Alcool si nicotina

Lovitura.

          Pleoapele mi se deschid si tresar din pat la auzul bataii in usa. Astept, ma uit direct spre usa, respir calm odata cu linistea, apoi se aud alte trei lovituri puternice. Simt o presiune in piept, pun mainile pe pat si ma imping din picioare pentru a lua o pozitie de „drepti”. Fac pasi inceti spre usa, atmosfera era asemenea unui film de groaza in punctul culminant in care atacatorul isi urmareste victima, ma tot gandesc ..sa fie posibil? Sa fie ea? A trecut atat de mult timp..apoi alte trei batai se aud si parca fiecare din ele a fost in propria-mi cutie toracica si nu in usa. Ajuns la usa pun mana pe clanta, respir adanc, inchid ochii, expir…si apas pe clanta tragand de usa cu putere si imi deschid ochii. In momentul in care am deschis usa primesc o lovitura puternica in nas.. nenoro.. Deodata o voce familiara se aude „Esti surd? Ce dracu ma faci sa astept atat la usa?”

Este nenorocitul de Dean…”Prostule! Nu ai vazut ca deschid usa?”

„Multumeste-mi, te mai scot si eu din casa!”

Ajunsi in barul lui preferat „Vogue” atmosfera era prielnica lui Dean, oameni „importanti”, femei frumoase, un mobilier modern, opulent care te facea sa te simti ca si cum nu oricine intra aici. Barul era un etaj interg al hotelului „King’s Palace”, oferind o priveliste spectaculoasa a Londrei sub lumina lunii. Un personaj misterios imi starneste entuziasmul legat de locul asta, o femeie care se uita direct la mine din momentul in care am pasit in incapere m-a facut curios. Statea la bar singura, vorbea cu barmanul, fuma, parul blond ii ajungea pana la umeri si purta o fusta mulata pe corp, privirea ei parca arunca sageti. Asezat la masa imi aprind o tigara si astept ca Dean sa termine cu periatul fiecarei cunostinte „nu ai de unde sa stii cand te poti folosi de cineva, de aceea ii bine sa-i tii pe toti aproape”, uneori cand ma gandesc la vorbele lui imi dau seama ca ar fi fost un actor pe cinste. Dupa multe minute in care auzisem sunetul buzelor lui Dean atingand repetat dosul altora a ajuns si el la masa cu berea lui in mana.

„Ce bei?”, intreaba el pe un ton ironic.

„Nimic Dean, multumesc!”

„Barman, un pahar din cel mai bun whisky al tau!”, tipa el in tot barul.

„Dean nu este nevoie”

„M-ai scos tu din atatea belele si nu ma lasi nici sa-ti cumpar un pahar de whisky? Stiu foarte bine ca-i bautura ta preferata, si in momente ca astea ai nevoie de ea”.

Nu are rost sa incerc, lupt cu morile de vant.

„David, ma ingrijorezi, starea ta ma ingrijoreaza. Cum te pot ajuta?”, o spune el pe un ton linistit.

„Daca vorbim despre orice altceva sunt foarte multumit.”.

„Okay, am inteles. Cu businessul cum merge?”

Oh, vechi prieten, pe cat imi este de loial pe atat este de indiscret, niciodata nu poti gandi inainte sa vorbesti „Nu aici Dean!”, iritarea din glas sper ca l-a linstit

„Incapatanat ce esti! Uite, facem un targ, te las aici 10 minute cat merg la cazino iar atunci cand ma intorc vreau sa fii gata sa vorbim” si a plecase in clipa in care isi terminase fraza.

10 minute, niciodata nu au fost doar 10 minute pentru Dean intr-un cazino. Acum am ramas singur, oare ce fac aici? Sunt inconjurat de oameni dar ma simt singur, nu imi pot scoate din minte ochii ei, buzele, glasul. Imi lipseste la fel cum zilelor toride de vara le lipsesc ploile si ii port o ura greu de descris in cuvinte, dar daca m-ar suna acum prima mea reactie ar fi un zambet tamp apoi mi-as da seama cu cine vorbesc de fapt. Totusi acele luni, acele plimbari lungi, acele..

„Dl. Blane, dl.Blane! Dl. Blane, ce tot faceti?”,  se auzi o voce subtire, necunoscuta, pare aproape ingrijorata.

Era acel personaj misterios, acum puteam sa o privesc mai atent, ochii erau mai albastrii decat cerul, picioare lungi care atrageau toate privirile, un piept dezvelit de decolteul care mai mult ca sigur fura atentia oricarui barbat.

„Da, imi pare rau, eram cu gandurile mele. Cu ce te pot ajuta?”

„Mai degraba  cu ce te pot ajuta eu. Te-am vazut singur si melancolic asa ca m-am gandit ca ti-ar prinde bine compania cuiva” si se aseza pe scaunul din fata mea punandu-si picior peste picior, sprijinindu-se cu cotul de genunchi si privirea fixata pe mine. Raspunsul ei imi schitase un zambet se putea vedea ca este multumita de asta.

„Totusi, tu cine esti draguto?”

„Alana..” si trase cu putere din tigara.

„Si de unde ma cunosti, Alana?”, pentru un moment privirile noastre se fixasera.

„Am si eu prietenii mei David,  am auzit lucruri si am devenit curioasa.”, scapase un chicot.

Acum pot spune ca este cu adevarat frumoasa, fiecare detaliu, fiecare trasature, toate sunt ireprosabile. Iar atitudinea, atat de sigura pe ea, putine sunt sigure pe ele. Oare ce ascunde?

„Interesant. Acum ca tot stii atatea legate de mine, Alana, ce imi poti spune despre tine?”

„Despre mine? Imi plac lucrurile noi, inedite. Urasc certurile si problemele, viata o vad ca ceva simplu, prefer ca atunci cand vad Diavolul sa ma feresc de el.”

„Draga mea, Diavolul nu va veni niciodata cu coltii,ghearele si coarnele incovoiate, nu te va speria la inceput. El va veni deghizat in cel mai frumos lucru care l-ai vazut vreodata si iti va sopti in ureche cuvintele dulci care mereu ti-ai dorit sa le auzi.”

Cuvintele mele au lasat un moment de tacere in conversatia noastra.

„Dar hai sa lasam subiectul asta pentru alta data. Esti din Londra?”

„De acord. Nu, sunt din Chicago, nu ai recunoscut accentul? Am cativa prieteni buni aici in Londra.”

„Aceeasi prieteni care ti-au spus si de mine, banuiesc. Si te-ai stabilit aici sau esti doar in trecere?”

„Doar in trecere, am o camera chiar la hotelul asta. Dorest sa o vezi?”, de apreciat ca macar a incercat sa fie subtila.

Am dat din cap si am lasat cateva bancnote pe masa. Ne-am miscat spre lift ca si cum nu ne-am cunoaste, usile se deschise incet, ea intra prima se intoarce spre mine apoi fac un pas in lift. Ma asez in spatele ei, ea mai face un pas spre panoul cu butoane si apasa pe numarul „9”, se intoarce si ne uitam unul in ochii celuilalt timp de o clipa apoi aproape in sincron facem cate un pas, ma prinde de brat iar eu eu ii pun mana barbia aratatorul si degetul mare urcand incet pe fata pana la pometi cu degetul mare mangaind buzele ei. In momentul acela era a mea, stiam ca era momentul sa o sarut asa ca am facut-o.  Buzele parca se contopeau iar limbile duceau o lupta fara vreun invingator. Usa liftului s-a deschis m-a luat de mana si m-a tras cu putere dupa ea, a deschis usa cu cartele care o tinea in buzunarul gentii si m-a tras impingandu-ma pe holul care ducea catre pat. A inchis usa, s-a pus in dreptul ei neclintita.

