71503 cazuri COVID-19 în Moldova
17528 – cazuri active
52290 – cazuri vindecate
1685 – cazuri fatale
Actualizarea datelor: 26 octombrie 2020 ora 14:24

 O nouă ocupație...Google Page Rank

 O nouă ocupație... O nouă ocupație...

RSS posts



On-page Search Engine Optimization

In the age of the technological generation with constant digital improvement, it is important to understand the transformational process we face in order to achieve a higher audience for our website. On-page SEO is crucial nowadays and by implementing it your website will have a better overall performance. Today, we are going to provide you some useful information regarding the on-page SEO, its factors, and explain how it works.What is SEO?Search engine optimization (SEO) is the practice that helps to increase the traffic by creating high-quality content and by optimizing the keywords also linking and building backlinks for your website.In a more explicit way:SEO is about improving the website's position (ranking) in an organic way.SEO vb SEA(Adsense) The difference between the "SEO" and the "SEA" is very visible. On the first page of Google results, the first places are always given for the paid advertisement, which has the yellow color in the left corner, and its written "Ads" to make it obvious for the search engine users.

Studies have shown that the search engine users are not interested and they don’t even look at the second or the third page of Google results. Therefore, having a good ranking on Google is a necessity and especially on the organic search result to have more visitors.Types of SEO?There are 3 main types of SEO you have to know in order to improve your website’s position on Google. Important to understand that all of them are interrelated and connected to each other.1. On-Page SEO Those are the elements you can personally control withing your website which are directly related to your content.2. Off-Page SEO Inbound links and references from other websites pointing to your website. Social signals and shares play a big role in this type of SEO.3. Technical SEO This is related to the non-content element of your website. The main focus is of it is the way how good search engine spiders can crawl your site and index your content.SEO history

This timeline illustrates the main dates related to the first search engines, the first website, and the first web browser. As we can see, the first search engine started to operate before the first website was launched.Archie (the first search engine) started to operate on September 10, 1990. Even though it looks primitive, but this tool allowed people to find needed files.The web was invented by CERN for the European Organization for Nuclear Research in 1991. It was dedicated to the World Wide Web Project which was hosted on a computer co-created by Steve Jobs.In 1993 Mosaic was released and became the first web browser available for other people besides CERN employees. It popularized the world web and the internet. The first images ware displayed in the line with text and not in a separate window.The same year, Architext became the search engine Excite which was after sold to Google. It was developed by 6 Stanford students. Excite was revolutionary since it sorted out the results based on the keyword research.In 1994, we can see the huge progress in search engines as 4 new ones came into the stage. Alta Vista, Infoseek, Lycos, and Yahoo were designed and had the same purpose.In 1997, Google was registered and at first, it wasn’t available for the public. They used Stanford’s search engine and server locally at google.stanford.edu.Why is it importantSearch Engine Optimization is one of the most important parts of the marketing activity because it helps in increasing the online visibility of a website in the organic results of a search engine. In modern times, SEO is extremely important as it helps the website grow by optimizing the website content and the keywords. First of all, increasing the Organic Growth Web Traffic, it helps to get customers to complete conversion in the website. This means that if you want your website to work SEO is vital as it is a major source of Organic Search Traffic.Next, a good Website SEO leads to a Better User Experience. Who doesn’t want a better user experience?! And a better user experience can be obtained by having a user-friendly and clean design, various photos and videos interspersed with the content, etc. All these are also a part of SEO and if a website employs optimal SEO, then it can easily improve their user experience.Third, SEO results in more Sales Locally. Because local businesses want local sales it is very important for them that their websites are search engine optimized. This leads to increased online traffic and also a direct increase in sales for them. This correlation between SEO and increased sales exists because most customers prefer to locally search businesses online to find out details about their location, directions, etc.Another important reason making SEO an important tool of the business is Credibility. SEO results in higher ranks on search engine results which directly increases the credibility of the website as well as the business. If the website is ranked lower on the second or third page, it may lead to losses as it is assumed that the business is new or that they have a low financial position.Likewise, SEO is quantifiable, it makes adds more effective, requires comparatively less content engagement, it benefits outweigh its costs, and it leads to increased conversions.On-Page SEO ranking factorsOn-page SEO includes some factors which are connected and derived from each other. These factors will help you to achieve a better ranking position and get organic traffic of viewers for your website.

