este neapărat este faptul că ne menţinem pe drumul drept . A patra calitate : la creion nu este important lemnul sau forma exterioară  , ci mina de grafit din interior . Tot aşa , îngrijeşte-te de ce se întîmplă înlăuntrul tău . Şi ,  în sfîrşit , a cincea calitate : lasă totdeauna o urmă . Tot aşa , să ştii că tot ce faci în viaţă la lăsa urme , astfel că trebuie să încerci să fii conştient de fiecare faptă a ta .

Paulo COELHO .

Poţi să ai cel mai frumos zmeu din lume

Poţi să ai cea mai bună tehnică de manevrare

Poţi să ai plaja cea mai largă

Poţi să ai cea mai bună mamă care să-ţi descîlcească sfoara

Poţi să fii cel mai cuminte copil

Poţi să alergi cel mai tare

Poţi să ai cerul cel mai albastru

Poţi să ai cei mai buni prieteni care să te ajute

Dar… dacă nu bate vîntul …

Vreau sa urc in barca si sa evadez. Sa evadez din rutina de fiecare zi si tot ce presupune lumea. Vreu sa vad doar infinitul in jurul meu si tarmul sa dispara… Nu vreau nimic, de cit sa vad doar Cerul in jurul meu,,, iar cind sa-mi indrept privirea spre ape, tot Cerul sa vad. Vreau sa dialoghez cu Cerul, cu apa si cu mine… Cred ca aici este universul meu aparte, unde pot sa ma regasesc, pentru ca de ceva timp, nu pot da de mine…

Intinsa in barca, cu Cerul deasupra mea si cu Cerul sub mine…e tot de ce are nevoie sufletul meu acum. Toate poverile, durerile si toate tristetile sa dipara, sa le inece apa, iar eu sa plutesc in liniste deasupra lor. De altfel, daca le iau in mine, simt ca o sa ma scufund cu tot cu barca… Vreau sa le dau uitarii si sa simt usorul in mine, iar orice leagan de barac, sa-l simt ca pe un zbor spre infinit…

Nu stiu sa innot, dar mie imi place marea si muzica ei… Nu stiu sa innot, dar vreau sa plutesc pe ape… Nu stiu sa innot, dar simt citeodata nevoia sa ma las condusa de val… Nu stiu sa innot, dar vreau sa ma loveasca apa, pentru a ma trezi… Cind am aflat ca nu stiu sa innot, am realizat valoarea vietii…

Nu stiu sa innot, de aceea aleg sa zbor…

 

 

…Sa recunoastem ca ne-ar placea si am aprecia mult acest gest, pentru ca este o necesitate a sufletului,… pentru ca exista intotdeauna putin adevara in spatele fiecarui „era o gluma”, putina cunostinta in spatele fiecarui „nu stiu”, putina emotie in spatele fiecarui „nu-mi pasa”, putina durere in spatele fiecarui „sunt bine”…

 

Sa aveti o seara de pace.