„Acum David Blane, arata-mi daca tot ce am auzit despre tine este adevarat.”,  acum inteleg la ce s-a referit prin lucruri noi si inedite. 

Am dat jos sacoul si l-am asezat frumos pe scaun cat timp ea inca statea la usa, am mers spre ea, am tras-o la mine la piept, i-am tras fusta si am dat-o jos. Am prins-o de gat, i-am ridicat barbia astfel incat sa se uite direct in ochii mei am sarutat-o din nou si ea si-a pus ambele brate pe dupa gatul meu. Mi-am coborat bratele usor pe corpul ei pana la solduri si i-am prins fundul cu ambele maine, am strans-o tare, a gemut, si am ridicat-o sus deasupra mea. Ea si-a dat jos sutienul si a inceput sa-mi desfaca cravata in timp ce ma deplasam spre pat unde am asezat-o incet cu mine deasupra. Am inceput sa o sarut, iar saruturule au coborat de la buze incet pe gat, pe piept, pe sfarcuri, pe abdomen foarte incet pana cand am ajuns in punctul dorit. I-am prins un san cu o mana si ma jucam cu sfarcul ei in timp ce eu am dus limba inauntrul ei, fiecare geamat al ei nimicitor era muzica pentru urechile mele. Ea era ca un instrument pentru cantat, acordata bine, si daca o atingeam cum isi dorea scotea cele mai glorioase si intense sunete. M-a prins de par si m-a ridicat, vroia sa o fac, eu vroiam sa o lungesc, i-am dus aratatorul si degetul mijlociu la buze apoi i le-am bagat in gura, a inchis ochii, vroia asta. Le-am scos si le-am coborat jos, am prins clitorisul intre degete si am inceput sa le misc jucaus, in momentul acela am simtit cum fiecare particica a ei a inceput sa tremure. Cu mana stanga am prins-o de gat ca si cand as fi dorit sa o sugrum, nu se putea uita la mine, isi inchidea ochii, gemea. „Acum, bag-0, acum!” tipase. In momentul ala am ridicat in genunchi in pat,  am intors-o si mi-am lasat bratul drept sa alunce incet pe spatele ei pana cand a ajuns in patru labe. Mi-am dat jos camasa, ea era in fata mea, ce priveliste sa vezi o femeie in acest moment vulnerabil, mi-am dat jos si cureaua. Ea nu mai rezista, a inceput sa se satisfaca singura cu o mana in timp ce cu cealalta sa sprijinea.

„Acum David! Acum!”, tipase ea, tipatul fiind acoperit de gemete.

Am prins cureau cu doua maini am strans-o tare, ma uitam la ea, i-am luat mana cu care se juca si i-am tras-o la spate la fel si cea pe care se sprijinea, a cazut cu capul in perna. Mainile le tineam stranse, observasem ca o durea, am legat-o de maini cu cureaua atat de strans incat a scos un sunet care sa descrie suferinta. Apoi am luat si cravata

„David ce faci?”, intreaba ea socata.

„Parca vroiai sa stii daca zvonurile sunt adevarate”

Si am legat-o de gura cu cravata asemenea unui calus, auzeam zgomotele de panica, am lasat-o asa cateva clipe. Apoi am scos prezervativul, m-am dezbracat, l-am rulat, am apucat-o de fund si din nou au inceput gemetele. Am luat un prosop, l-am strans si apoi am inceput sa o lovesc, fiecare lovitura era acompaniata de catre un sunet infundat. „Mai vrei lucruri noi si inedite?” si am lovit-o din nou ” Mai vrei sa cunosti lucruri legate de mine?” si am lovit-o. Cand fundul era rosu de la atatea lovituri am prins-o cu ambele maini si am murmurat „Acum te voi fute Alana”,  si am intrat in ea cu totul „Cum nu a facut-o nimeni”. Am prins-o cu o mana de cureaua care ii tinea mainile legate si am tras-o astfel incat sa stea sus. Miscarile erau lente dar deveneau din ce in ce mai rapide, ah, geamat, dupa geamat, dupa geamat, durerea, placerea, doua sentimente de la poluri opuse simtite in acelasi timp. Cu cat o bagam mai tare, mai adanc, mai repede, cu atat mai tare se auzeau getemetele pecetluite de calusul meu improvizat. Haide sa termin,  am scos-o chiar cand placerea ei era mai mare, o tachinam, am lovit-o pentru ultima data peste fundul rosu, am bagat-o tare dintr-o data si am inceput sa o fut de parca o uram, din ce in ce mai tare, pana cand am simtit un tremurat din partea ei, si un sunet puternic auzit chiar si cu acel calus, am continuat si eu, iar cand am terminat, i-am dat drumul si a cazut cu capul in perna. Am dezlegat-o, semnele de pe incheieturi erau vizibile, i-am dat jos cravata si i-am luat trupul firav in brate, am tras patura peste noi am strans-o tare in brate si am inceput cea mai importanta si de asemenea cea mai subestimata parte a actului sexual, postludiul. Acele momente in care trebuie sa o strang tare in brate, sa o mangai si sa o sarut pana cand bataile inimii ni se sincronizeaza, in final adormind.

Observam lumina de la telefonul meu, probabil era Dean, am si uitat de el.

Dimineata sunt trezit de luminila soarelui provenita dintr-un colt al geamului de la balcon, restul camerei fiind cufundat in intuneric. Ma uit in stanga mea dar Alana nu mai este, ma panichez, ma ridic si vad doua siluete. Una era in picioare si cealalta pe scaune. Si cel care statea pe scaun a inceput sa vorbeasca.

„David, taticul tau te vrea acasa!”, cunosc vocea, nu se poate!

Sunt constient de faptul ca au trecut multe luni sil probabil nimeni nu va citi rezultatul apasarii repetate a tastelor, dar,  cu mine mereu exista un „dar”, nu-mi pasa.

Acum daca tu, draga cititorule, te-ai hotarat sa-ti pierzi cinci minute din viata obosindu-ti ochii cu articolul asta ,probabil acum, din cauza titlului,  te gandesti ca sunt ceva manelist care nu se poate hotarat daca sa mearga la spovedanie sau la lautari.

„Rai sau Dubai?”, totusi inainte de a avea vreo concluzie hai sa definim pe scurt cele doua cuvinte semnificative. Raiul este locul prezentat de numeroase religi (inainte de a da „X” iti spun de acum ca nu voi vorbi de vreo religie) ca fiind locul in care atingi pacea sufleteasca dupa moarte „cel mai bun lucru posibil” , desigur cu conditia de a fii pur pe parcursul vietii si de a le urma doctrina cu strictete sau pur si simplu de a fii un om moral. Dubai, sunt sigur ca stiti ce-i ala Dubai, locul ala in care oamenii inoata in bani si fiecare are in curtea lui cate o fantana arteziana cu petrol, masini din aur, femei ascunse din cap pana in picioare dar totusi cu o geanta de la Louis  agatata de brat, cald, frumos, muzica, lux, locul unde ar vrea majoritatea lumii sa ajunga.