• KEYWORDSKeywords are important for your on-page SEO optimization. If you want to be ranked, you have to include the targeted and the main keywords in your text. Using your keywords, search engines will match your website with your targeted audience. For Google to rank your website, the first 100 words of your text have to contain the keywords.There are some of the most important places to optimize your keywords within your website:TitlesURL address Description (Meta Description) Image Titles & Alt Text Headings & Content

• TITLESTitles are the HTML elements which purpose is to describe the main topic of a website. They are located at the top bar of a given search result. You have to keep your title below about 65 characters, so it doesn’t get cut off on search engine result pages.• URL ADDRESSThe URL address has to be optimized and accurately depict your keywords. It should be concrete, clear and understandable without any confusing information and lots of numbers.• DESCRIPTION (META DATA)It’s a short description of your website which appears in search results. The description has to be informative and fully show the main represented topic. You have to use 150-160 characters (not words) and it has to contain a call-to-action. Description with the right keywords will help you increase CTR (click-through rate).• IMAGE TITLE & ALT TEXT

The title is displayed in a popup when a user points on the picture. The alt text appears inside the image container when the image cannot be loaded. Your “title” and “alt text” should consist of English characters and have a dash (minus sign) between words. When you include your keywords into the picture title and alt text, it will appear in Google search results in an “image” section.• HEADING & CONTENT

Definitely, it is needed for your keywords to be in your headings and all over your post. There are 6 different HTML heading sizes available. Headings go from the largest one (h1) to the smallest one (h6). It is important to use a heading hierarchy for your post.• IMAGESMake sure that your web page looks attractive to your customers and contains images. It is easier to read an article which includes images, rather than just a plain long text which doesn’t comprise any visual picture. Images have to be related to the topic of your post. You can also make an infographic image with helpful and instructive information which is related to your post.For on-page SEO it is a must to put an image before the article (featured image). To avoid the copyright issue, filter image results as “labeled for reuse”. You should get pictures from stock sites and improve them with photo editors.• VIDEOSWe should affirm that on-page SEO is not only about the textual content. Search engines also appertain to the video content. According to the research, online video marketing will create up to 80% of online traffic by 2021. Nowadays more and more people are searching for videos to answer their questions. Users might prefer to watch a 1-minute video rather than reading a long article. By having video content, you will attract even more viewers to your website. According to researches, 68% of consumers would prefer to watch a video. Video content is 50x more likely to drive organic search results than plain text.• MOBILE-FRIENDLY WEBSITENowadays generation is spending a lot of time on their mobile phones. Therefore, to search for the needed information, people are using mobile devices. Your website has to be attractive not only from the wider screen of a laptop but also it has to be well organized and optimized for mobile phones. Google algorithms are targeting mobile-optimized websites and assign them a higher ranking position. 60% of all searches come from mobile devices. And 69% of all digital media time is spent on a mobile device. Therefore, this on-page SEO factor is significant.• PAGE LOADING SPEEDGoogle’s one of the most important on-page SEO ranking factors is the page loading speed. To develop a better user experience on your website and to allow them to surf easily through your articles, the speed has to be high and fast. If there is a technical issue that makes your website slower, Google search engines will just remove your page from the main results. According to the research, 40% of visitors will abandon a website if loading sped takes more than 3 seconds.• RELEVANT CONTENTIf you didn’t start blogging yet, you better do it right now. Blogs are the perfect way to drive visitors to your website and give them a reason to stay. No one will put attention on your web page if you just have created 1-2 posts. Updating your web page with new information will catch potential customers’ eyes. For this, you have to create your posts in advance, and frequently update them into your website. Remember that your content has to be relevant and trustworthy. The way you create and post your content will affect visitors’ time spent on your website. On-page SEO tends to give a higher ranking position to the longer & informative content.SEO toolsYoast SEO: the #1 WordPress SEO PluginYoast SEO is one of the most widely popular WordPress plugins around and it’s easy to understand why. Whether you’re running a personal blog or you’re a SEO professional managing a website for a client, Yoast is a powerful tool that can help you make your site as search-engine-friendly as possible. Sounds hard? Yoast makes it easy for you to do things like control titles and meta descriptions, set your targeted keywords and track how often you’re using them, manage sitemaps, and so much more.Already installed you will get more visitors from Google and Bing, attract more visitors from Social Media and increase your readers' engagement. And it is free! You do have the option to buy premium extensions for some extra functionality, but its most important functions are part of the free plugin. SEO tools don't stop here. In the next list, we have presented more extensions that can increase your SEO performance based on your interests all around.