Acum ca am definit aceste lucruri, vreau sa va marturisesc un gand. Un gand care se iveste zilnic cu fiecare ocazie, cu fiecare gest public de egoism, fiecare propozitie cretina spusa de vreun „intelectual”. Ce s-a intamplat cu noi?

Care „noi”? Noi, oamenii care infectam Terra. Ce s-a intampla cu noi? Oare mai stim ce este un principiu? Dar o valoare morala? Cu tristete trebuie sa admit ca am ajuns sa fim condusi de hartii, am ajuns sa fim indobitociti pentru ca noi sa ajungem mai usor de controlat, am uitat de adevaratele clipe frumoase ale vietii. Am ajuns niste egoisti, ne concentram doar asupra propriei persoane, nu ne mai sta in personalitate sa fim altruisti, onesti, ce sa mai zic de modesti. Ne mintim singuri, ne bem zilele si noptile, ne futem in draci ca in filme la fiecare colt si in fiecare boschet. Uitam de umanitate, uitam de tot ce ne diferentiaza de animale. Parca vrem sa fim asa, vrem sa facem pasi gresiti doar pentru ca societatea in care traim promoveaza un pas inapoi ca fiind zece pasi inainte, acel „lucru” pe care trebuie sa-l faci pentru a urca pe scara sociala sau pur si simplu pentru a te simtii important.

Oamenii nu mai vor in „Rai”, nu mai vor sa fie ghidati de principii, nu mai vor sa conteze in lumea in care traiesc, cu totii vor in „Dubai”……..pentru ca deh, „traieste clipa” asa am vazut intr-un film prost cu ceva actor supraapreciat. De ce sa ne dorim lucruri durabile, lucruri care sa conteze cand putem avea un morman de bani si o masina mai scumpa decat casa in care stam? De ce sa ne schimbam mentalitatea asta proasta care ne impinge sa muncim in strainatate ca ultimii sclavi ai occidentului si atunci cand ne intoarcem acasa sa achizitionam ultimul x6 desi noi purtam aceleasi Nike-uri false de la ceva tigan mustacios? Pentru ca traim pentru a fi opulenti, nu ne mai traim propria viata pentru noi,  o traim pentru altii, o traim pentru ce ar spune altii, pentru ce ar crede altii si in final pentru cum ne-am clasa noi in acea „scara sociala” in fata altora. Femeile au uitat sa evidentieze naturaletea iar barbatii au uitat acei sapte ani de acasa. Oamenii au uitat ca banii nu aduc fericirea si au uitat ca dragostea nu poate fi explicata si nici cumparata.

Un lucru imi doresc. Imi doresc sa vad femei care sa nu ma dea pe spate cu papucii de la „Stradivarius”, geaca de la „Zara”, tricoul de la „Pull  & Bear” si pantalonii extrem de scurti de la „Bershka”, vreau sa isi dea seama ca frumusetea lor nu se masoara in asta si de fapt nici macar nu are o unitate de masura. O femeie este frumoasa cand iubeste, cand mersul ei pe strada se transforma intr-un zbor intre noi, cand ochii ei te strapung ca doua sageti si momentul in care deschide gura iti inmoaie genunchii, atitudinea care te lasa „gura casca” si pe sfarsit acel „je ne sais quoi”(acel „nu stiu ce”) care impinge inima unui barbat in acel abis numit dragoste. Si de asemenea as vrea sa vad si barbati facand ceva, as dori sa vad barbati care isi apreciaza femeile, le respecta si stiu ca niciun cadou extravagant nu se va compara cu un gest adevarat.

Un simplu privit lung in ochii ei insotit de o mangaiere fina a chipului ei  ca si cand timpul ar sta pe loc, este mai bun decat o mie si una de miliarde de lei pentru ca este ceva uman, este ceva care nu-l faci din adins, este ceva care il faci doar pentru ca te-ai lasat purtat de val intr-un mod cu adevarat unic, un mod care demonstreaza ca acea dragoste umana necontrafacuta inca exista.

Capitolul 2

Destinul.

Era ea. Care ea? Nu stiu nici eu, nu am vazut-o niciodata in campus, nici macar in avion, dar imaginea ei ma tulbura. Statea acolo cu capul in telefon, nu m-a observat. Am ramas blocat in mijlocul holului asemenea unei coloane sau unui stalp si ma holbam.Par lung, brunet, avea cam 1.68, ochi mari si verzi, avea o sclipire in ochi,trasaturi fine, era imbracata cu o pereche de jeansi scurti si un tricou larg,  deja aveam in cap scenariul in care ii mangaiam incet coapsele calde. Doamne,  mi-am umplut cutia toracica cu aer, inima batea si batea si batea, am simtit un nod in gat, un deranj in stomac, ce-i cu mine? Eram gata, stiam ca trebuie sa actionez, trebuia sa spun ce va ca sa stie ca exist, mi-am pus mana pe frunte si am ramas cu sudoare in palma. Hai zebzecule, ce dracu?Du-te fi barbat,  spune ceva, cucereste-o. Am inceput sa pasesc hotarat spre ea, eram gata de actiune, oh, la naiba! Si-a ridicat capul din telefon,si-a ridicat privirea spre camera alaturata, oh sclipirea aia, oh zambetul ala, stai, de ce a zambit?Apoi a aparut un ins care a luat-o in brate, si ea l-a luat inapoi,firar... Pentru numele lui Dumnezeu, ce fac acum? Scot telefonul din buzunar ma prefac ca am primit vreo notificare, fac o rocada spre lift, apas alert butonul asa incat sa nu fiu observat,  ce dracu tot face liftul ala?.  In sfarsit cele doua usi se deschid in tandem si ma fac nevazut. Prost,prost,prost,penibil, imi repetam in cap cuvintele astea in timp ce imi loveam fruntea incet cu podul palmei. Totusi eu doar atunci mi-am dat seama ca toate trairile pe care le-am experimentat s-au intamplat in doar cateva momente, eram bulversat, nu intelegeam ce era gresit cu tipa aia. In fine, m-am intors spre oglinda din lift, mi-am aranjat camasa alba de in, parul sa nu fie nici prea aranjat dar nici prea salbatic, ochelarii de soare, eram gata sa ies in lume.

Ajuns la parter, ies din lift cu mersul meu specific. Odata iesit din hotel trag aer in piept si plec in cautare de mancare. Statiunea era exact cum mi-as fi dorit, strazi inguste, masini parcate pe o parte si de alta a strazii, parca faceau parte din decor, tarabe unde puteai gasi orice, plin de oameni, toti pareau simpli, deloc „sofisticati”, ma simteam in largul meu, ma puteam plimba singur pe acele strazi. Tot asa plimbandu-ma am ajuns la plaja, fara sa stau pe ganduri m-am descaltat, mi-am luat papucii in maini si am alergat spre nisip. Ce sentiment placut, acela de a te plimba pe plaja si a simtii o mangaiere pe talpi.

„Bai singuraticule, ce tot faci?”, auzisem din spate. Era Dean care se apropiase spre mine cu un grup te tipi. Sam, Will, Peter si Bryan, am avut placerea de a face cunostinta cu fiecare in parte.

„Deci ce faceai aici singur?”, intrebase Peter.

„Admiram natura si marea, voi?”, s-au auzit cateva chicoteli.

„Esti ciudat,serios! Noi cautam cateva fete si un loc unde sa bem.” raspunse Peter.

„Hai terminati, voi nu-l cunoasteti pe omul meu David. Ii unul dintre cei mai tari oameni pe care ii veti cunoaste in toata viata voastra de fraieri.” multumesc pentru reclama Dean, ce pot spune.

Dupa aceasta discutia filozofica, toti am patrulat strazile statiunii, s-a lasat seara, oraselul era din ce in ce mai viu…

„Dl. Blane, vi se termina timpul!Puteti trece la partile importante, mai aveti 5 minute.” , sunt intrerupt de vocea agasanta a dragei mele psihiatre.

„Puteti va rog sa nu ma intrerupeti? Multumesc, sunt constient de timpul ramas”.

Deci cum spuneam, eram in oras, multimea era in delir si dintr-o data o vad pe ea. Din nou simt acea presiunea sufocanta, ma bag in primul magazin de suveniruri care imi apare in cale pentru a ma putea feri de privirea ei. De ce am facut asta?,buna intrebare , nici eu nu stiu, parca nu mai gandesc lucid, sunt cu capul in nori. Incerc sa par interesat de cateva articole din magazin pana cand cred ca pericolul va trece, dar in urmatoarele clipe si ea intra in magazin.Doamne, de ce?, deja eram stresat, ma ascundeam in spatele unui raft, stateam cu spatele la ea si o vegheam prin prisma unei oglinzi, aproape ca mi se taia respiratia. Se uita dezinteresata la cateva nimicuri,oh din nou acea sclipire in ochi, stai, ochii nu mai erau asa verzi,pareau caprui. Si-a intors privirea spre mine, incercam sa par calm, dar spre norocul meu a plecat dupa ce a fost strigata de cineva. Odata cu plecarea ei parca atmosfera din incapere a revenit la normal.Sper ca nu m-a observat.. Situatia asta a fost jenanta, cine s-ar fi gandit? Daca eram un superstitios probabil as fi dat vina pe destin, dar cine mai crede in asa ceva?

„Si cam asta a fost tot pe astazi.”

„Incalcita poveste, David. Pare interesanta dar totusi unde vrei sa ajungi cu asta? Ce vrei sa demonstrezi?”

„Niciunde si nimic, vreau doar sa scap de o povara de pe umeri.”, o spun zambind, „Ne vedem maine, o zi placuta va doresc!”

„La revedere Dl. Blane”

Se pare ca ploaia s-a oprit. Fac cu mana unui taxiu londonez, „Piccadilly nr. 26”, taximetristul o goneste catre adresa ceruta. Ajuns acasa, in sfarsit scap de cravata purtata asemenea unei zgarde, camasa sufocanta. Ma arunc in pat, inchid ochii si astept sa adorm.Ma gandesc la ea, dar gandurile sunt tulburate de o bataie salbatica si aparent disperata in usa apartamentului meu.

Cateva cuvinte.

Personajele sunt inspirate din viata mea, alte nume, alte locatii, alte circumstante, alta varsta,alt sex, dar descrierile trairilor importante  si descriierile personajelor sunt exacte cu cele ale persoanelor dupa care au fost inspirate, de asemenea multe lucruri din aceste povestiri chiar mi s-au intamplat, unele nu, sunt doar inventate de dragul scrisului.

Capitolul 1.

Un nou capitol.

Ajung pe holurile menite sa cazeze pacientii care asteapta pentru un tratament. Stau pe scaun si privesc in jur. Nimic neobisnuit un simplu cabinet plin de afise cu anumite medicamente afrodisiace si alte feluri de campanii anti-drog.Deodata o lumina imi atrage privirea, era geamul, observ ca ploua. Nimic neobisnuit, Londra este mereu asa, totusi ploaia ma linisteste. Poate de asta am ajuns in Londra,am vrut sa ma linistesc, nu prea mi-a reusit.

Aud o voce. „Dl. David Blane, puteti intra.” Vocea ii apartinea unei tinere secretare, blonda, imbracata frumos, ochi albastrii, fara prea multe in cap. Acestea fiind spuse ma ridic de pe acel scaun teribil de inconfortabil, imi aranjez cravata,  ii zambesc sarmant tinerei domnisioare, intru pe usa spre care am fost condus. Acolo ma intampina o doamna in toata regula. Are in jur de 40 de ani, ochi albastrii, blonda de asemenea, avea urme fine de riduri pe chip bine ascunse,imi zambeste larg, are un zambet incantator care preceda existenta unor evenimente neplacute din trecutul ei.

„Deci ce problema ai?”, ma intreaba ea pe un ton linistit.

„Nu stiu cum sa va spun, nu am nicio problema.”, raspund foarte calm.

„Ce te macina?Trebuie sa fie ceva, altfel nu ai fi cautat un psiholog, nu ai fi asteptat pe niste holuri deprimante doar pentru nimic!”Imi zambeste. Imi arunca zambetul ala de „ha, le stiu pe toate”.

„Eu zic sa nu zambiti, sunteti dumneavoastra psiholog dar nu puteti deduce totul despre un om.” I-a picat fata, am lovit-o fix unde doare,nu m-am putut abtine sa nu zambesc. Si-a dat ochii peste cap si a oftat, i-am dat de inteles ca asta nu-i o sedinta ca oricare alta.

„Atunci de ce ati venit aici, dl.Blane?”, a spus-o pe un ton mai putin prietenos. Dar zambeste,are o sclipire in ochi. De ce zambeste?De ce are acea sclipire in ochi?

„Cum am spus mai devreme, sa nu credeti ca am vreo problema, totul este foarte clar in mintea mea, nu vreau sa fac teste de IQ sau alte prostioare de genul, am nevoie de un ascultator si multe comentarii. Am venit sa ma destainui.”

„Sa te destainui? Nu ai prieteni pentru asta?”, rade, ma ironizeaza, tipa pare o scorpie. Imi place de ea.

„Am prieteni, dar unui simplu om nu-i poti inchide gura decat pentru un timp, orice ai oferi in schimb. Asa ca am ales varianta cu psihologul, practic va platesc sa ma ascultati si sa beneficiez de confidentialitatea medic-pacient.”

Era mirata,nu se asteptea se putea observa din faptul ca s-a incruntat.

„Ce vrei sa-mi povestesti?”

„Cum mi-am petrecut ultimile 10 luni din viata, tot, foarte detaliat, ce m-a deranjat, fiecare gand care l-am avut. Daca ar fi o carte, poate ar fi o lectura plictisitoare.”

„Poti sa incepi.”, o spune cu nasul bagat in ceva dosar. Incearca sa para neinteresata. O face intentionat, vrea sa ma enerveze.

„Desigur.”