...ConclusionWhen it comes to optimizing your website, on-page SEO is one of the most important aspects you have to take care of. This type of SEO allows you to make changes and participate yourself withing a website. By carefully implementing all the factors which were mentioned above, your ranking position in Google will be improved and you will see the progress immediately!

Eu însumi, când am sosit aici, în septembrie, acum ceva timp în urmă, nu vroiam decât să îmi beau cafeaua pe o bancă în parc. Eram obsedată de idei și de dorința de a deveni un om mare. Dacă am ajuns. Am presimțit că asta urma să întrebe, așa că am contemplat explicații tâmpite. Nu înțelegi, nesățios, m-am apucat să-i povestesc o întâmplare, pe care, am hotărât după aceia, să nu o mai aduc în discuții. Asta vrea să însemne că nu ți-o pot spune nici ție.A urmat un moment de tăcere, după care, a întrebat din nou, tulburat:- Ce s-a întâmplat?Am ridicat din umeri. Deși mă absorbea tăios nu a insistat deloc și puțin ar fi contat pentru mine manevrele lui solide. După ce m-a privit o clipă, a dat din cap gânditor.E complicat, m-am întors acasă la sfârșitul lunii noiembrie, după aproape doi ani în care visul de a-mi începe dimineața citind în living a fost întrerupt de telefon. Am răspuns, dar mi s-a părut că nu era nimeni la capătul celălalt, așa că m-am prefăcut că tușesc în schimbul unei voci înăbușite și trei interogări. L-am recunoscut după reticențe și am strigat: „Mai vrei să vii afară?”- Nu sunt sigur că înțelegi. A răspuns.Acum nu mai sunt eu sigură că îmi amintesc bine ziua aceia.

-       Îți cer să mă lași să plec.-       Nu vreau.-       Te rog, lasă-mă să plec. Insistă. -       Ți-am spus că nu vreau. Insistă și el. -       Dar te-am rugat. De ce nu mă lași?-       Asta-i altă întrebare. Spune-mi tu de ce vrei să pleci?-       Nu te mai iubesc.-       Ei, te iubesc eu, și...-       Eu nu te iubesc, de ce nu poți să accepți asta? Ori creierul ți-e prea uscat?-       Replica asta nu schimbă nimic. Înțelegi?-       Te rog, dă-mi cheile, vreau să iau o gură de aer. Simt cum se mișcă tot în vârtejuri, mă comprimă pereții, mă sugrumă, iar muzica asta a ta țipă de îmi smulge timpanele.-       Atunci o opresc.-       De ce nu mă lași să ies măcar afară? Insistă pe o voce calmă. -       Pentru că ar fi ultima dată când te-aș privi. Tace. -       Sar de pe geam, nu glumesc, chiar sar, uite deschid fereastra. Răspunde în contradictoriu. -       Sari. Crezi că dulcele tău prinț stă pregătit să te prindă? Nouă etaje nu e o glumă. Hai termină cu prostiile și marș în bucătărie. N-am pus o firimitură în gură azi. Vezi că ai salam în frigider. Eu fac ceaiul, tu faci tartinele, ca pe vremuri, da? -       Nu-ți mai fac nimic, ai mâini, fă-ți singur.Camera se umple în scurt timp cu o butonare repetată a celor două roșu și verde din fața televizorului, iar o voce răgușită anunță subit o tentativă eșuată de suicid. Condus de o indiferență tiranică, nu se grăbește să-și mascheze surâsul ce înflorește ca drojdia în colțul gurii. -       Hai sari, poate apari și tu la Pro TV, poate văd ai tăi ce proastă ești.Își ia cartea de pe măsuța de lângă televizor, înșfacă o plapuma, încercând să-l privească ocolitor și continuă. -       Proastă am fost că nu i-am ascultat și m-am legat cu tine. Sper să nu-ți trebuiască în baie azi. Un scârțâit de ușă încheie seara.