Totul a inceput cand am plecat cu colegii de facultate in vacanta  intr-o tara cu deschidere la marea Mediteraneana. Vacanta a fost planificata de niste anonimi de la facultate, am fost in jur de 60, nu am vrut sa merg, preferam viata mea din Londra, dar prietenul meu Dean a insistat. „Te vei distra, o sa bem tot, esti prost daca nu vrei sa vii. Macare gandeste-te ca acolo vor fi multe tipe dragute”, stia care-i adictia mea, una specifica barbatului, la mine era exagerata. Asadar uite-ma aici, intr-una avion plin de necunoscuti, in stanga mea era Dean care paria pana in ultimul moment. A da, Dean sufera de doua boli, cea a banului si a jocurilor de noroc, acestea doua ii cam intuneca privirea. In dreapta mea, erau alti doi tipi, pe unul il cunosteam. Nu am auzit lucruri frumoase despre el, prefer sa nu-l judec, totusi fiecare om are istorisirea lui. In fata mea erau alti doi prieteni de bere. In spate niste anonimi neimportanti. Nici macar nu m-am obosit sa intorc privirea in spate pentru a vedea restul chipurilor, nu ma interesau, eram prea concentrat asupra mea.

Ma gandeam la treburile de acasa, la mesajele de la Jesi,Roxanne si Diana. Cine sunt acestea?Niste dame in care am gasit comfort, doar comfort, din pacate Jesi si Roxanne au gasit si altceva, erau ca niste paraziti, ma atacau cu mesaje si apeluri. De ce nu scapam de ele? Aveam nevoie de ele, fiecare dintre ele reprezentau cate un „dealer” de satisfactie. Totusi ii ciudat, Doamne, foarte ciudat. Am ajuns la gandul ca eu nu sunt pentru sex, poate eram gay, nu am cum sa fiu gay, ce dracu? , dar problema era ca niciodata nu am simtit ceva intens, pot spune ca de foarte putine ori mi-a placut. Dar na, sexul este ca si pizza, cand ii buna, ii buna, cand ii proasta tot ii buna. Zborul dureaza 8 ore. In alea 8 ore am intrat in vorba cu acel „cunoscut” , numele lui era Sam. La inceput era arogant, la fel ca mine, doi aroganti intr-o discutie, aia nu era discutie ci o batalie de-a dreptul. Totusi l-am citit usor, el nu era arogant, doar circumspect, un lucru mi s-a parut interesant, in alea 3 ore am vorbit non-stop si oricare subiect as fi vrut sa-l ating doar ca sa incep o cearta de al dracu ce sunt, culmea, aveam aceeasi parere.Nu i-am dat prea mare importanta tipului, desi am dat impresia asta, nu din cauza ca sunt un om rau, sunt doar un om ingandurat.

In sfarsit am ajuns in aeroport, am urcat in autobuzul care duce in statiune. Dean deja a pierdut cateva milioane bune, avea privirea aia a lui de „ai sa-mi bag p**a”, se uita in gol si isi mangaia barbia.Am inceput sa chicotesc si aud un taci dracu David. Imediat imi intorc privirea catre geam, priveam marea de la cativa kilometrii distant, se putea vedea, un albastru fara sfarsit, era minunata, tot ce imi puteam dori. In statiunea in care am fost cazati casele erau modeste si simple, iar hotelurile erau multe, moderne, majoritatea luxoase, rasareau asemenea unor zgarie nori. Momentul cand am coborat din autocar a fost cel mai excitant, am simtit umiditatea aerului, mirosul de sare din mare, auzeam multimiile care se plimbau din taraba in taraba, mi-am umplut cutia toracica cu aer si am mers mai departe sa-mi culeg bagajele.Urc scarile, toti statea ca niste papagali la coada pentru lift, decat sa intru in turma mai bine ma zbat, mereu am fost asa, pana atunci gandeam ca mereu mai bine singur decat cu altcineva, eram sigur ca nu imparteam nimic cu nimeni nici banii,spatiul,fericirea,suferinta. Parca nu se mai terminau, am ajuns totusi la etajul 3, camera 26, camera 26,camera 26, unde dracu ii camera 26?.In final mi-am dat seama ca era la inceputul holului si am omis-o din prima ,  unde iti este capul David?, n-am habar.Am deschis usa, am aruncat bagajul pe pat, primul lucru care l-am facut a fost sa ies pe balcon sa iau o gura de aer, eram singur, in sfarsit singur, cateva momente in care am putut ramane doar eu, cu gandurile mele si privelistea asta. Vacanta asta o sa fie cel mai tare lucru, voi cunoaste oameni noi, voi bea, voi face sex o sa fac tot posibilul sa-mi amintesc toata viata de saptamana asta,gandurile mele de visator, cuvinte mari, dar se pare ca a fost exact cum am spus. Destul, inchid balconul iau ochelarii de soare, ies, inchid camera,ma intorc sa merg spre lift si se intampla ceva. Pupila mi s-a dilatat, buzele s-au desprins involuntar, imi amintesc ca m-am incruntat pentru a fi mai atent. Era ea, la capatul acelui hol blestemat, era ea.

Intr-o zi am avut prilejul de a purta o discutie cu o doamna incantatoare care desi afisa un zambet cald, se putea observa  ca a trecut prin destul de multe. Vorbind,vorbind si iar vorbind am ajuns la un subiect interesant, femeia. Doamna respectiva mi-a explicat o teorie interesanta. Intr-un fel am ramas surprins de logica vaga a cuvintelor rostite de ea.

Inainte de a vorbi despre subiectul propriu-zis as dori sa incep cu un preludiu. Acest preludiu consta in a va spune care sunt etapele din viata unui barbat. Prima perioada, „copilaria” care incepe din momentul in care s-a nascut pana in momentul in care „a dat suficient cu capul” pentru a se maturiza complet. Aceasta perioada de copilarie poate dura pana la 12 ani,18 ani,25,30,40,50,80 de ani.Cu alte cuvinte, daca este cu capul pe umeri chiar si la 15 ani un baiat poate fi numit barbat, desi cel mai probabil fata sa este la fel de neteda ca a unui fundulet de bebelus, in sinea sa poti fi un barbat, totul depinde de bucata de carne din cutia lui craniana.  Dar daca este destul de  debil mintal ar putea ajunge la linia de sosire cu aceleasi apucaturi si aceeasi gandire de copil. Cine nu a trecut inca de acesta perioada nu poate fi numit barbat, deci nu intra la socoteala in teoria noastra. A doua si a treia perioada sunt cea „preliminara” si cea „finala”, veti citi despre ele cateva randuri ma jos. Sa continuam cu mica noastra filozofie.

Ideea este urmatoarea, exista un singur fel de barbat, cel maturizat care a trecut de perioada de copilarie, si doua feluri de femei, femaia „amanta” si femeia „mama la copii”. Barbatul aflat in perioada „preliminara”  doreste doar sa fie satisfacut pe plan emotional,personal,financiar,famlial,sa fie sprijinit, sa fie sigur pe el, sa aiba pe cineva care sa fie a lui si el sa fie a ei. Aceasta perioada poate dura mult, depinde de cat timp are nevoie masculul sa bifeze fiecare lucru pe lista sa. Hai sa dam un exemplu, daca barbatul x in varsta de 24 de ani gaseste femeia y care apartine celei de a doua categorii de femei, probabil pe la 35 de ani acestuia ii vor fi satisfacute toate nevoile. Asadar la 35 de ani x intra in perioada „finala”.