Ador sentimentul în care mă cufund total într-un rol, îmi desenez o altă față, arunc din hainele vechi și mă abandonez. Omite aceste rânduri, sari peste ele, deschide-ți larg aripile și avântă-te într-un cer fără compromisuri. Apoi închide ochii și visează. Ești doar un placebo. Te trezești într-un club la o oră puțin peste miezul nopții. Nu mai ții numărătoarea shot-urilor de tequila, mai vrei încă unul și încă unul, dar nu îți stă în fire să ceri. Îți amorțesc pe rând buzele, limba, într-un final totul până-n stomac. Tu nu gândești cu stomacul, mai bea un shot; nici măcar nu simți cu stomacul, iar acei fluturi pe care îi pomenesc toți psihopații în neștiință de cauză demonstrată științific, nu sunt decât o lipsă de cunoaștere a sinelui. Îmi este foame azi? Întreb frigiderul gândurilor sălbatice gol, numai în ușă stă prinsă o pungă cu brânză consistentă și înecăcioasă. Visează că o mănânci în beznă să nu-ți stea rău după scăparea în alcool.Pledoaria tinereții singuratice. Când realizezi că iubești, primești instant și un termen de valabilitate. Dacă expiră, îți este frică să mai sorbi din acel lapte acru, pentru că nu vrei să îți faci singură rău. Oamenii se schimbă cu repeziciune. Oamenii sunt exact ca mușcăturile dintr-un măr. Îl ții în mână, iar frumusețea și mirosul proaspăt, așa cum le cunoșteai, se sfârșesc. Delir lipsit de compătimire.Am fața unui om care nu simte nimic, dar care totodată știe rolul virgulelor într-un paragraf de gânduri nocive. La ce mă gândesc? Am un rol pe care mi l-am asumat din prostie. Fără tine sunt doar o expozițiune. Dar intriga, intrigă de ce nu mă lași să fiu?Cât de neînsemnată a devenit ziua în care intrai pe ușă și-mi umpleai sufletul de fericire. Corpul meu arată la fel de suplu și fragil, dar eu nu mai sunt îndrăgostită; iar dacă te gândești să mă întâmpini iar cu trei cuvinte care acum două luni îmi răscoleau prin sentimente, să știi că nu mai pot vorbi și nu pot răspunde.Nu e trecutul de vină pentru greșelile noastre. O lecție neînvățată la timp se va întoarce repetat ca o poezie pe care nu știi că ești în stare să o înveți pe de rost.Ești un jeleu strivit în pumn și curgi nevinovat printre degete.

Sunt nebună după fericire. Am cunoscut ieri, la târgul din centrul orașului, un băiat. Un tip vesel, dulce, frumos. În sfârșit cineva să posede elemente pentru o biografie solidă. Le avea pe toate acasă, chiar și simțul umorului. Deși nu-mi stârnea nicio empatie, trebuia să-i vorbesc, să mă fac remarcată. Am ieșit din mulțime cu sufletul pustiu, mi-am pus geanta pe jos și am început să adun gunoaie, astfel încât să mă observe. A funcționat. La scurt timp îl văd pe M. privindu-mă îndelung, aruncându-și nu știu ce în plasa pentru reciclabile, dar setea mea bolnavă de afecțiune care m-a și împins în această patimă avea nevoie de elixiruri din ce în ce mai puternice și neîntârziat.În clipa aceia, într-un moment cumplit de gelozie și o claritate desăvârșită a ignoranței, am pornit în urma lui. Simțeam că face parte din altă mulțime, devenise deja complicele mândriei mele tiranice.Urmam un drum încremenită, fără a clipi din ochi, fără a întoarce în stânga sau dreapta capul, până când o mână vânjoasă mă trage cu putere pe trotuar. Am rămas locului, trunchi. -       Prostuță, ai fi putut muri. Într-adevăr, îmi spun în minte, și tu m-ai salvat, scumpul meu m-a salvat. În acest timp M. mă privea continuu evitând rece privirile câtorva trecători și aroganța șoferului care aproape mă strivise. Aleg să nu-i spun nimic, de parcă respirația mea fără astâmpăr nu-i comunica destule. -       Ești bine? Parcă s-ar fi produs o minune. Surprinsă de gestul plăcut al tânărului, profit de brațele ce-mi stau în cale și îmi las capul pe pieptul lui. -       Ești bine? Întreabă repetat, mai moale de data aceasta și fără măcar să se clintească din loc. Purtată de sinceritate pe culmile conștiinței mele îmi spun că nu-mi trebuie un iubit, nici măcar un prieten, după care adaug că-mi trebuie pe cineva să-mi spună cât de extraordinară sunt, să-și facă loc lângă mine și să mă poarte în brațe. Am știut mereu că unei femei nu-i trebuie decât vorbe unse cu miere pentru a deveni fidelă, dar eu nu eram dintre acelea. Nu mă hrăneam cu îmbrățișări, nu-mi trebuiau nici sărutări fierbinți, iubirea, în închipuirea mea, nu era o destinație de vacanță, ci o călătorie pe care ai puterea să o modelezi cum vrei. Pe bună dreptate, legătura pură dintre indiferență și pasiune se pierde în lumină pentru că reflectoarele o omoară.-       Acum că ți-ai venit în fire și ești în afara pericolului, poți să-mi spui de ce mă urmăreai? Și eu credeam că ești din altă mulțime.
Despre M.

Ani de-a rândul, m-am plimbat singură. Și nu că nu mi-ar fi plăcut. Uneori, dacă alegeam să văd parcul cel dintâi și dacă nu era trecut de ora opt seara, îmi luam o cafea de la chioșcul de unde dimineața ceream ziarul pentru integrame și sudoku. Cu lapte și fără zahăr.Printre locurile a căror amintire o evocam cel mai adeseori în nopțile mele de insomnie, niciunul nu semănă mai mult sau mai puțin cu aleea unde, de mai bine de zece ani, îmi plimb gândurile. Presărată cu arome de vals vienez, parcă stropită cu miere, comestibilă, astfel încât întreaga atmosferă părea una dintre acelea desprinse din filmele difuzate la televizor pe vremuri.La câțiva pași de mine - un felinar enorm, apoi altul, în total opt și o bancă din lemn verde pe care obișnuiam să citesc Dostoievski și, bineînțeles, să-mi beau cafeaua. Atmosfera, ah, toată în lumini, frunze și note de arhitectură delicată. Parcă nici vânt nu mai este.Exact când ajung la poarta din Vest și dau să cobor scările, surprind cu coada ochiului niște mișcări ciudate. Bărbatul rămas singur pe banca de lângă gard se tot foia și muta de pe un picior pe altul, se zgâlțâia întruna și uitându-se insistent la ceas, bombănea de unul singur: "Nu are să mai vină, așa și am știut, de parcă nu era evident din ultima întâlnire!". Mi-a atras atenția pălăria pe care o purta, avea și costum, și o pungă din stofă neagră. Puțin prea slab pentru vârsta lui, vreo 47 de primăveri trăite prin acele câteva zeci de riduri, cearcăne alimentate de tutun, sau chiar nemâncate. Mi-am întors privirea spre el (mare greșeală) și surpriza, a început să vină spre mine, pe când eu, curioasă de felul meu, încetinesc spre întâmpinare, iar abia în momentul când ne aflam la vreo doi metri unul de altul, mă întorc și întreb.- Mă urmărești? Deși convinsă că nu este nici pe departe cea mai inspirată abordare.- Bună seara, credeam că ești M. Salută cu o voce atât de caldă, atacând impolitețea mea, încât mă simțeam rușinată și asta m-a făcut să-mi schimb definitiv părerea.Am știut de la început că fac o greșeală. Aș fi vrut să cobor, să mă plimb pe jos pe alee, apoi să prind apusul acesta blând, însă de fiecare dată când încercam să-mi imaginez altceva, eram angrenată într-o proiecție de amintiri, care mă trăgeau înapoi, uite și acum mă trage, într-o cameră cu ferestre înguste unde praful îngreunează din ce în ce mai mult vederea. Și cu toate acestea, în speranța că se va întoarce, iar eu voi putea pleca, mă lovește pe la spate cu încă o întrebare. - Dar... cred că știi cine sunt?- Drept cine mă ei?- Întreb doar că te-am mai văzut de câteva ori pe aici, mai spre seară. Nu trebuie să te enervezi, continuă pe aceeași notă calmă.- Așa e, nu mă enervez, îi spun, după care plec. Iar vocea lui, devenită ecou, îmi tot spunea: "Iar dumneata să nu mai umbli singură în noapte pe afară, că cine știe ce sălbatic întâlnești.”Vroiam să-i spun că până nu trăiești, nu crezi. Și până nu crezi, nu are rost să vorbești. Am întâlnit în viață oameni de tot felul. Ei toți s-au dus, dar nu înainte să mă lase cu o lecție învățată.Dar cine e M.?
Ce va fi mâine?