Perioada „finala” incepe din momentul in care voinicul a ajuns la apogeul dorintelor si fericirii sale, atunci el va simtii nevoia primei categorii de femei, amanta. Lucrul asta nu poate fi negat de niciun om trecut prin casatorii de ani buni, deoarece oricat si-ar iubi sotia la un moment dat va simtii nevoie unei amante deoarece ca orice mascul va avea nevoie si de ceva nou, chiar inima ii apartine femeii cu care si-a impartit viata. Totusi daca acesta nu va beneficia de serviciile unei amoreze putem fi siguri de puterea,vointa, calitatea,caracterul si stabilitatea mentala a acelui barbat. Astfel putem spune ca barbatul ,care se naste dintr-o bucata si depinde de el cum evolueaza, mereu va avea nevoie, dar nu simultan, de ambele tipuri de femei.Cam atat despre barbosi.

Acum sa vorbim despre sexul frumos.Conceptia despre care discutam consta in sustinerea ideii ca femeile sunt „amante” sau „mame la copii”  pentru ca asa este firea lor, putem spune ca le este predestinat.

Femeia „mama la copii” este atasata, se multumeste cu ce are, nu face ochi pentru altii, se simte implinita doar cu un singur barbat,stie sa-si ingrijeasca barbatul, stie sa-i vorbeasca si sa-l sfatuiasca,doreste sa faca parte din viitorul partenerului, este fidela, este inteligenta, nu stie sa minta,nu stie sa mentina dragostea aprinsa ,nu stie mereu ce vreau barbatul de fapt, doreste sa-si faca partenerul fericit, dar nu este o buna amanta, desi va incerca uneori sa fie amanta, sa incerce pe unul sau pe altul,  in final isi va da seama ca lucrul asta nu este pentru ea si desi este coplesita de atentie si amor din multe directii, nu va fi fericita decat cu unul singur.

Femaia  „amanta”, stie satisfaca un barbat, stie sa-i spuna vorbe dulci doar atunci cand are nevoie, il intelege cum trebuie, stie cum sa-l critice si cum sa-l laude, stie ce vrea barbatul de fapt de la viata, stie sa invarta bine un barbat, stie sa minta, este parsiva si inteligenta, stie sa ascunda,nu stiu sa sfatuiasca un barbat,dorinta sa nu este de a face parte din viitorul sau, nu se va multumii cu un barbat oricat de dur,macho,intelegator,cuminte,bogat este acesta. Se simte implinita doar cand primeste atentie si amor, nu conteaza de la cine si de asemenea nu conteaza de la cati. Totusi si ea va incerca sa fie „mama la copii”, nu-i va reusi, nu poate fi fidela, mereu va face ochi pentru altii, niciodata nu va putea sta pentru mult timp la casa ei. Dar daca amanta reuseste sa se tina singura in frau doar pentru a pune fericirea iubitului inainte de fericirea ei,  atunci ea este o femeie de laudat.

Tot ce este mai sus, suna ciudat, dar convingator. Din gura femeii care mi-a spus asta a sunat de 10 ori mai convingator. Si pot spune ca totul are logica, poate chiar asa ii, poate femeile se nasc asa, desi poate neaga lucrurile astea, in colturile gandirii lor stiu ce este adevarat.

De cand am inceput sa ma gandesc la teoria care am incercat sa o explic, am inceput sa visez, am inceput sa-mi pun intrebari. Daca exista o mijlocitoare? Daca exista o femei care sa detine calitatile ambelor tipuri iar defectele sa fie unele obisnuite si uzuale oamenilor si femeilor? O femeie care sa stie sa ingrijeasca barbatul, sa-l cunoasca, sa stie ce doreste de fapt, sa se multumeasca cu el, sa-l mentina pentru totdeauna in fericirea din perioada „preliminara”. Cred ca aceasta femeie in momentul asta se poate asemana cu o fiinta de basm. Eu o numesc femeia „ideala”. Probabil fiecare barbat doreste ca in calea sa, sa apara o femeie „ideala”. Nu stiu daca am cunoscut asa o femeia pana acuma, poate am cunoscut dar nu mi-am dat seama inca de lucrul asta.

Voi incepe sa scriu o mica poveste, destul de personala. Desigur vor fi personaje si locuri diferite de cum sunt de fapt, dar gandurile si sentimentele exprimate in scris vor fi identice cu cele simtite la momentul de care voi vorbi in aceasta manifestare a amintirilor mele. Voi continua si cu articole cu teme diferite. Sper sa va faca placere citirea frustrarilor mele. 

P.S:  Pentru cei cu bloguri. Va rog sa plasati intr-un comentariu un link cu cel mai bun articol pe care il detineti. Textul care credeti cu tarie ca reprezinta punctul culminant al imaginatiei si creativitatii dumneavoastra.  Multumesc anticipat. 

Traim in prezent, nu? Traim in prezent si ne gandim fara incetare la viitor.Ar trebui sa ne bucuram de prezent. De ce? Pentru ca daca te bucuri de prezent inseamna ca traiesti, daca nu, atunci inseamna ca esti intr-o perioada de stagnare. Exact, stagnare. Suntem oameni, suntem intr-o continua evolutie si totodata involutie. Gresim, reparam greseala, gresim din nou, vorbim calm, tipam, suntem cinstiti sau furam.  Desi avem o viata relativ scurta, avem timp pentru orice. Avem timp sa ne iubim, iertam,uram sau pur si simplu sa ne cunoastem. Avem timp pentru tot dar nu observam. Motivul aceastei indiferente pentru ce se intampla in jur este faptul ca ignoram lucrurile simple. Visam la masini scumpe, case mari, bani,  femei ,sex ,faima, droguri, copilasi, un job de vis, dar niciodata nu visam la o simpla masa cu familia in care toti sa ne simtim bine impreuna. Nu stiu de voi, dar mie imi este dor sa iau masa cu familia. Sa stam aproape unul de altul, sa vorbim despre tot ce ni se intampla, sa radem, sa fie armonie. Deraiez de la subiect.

Cum spuneam mai sus, suntem intr-o continua evolutie si involutie, dar uneori stagnam. De ce stagnam? Pentru ca nu avem incredere in noi. Orice facem in viata, avem la baza increderea in sine. Cand nu avem incredere in sine, nu facem nimic. Logic. Aceasta incredere are nevoie de sustinere de la orice fel de persoana din jur. Trebuie sa fim motivati sa ne schimbam, sa demonstram ca putem mai mult decat ce am aratat pana acum. Cand ai dobandit aceasta incredere si este mentinuta de tine sau cineva anume, nu te mai opreste nimic din a face ceea ce vrei, esti mai deschis, lupti pentru ce vrei, evoluezi. Dar totusi depinde de cine iti confera aceasta materie prima a dezvoltarii umane, aceasta motivatie. Daca persoana este gresita, vei involua desigur. Vei involua pentru ca vei fi indemnat sa faci cu totul altceva decat ce este bine pentru tine. Iar in final ti-o faci cu mana ta. Persoana care a ingropat samburele discordiei in tine scapa basma curata. Atunci realizam, regretam ,trecem peste si ajungem din nou la rutina care ne-a facut sa stam in loc. De aceea al doilea cel mai important lucru, dupa tine, este sa stii de ce fel de oameni esti inconjurat deoarece acei oameni te vor afecta in mod indirect, deci vor afecta cel mai important lucru.