Fratele meu obișnuia să-mi spună că am o imaginație exagerată. Nu mă pot abține. Vi s-a întâmplat să așteptați în stația de autobuz și să redeschideți viețile celor care urcă? Vieți pe care nu le-au trăit.Era un decembrie fără zăpadă, așa cum ne-am obișnuit de ceva timp. Înainte să ies din casă am avut un incident. Nu mi se întâmplă prea des, dar nici nu lipsesc din programul săptămânal. Cu siguranță vreți să aflați ce. Ei bine, am vărsat cafea peste mine. Recunosc, sunt neîndemânatică și am tendința să-mi tremure mâinile când sunt agitată, motiv pentru care aleg să îmbrac doar haine închise la culoare. Îmi amintesc acum trei luni ieșeam cu D. să punem amprenta pe proaspătul local deschis la o margine de stradă. Euforia noului venit. Știam că primului îi revine tot norocul. Pe naiba, dacă norocul se poate numi o tartă cu fructe de pădure pe pulover și încă ceva pe pantaloni, atunci n-am înțeles eu bine mesajul.În fiecare zi aleg să plec ultima din stație pentru a-mi continua molcom capitolele. S-a întâmplat să nu pot trece de al 15-le vreo două săptămâni, cât muncitorii erau în grevă. Se lupta pentru un sfert de oră în plus la prânz. Așa cum obișnuiam de o bună bucată de vreme, eram acolo să-mi petrec călătorii dintr-o dată dispăruți ca după o furtună nocturnă. Cine ar mai veni acolo unde nimeni nu-i așteaptă? Răspund afirmativ eu.Azi ceasul sună la ora 4. E încă întuneric, frig și ceață. Nu sunt sigură de ceață, dar cald în decembrie nu poate fi. Mă ridic din pat să deschid geamul. Două minute de aer proaspăt sunt mai mult decât suficiente, sau poate cinci. Câtă precizie de dimineață. Mă arunc în duș. Nici asta nu ar trebui să dureze mai mult de douăzeci de minute. Revin în bucătărie unde mă așteaptă cafeaua. O beau în timp ce-mi îmbrac hainele, apoi mă încalț.Aveam vreo șapte minute de mers până la stație. Găsesc un motiv bun pentru a mă opri la vitrina unui magazin de ciocolată. Mă uit în stânga și dreapta, trag de ușa care aparent se deschide peste două ore. O să mă întorc, îmi promit cu voce tare, după care continui cele trei minute de mers pe jos.Ajunsă mai greu de data asta, îmi dau seama că nu mai sunt cine am fost, doi-trei centimetri de riduri, părul rebel, privirea mai tristă, și culmea, oamenii au început a citi asta pe chipul meu. Ei au ceia ce eu am pierdut. Ei sunt ceia ce eu îmi doresc să fiu. Spun asta în timp ce privesc pe Doamna și Domnul T. care de trei ani își alină bătrânețile la cafeneaua din fața gării. Mă întreb ce-și spun unul altuia înainte să adoarmă.- Te servesc cu ceva? întreabă Doamna T.- Nu, de ce? răspund cu o întrebare.- E minus afară, iar astăzi autobuze nu vor mai fi.Știa ceva ce eu nu știu. O fi având probabil... - Haide, nu sta în frig! aceiași voce mă întrerupe.Există atâtea povești nescrise, atâtea sentimente trăite greșit, una dintre ele fiind chiar asta.
Nici toamna nu mai e ce-a fost

- Știi, e prea trist aici. Nu ai vrea să mergem după înghețată? - Sună foarte bine. Vanilie sau ciocolată? se arată împăratul serilor plicticoase curios.- Ciocolată, mai repede, haide să mergem! sar eu de pe un picior pe altul cu entuziasm. Nici nu a fost nevoie de mai mult. O muzică răgușită se auzea la doi-trei pași de noi, aproape; pe jos - o pereche de papuci și o sticlă cu apă plată. - Las-o! spune el, în timp ce-mi strânge cu putere brațul. Ce ușurare, ți-am povestit cum a fost azi la curs? întreabă pe un ton grăbit. Haide să-ți spun: trebuia să rescriu sfârșitul de vreo 15 ori până să-mi iasă teza. Dar cum am făcut-o? M-am închis în cameră, știi, am tras draperiile, mi-am luat un pahar cu apă și... Hei, mă asculți? se pare că vorbește singur.- Da! răspund puțin prea rece. Ochi și urechi! concretizez, de altfel. - Umf, deja am și uitat! Unde rămăsesem? întreabă agitat.- Ți-ai luat un pahar cu apă... pretind eu că-mi pasă, între timp, reușesc să-mi verific și telefonul. - Ce crezi că a urmat după? întrebă pus pe șantaj. - L-ai băut! pufnesc în râs. Nu? întreb și mă opresc exact când privirile noastre își dau întâlnire. Oups..."Spațiu suficient pentru o ceartă."- Știi, inspirația mă chemă, plec! și chiar pleacă.- Cum rămâne cu înghețata? întreb eu sec.OK, legea atracției, îmi notez asta pentru mine și deciziile mele următoare. Totuși vorbind, aroma de vanilie e mai bună. 

unsplash.com; @brenkeeCam treizeci de minute vorbise precis, sigur, despre locul unde urmează să călătorească, despre controversele celor de la agenție și neînțelegerile prin care a trecut înainte să-și dea demisia, despre deciziile lui neașteptate, atât de neașteptate încât și el a fost luat prin surprindere.- De aici, dragi colegi, a continuat el, în sala de ședințe unde se adunau să joace șah, vinerea după muncă, o să vă povestesc istoria vieții mele, mai exact a plecării mele, iar dacă auziți cumva asta înseamnă că sunteți unul dintre motive. Nu erau, se pare, decât câteva replici spuse în grabă și o antologie perfectă.- Bogdan, spuse cineva, cu o intonație ușor severă, care ar fi motivul pentru care ne acuzi? El sesiză imediat idea, cu instinctul și subtilitatea unei persoane pe care zeii o adorau înainte de toate.- Nu înțeleg de unde vine revolta, continuă el. Vezi fotoliu, e liber, nu ai vrea să-l încerci?- Vrei să spui că eu aș fi motivul, spuse altcineva, deranjat de această întorsătură a discuției. După cum se știe, nu era decât un simplu asistent de oficiu cu studii în drept și vise în avocatură. Avea și ținută.- Minciuni, numai cu prostii suntem hrăniți astăzi, nu mai putem distinge realitatea de fantezii, călcăm cu picioarele murdare peste onoarea și demnitatea celor din jur, cât tupeu și încă nu ne mai pasă.Acum urmează liniște.- Și ce vei face tu, apropo de asta, acolo unde pleci? Pur și simplu nu mai știa cum să se retragă din privirile celorlați colegi. Cum îți vei ocupa timpul, adăugă imediat.- Ei bine, asta e doar problema mea, spuse cu un aer nu foarte răutăcios, căci era, la urma urmelor, doar o zi proastă din cele trei sute nu foarte reușite.Își zâmbeau unii altora, coborau priviri, plăcut, alteori riguros, în biroul unde opt ani i-a fost casă.Era încă ziua cu pricina. Lui nu-i venea să creadă că a durat atât de mult. Și neașteptat, după ce sorbise din cafeaua rămasă, toată lumea părea altfel.Aici deja totul e bine.- Bogdan, spuse doamna după ce își retrase brațul din mâinile lui.- Ce este? Întrebare schițată atât de calm, încât și mina feței venea să completeze atmosfera.- O să am eu grijă de pisică și flori, continuă ea. Și tu să ai grijă de tine.Se întoarce și pleacă.Conducătorul mașinii oprește în fața unei case cu fațada toată în flori, după care îi oferi restul, bonul și un plic alb, fără numele expeditorului, destinatarul fiind el. Departe de a gândi, lasă bagajele să cadă, rupe colțul stâng al scrisorii și citește: ”Fiecare zi este o ediție limitată.”
Viața pe fragmente