Acum hai sa facem o legatura cu titlul. Chiar ne asemanam cu fluturii? Da. Am vazut un scurt documentar despre aceste fiinte zburatoare. Vedeti voi, fluturii se nasc sub forma unor creaturi nu chiar asa maiestuase. Aceea perioada ne reprezinta pe noi in momentele in care nu avem incredere in sine. Aceasta creatura contureaza momentele cand noi suntem „pierduti” si cautam pe cineva care sa ne ghideze. Taratoarele respective in general cauta un grup, odata gasit acest grup , se sfatuieste cu celalte taratoare in privinta plasarii coconului. Coconul lor este echivalentul timpului in care am fost ghidati si incepem sa actionam. Daca coconul este amplasat intr-un loc sigur, omida a reusit, a devenit un fluture, a iesit glorioasa din cocon, complet diferita de ceea ce era inainte. In caz contrar. Omida isi pierde singura sansa la glorie si viata. Tot ce am descris este un ciclu, ciclul vietii acestor insecte. Ne asemanam cu ele, intr-o zi mereu vom fi un flutere colorat, adorat, urmarit, plin de viata. Dar ne deosebim, suntem mai norocosi. Fluturii au singura sansa, un singur ciclu. Viata noastra este alcatuite dintr-o  multitudine de asemenea cicluri, daca nu am amplasat coconul bine, mereu ne vom intoarce la starea de omida. Mereu avem dreptul la o a doua, a treia,  a patra sansa.  Ne schimbam in mai bun sau mai rau, uitam de principiile de odinioara, de juraminte, de promisiunile care ni le-am adresat noua sau facem alte promisiuni, dobandim alte principii,alegem noi idealuri in viata. Si toate acestea ne afecteaza, ne distrug si ne fac mai puternici. De fiecare data cand” calcam pe bec”  devenim mai puternici si mai pregatiti pentru ce urmeaza. Merita sa gresim, deoarece fiecare greseala tese incetul cu incetul frumusetea acelui „fluture”care vom deveni.

Totusi poate fi aiurea. Putem ajunge fluturi, dar ca si fluturi tot trebuie sa evoluam. Cazul meu de exemplu, am ajuns in acest punct culminant al caracterului si fiintei mele, dar am gresit. Am gresit cu faptul ca mereu am fost atras de trecut, deoarece in trecut s-au intamplat lucruri care m-au marcat si ma gandesc doar la acele momente, uit sa observ ce se intampla in jurul meu. Nu mai observ cum lumea care ma inconjoara evolueaza, nu mai laud aceasta evolutie, nu mai apreciez aceasta evolutie. Fac asta pentru ca eu sunt un tip grijuliu, mereu m-am descurcat mai bine sa am grija de oamenii care sunt in perioada de omida, sa-i ghidez catre coconul metaforic. Niciodata nu am stiut ce sa fac dupa, nu am stiut sa vorbesc, sa ajut, sa apreciez frumusetea si lucrurile noi ale persoanelor care au evoluat deoarece eram prea fericit cu lucrurile vechi. Eram atat de fericit incat speram sa nu se schimbe nimic. Ma minteam singur, nu eram constient. Si da, intr-o zi am fost lovit de aceasta evolutie, si am pierdut destul de multe lucruri. Omida care am ajutat-o sa devina minunatul fluture si de asemenea propria stare de fluture. Acum sunt o omida. Caut ghidare, sper sa gresesc, sa gresesc cat mai mult. Asa voi fi un zburator mai bun ca inainte.

Poate nu reusiti sa faceti legatura sau sa-mi intelegeti ideea intortocheata si prost exprimata. Nici eu nu am reusit la inceput. Stiti cum se spune, „a trebuit sa dau cu capul inainte ca sa-mi dau seama”. Toata aceasta teorie bizara, a inceput de la o simpla propozitie care mi-a trecut prin minte exact acum 48 de ore. Oamenii schimba oameni. Chiar asa ii, la inceput ne ghideaza cu zambetul pe buze, apoi ne schimba. In rau sau bine, depinde de om.

Sunt sigur ca ati auzit de termenul de „mascul alpha”. Daca nu, va voi explica foarte pe scurt ce reprezinta termenul in sine. Acest termen este folosit pentru a denumi masculul dominant dintr-o haita de animale, acela care face legea. Un mascul alpha este acel mascul care intimideaza oricare alt opozant de acelasi sex din jurul sau. Acela care este dorit de orice femela si nu trebuie sa miste un deget pentru a avea pe oricare dintre ele. Sincer, mie mi se pare de prost gust faptul ca acest termen este folosit pentru descrierea animalelor si este de asemenea utilizat de barbati. De ce este de prost gust? Pentru ca demonstreaza ca nu suntem chiar asa diferiti de niste animale. Desi ar trebui sa demonstram contrariul, nu o facem. Trist.

Voi ce ati vrea sa fiti, mascul alpha sau catelus? Pot spune ce aceasta intrebare este una retorica. Normal ca vreti sa fiti cel mai cel dintre toti. Vreti ca doamnele sa va adulmece parfumul scump de la cativa metrii. Vreti ca de fiecare data cand intrati intr-o incapere sa aveti asa un aer incat sa demonstrati diferenta dintre voi si cei din jur doar prin simplul fapt ca stati la o masa, sa demonstrati ca sunteti mai buni in toate felurile. Vreti sa mergeti pe strada si de fiecare data cand treceti de un grup de domnisioare sa auzit susotelile care cel mai sigur sunt despre voi. Vreti sa fiti un nesimtit,un dur, dar totodata un Casanova, sa cuceriti din priviri, sa dati pe dinafara cu testosteron. Sa le schimbati in fiecare zi, si nu ma refer la sosete. Desigur ca vreti asa, cine nu ar vrea? Sentimentul de a te simti mai presus de ceilalti este unul minunat.

Trebuie sa marturisesc ceva. Probabil replica suna cunoscuta. Dar in viata am fost si un mascul alpha si un catelus in lesa. Si as alege de fiecare data sa fiu un catelus in lesa! Deja va pot citi gandurile „ba, asta-i prost”. Nu, nu sunt prost.  Ca si  „sef de haita” , am ajuns la o concluzie.  Seara cand ajungi acasa, te intinzi in pat, dar ceva lipseste. Esti singur, doar tu si gandurile tale privind in gol spre tavan. Mie imi displace situatia asta, de aceea prefer sa fiu un catelus.  De ce acest „fetish” ciudat? Din cauza ca ma simt protejat, din cauza ca ma simt al ei, din cauza ca stiu ca este a mea, din cauza ca fiind in lesa stiu ca mereu voi avea un punct limita in viata, desigur, bine ales de ea. Iubesc acea lesa metaforica, deoarece o iubesc si am incredere in ea, atat de multa incredere incat ma poate cara oriunde prin intermediul acelei lese. Am incredere in ea ca mereu va avea grija de mine sa nu fiu ranit. Am incredera in ea pentru ca ea este jumatatea mea, ea este tot ceea ce am nevoie.

Cu alte cuvinte, dragii mei cititori, ca mascul alpha esti inc0njurat de oameni care mereu ar dori sa-ti ia locul, impreuna cu femei care te vor doar ca un trofeu de vanatoare. Pe de alta parte ca un „catel bine dresat”, vei avea de asemenea multa lume in jur, dar una singura va fi mereu, la bine si la rau, mereu te va respecta, mereu te va pune pe primul loc, niciodata nu te va rani. Pentru ca tu esti al ei „catel” iar ea este a ta.

Stati intinsi in pat. Nu stati singuri. Sunteti impreuna cu o femeie, nu oricare femeie, sunteti impreuna cu EA. Va lasati purtat de mirosul imbietor al iubitei voastre, de acei ochi care va lumineaza ziua. Profitati de pielea ei fina , de acele coapse care va incalzesc noptile, de degetele ei jucause care va mangaie corpul, de fiecare sarutare si muscatura. Incepeti sa va jucati cu parul ei, incepeti sa cautati buzele ei cu buzele voastre, le gasiti, le sarutati lung, apoi din senin va opriti si va uitati la ea fara a mai scoate vreun cuvant. Doriti ca acel moment sa nu se termine vreodata.  E liniste deplina. Dar linistea este peturbata de vocea ei. ” Ma iubesti?”, intreaba ea. Normal ca raspunsul va fi un „da” din toata inima care va va usura crezand ca ati „scapat”. Dar ea curioasa din fire continua, „De ce pe mine?De ce eu?”. Si acestea fiind spuse dragilor, tocmai ati coborat inapoi cu picioarele pe pamant, starea de euforie de mai devreme a disparut ca si cum nu ar fi existat, transpirati, va inrositi, vreti sa dati un raspuns bun, un raspuns care sa impresioneze, ceva „wow”, dar blocat vostru este blocat la „de ce ea?”, „Pentru ca am nevoie de ea.De ce am nevoie de ea?”, „Pentru ca o iubesc. De ce o iubesc?”.

Totusi, de ce va iubim? Buna intrebare. Nici chiar voi nu ati putea raspunde calumea la intrebarea asta. Dar un lucru ii clar, avem nevoie de voi, oricat de „feroce” am reusi sa parem, singuri suntem asemenea unor copilasi care fac lucruri fara sa le gandeasca de doua ori. Avem nevoie de „acea fata”.Adica: avem nevoie cineva care sa vada totul cu alti ochi. Avem nevoie de cineva care sa ne sfatuiasca, avem nevoie de cineva care sa ne sprijine, avem nevoie de cineva care sa ne ridici de la pamant, avem nevoie de cineva care sa ne invete sa apreciem frumosul, avem nevoie de cineva care sa ne cizeleze, avem nevoie de cineva care sa ne creeze dependenta,  avem nevoie de veriga lipsa, de cineva care sa ne completeze, avem nevoie de acea femeie puternica din spatele acelui barbat puternic. Avem nevoie de voi pentru ca va iubim, si va iubim pentru ca avem nevoie de voi.

Hai sa trecem la urmatorul capitol. La acele cuvinte care va inmoaie, care sunt mai valoroase ca orice bijuterie si mai importante decat niste reduceri de 80% la Zara, Stradivarius, Pull & Bear etc. Bine, recunosc, am exagerat la partea cu reducerile, dar aceste cuvinte tot importante raman!

Voi, doamnelor, sunteti un amalgam de bune si rele. Reprezentati puterea ascunsa sub un ambalaj frumos. Singura fiinta care ne poate vraji dintr-o privire si ne poate schimba cu adevarat! Dar va iubim pentru asta,va iubim pentru ca sunteti niste dragalase, va iubim pentru ca stiti cum sa vorbiti cu noi, va iubim pentru ca ne alintati, va iubim pentru ca sunteti stilate, va iubim pentru rasul vostru colorat, va iubim pentru acea privire de „saruta-ma acum”,va iubim pentru zambetul copilaresc pe care il purtati zi de zi, va iubim pentru ca ne inmuiati,va iubim pentru ca ne imbatati cu prezenta voastra, va iubim pentru fiecare sarut si pentru fiecare data cand ne strangeti de mana, va iubim pentru ca puteti fi neindemanatice, va iubim pentru ca aratati cine suntem cu adevarat, va iubim pentru ca sunteti un drog bun si in cele din urma, va iubim pentru ca ne-ati pus cu botul pe labe . As putea continua asa toata ziua dar prefer sa nu va plictisesc.

In final as vrea sa mai spun un lucru, daca sunteti „aleasa”, nu ne vom lasa pana nu veti fi a noastra. Noi barbatii suntem niste incapatanati cu gusturi simple, vrem doar ce-i mai bun, iar tu „aleaso”, esti tot ce-i mai bun.

In fond si la urma urmei, barbatul este reprezentat de femeia de langa el.

Vi s-a intamplat vreodata ca propria viata, „motivul de a fi fericit” , sa nu mai fie de ajuns? Ma refer la acel moment din viata cand vi se pare ca tot raul a cazut asupra voastra, capul va este plin de cele mai intunecate ganduri,  creati scenarii peste scenarii iar noaptea nu mai este un lucru destinat somnului sau distractiei, ci remuscarilor si privitului in gol spre tavan. Haai, nu trebuie sa fiti rusinosi, cu totii am trecut prin acel moment, problema apare atunci cand incercam sa rezolvam necazurile din viata noastra de zi cu zi.

Aici unii isi dau seama ca exista o cale de rezolvare, reuseasc sa ingroape samanta optimismului si trec treptat peste orice obstacol ar putea aparea pe traiectoria vietii. Pe de alta parte, exista si acei oameni care ajung intr-o stare depresiva, o paralizie a sufletului si a mintii, traind intr-o rutina, asteptand sa se intample ceva cu viata lor fara a face ceva in privinta asta, lucrurile astea le-as putea numi  un caz fericit.

Am cateva cunostinte care au ajuns sa se taie cu lama, cutitul ,ascutitoarea, cumpasul etc sau sa-si inece amarul in acool, in cel mai rau caz gasind „mantuirea” de aceasta suferinta in droguri, desi in multime par niste persoane linistite. Cu alte cuvinte, interiorul lor poate fi descris ca un vid intunecat, simtindu-se probabil(incercati va rog sa va imaginati ) ca intr-o camera obscura unde nu poti distinge peretii de usa , stand intr-un colt, ocazional descarcandu-si nervii pe cei din exteriorul acelei camere. Un lucru care m-a pus intr-o zi pe ganduri este, oare de ce noi oamenii, atunci cand suntem intr-o asemenea camera intunecata nu cautam usa chiar daca nu o observam dintr-o singura privire?Am putea pipaii acei pereti pana cand am gasi iesirea, am putea fi ghidati de vocea celor dragi din afara camerei, am putea pasii frumos pe usa din aceea camera, dar nu. De ce nu? Eu personal cred ca in adancul nostru suntem constienti de forta noastra, de tot ce putem face. De fapt vrem sa doboram acei pereti ca pe niste piese de domino, sa iesim victoriosi, mandrii, plini de viata!

Avand in vedere tot ce am scris mai sus, doresc a va intreba ceva. Vreti sa doborati peretii sau sa va inecati in propriile lacrimi?

Lumea in care traim este un loc al dracului de complicat, si cu cat stim mai mult despre acest loc, cu atat existenta noastra devine mai grea. Si eu am trecut prin aceste momente jenante, dar in ultimul timp am ajuns la o concluzie.

Viata nu inseamna sa nu ai nicio problema, inseamna sa fii capabil sa te poti confrunta cu fiecare dintre ele in parte.