PC: /unsplash.com/ @robpotterAstă-seară, după nici zece minute de somn, soneria chema îndelungat, chiar strident aș putea spune. Mă pierdusem pentru câteva clipe, o durere groaznică de burtă și toate astea pentru că mi-a fost frică. Și apoi sentimentul că totuși se poate întâmpla orice. În sine, motivul fricii nu era din cale-afară de important, mă gândeam că e Andrei care din nou și-a pierdut cheile. Deschid ușa amețită. Bineînțeles nu era el. R., un bărbat abandonat de viață, sări în picioare – cu servieta pe jos, șifonat și cu mustața udă începe să strige: ”Ce naiba ma e și asta?!”, ”Andrei, unde ești?”Eram îngrozită că tot încerca să mă domine. Mă frec pe la ochi și spun abia de mă aude. - Nu știu. - Ăăă, nu zicea că mă așteaptă acasă? Continuă oarecum supărat pe toți Zeii Antichității.De ce m-o fi întrebând și asta? Îmi reproșez eu, în gând bineînțeles. - Poate, și tace. Apoi întreabă dacă nu știu pe unde este acum.- Nu-mi sta în ușă, răspund eu și îi fac semn să intre în casă. Îi simțeam respirația cum tremură. Exista o anumită tensiune între ei, dar nu știu de ce. Rămân fixată în colțul camere decorate cu oale vechi, iar sus de tot un raft cu doisprezece pahare.  Dumnezeule, Andrei, pe unde ești? Deci am la dispoziție câteva secunde să plec. Erau genul de evadări drăguțe cu corpul în dinții fiarei și sufletul fredonând poeme.Zbori ușor, lin, zbori de tot...În seara asta aș fi putut pleca, dar vântul nu poate opri în mijlocul furtunii cum nici muzica în timpul spectacolului. Văd tot timpul o frunte lată, iar undeva în continuare niște ochi ațintiți asupra mea. Oare se va întoarce vreodată? Simțeam lucrurile altfel decât le puteam exprima. În interior, o haită de lupi flămânzi, în exterior nu altceva decât un pumn de apă ce netezește frunțile modelate de ani. Noaptea în care a plecat a fost îngrozitoare, iar eu nu voi mai vorbi despre ea, niciodată. Mă duc gândurile și acum acolo, la ei, la el și ceva în sufletul meu se schimbă. Ceva mă face mai puternică. ”Mă auzi?””Da, vorbește-mi, spune-mi tot ce s-a întâmplat. Cu toate amănuntele.””Bine, îți spun.”Îi spun, după care se întoarce și din nou pleacă. Ce rost să mai rămână?
În casa asta totul scârțâie

Photo credit: pinterest.com Totul s-a sfârșit. Nu exagerez, dar în casa asta totul e vechi și pare acum-acum să se dărâme. Numai ceva pare intact, în fața celorlalte obiecte de groază și gândurilor mele mute. Pe acea masă vopsită în, ăăăăă, nu mai are nicio culoare, se odihnește o sticlă. Probabil zace acolo de vreo șapte ani, sau mai puțin, nu contează. Mereu m-am izbit de nuanțe mărunte sau în cel mai bun caz, potriviri matematice.E bine să știi ce urmează. Există unele momente de care te leagă anume acele zile pierdute de august, cu multă rouă, maci înfloriți în amintiri și ploi de stele. Se vede că îmi petreceam majoritatea timpului singură. Și totuși mai era ceva de spus. Încet, vrând, nevrând (în cazul meu) s-a deschis o ușă. Un scârțâit de care o să-mi aduc aminte mult timp înainte, dar nu a intrat nimeni, până acum. Cred că au urmat vreo trei pași mărunți, două sandale groase, o mișcare dezordonată și ființa căzu pe podea. Nu era nici pe aproape cazul să râd, dar încă o dată m-a amuzat faptul că lemnul podelii trebuie schimbat. Ființa (prefer să o numesc așa) era mai veche ca podeaua și ca toată viața mea.Știu că eram foarte liniștită și pare interesant, dar ce a urmat o să vă spun altădată, acum prefer să trec la ziua următoare.Era semnalul de alarmă: alți pași care scârțâie deasupra parterului m-au anunțat că oaspetele (ființa de care îți spuneam acum câteva clipe) s-a trezit. La început credeam că liniștea și refugiul fac bine, acum aș fi în stare să-mi transform și dușmanii în oaspeți .M-am ridicat de pe canapea, am pus deoparte pătura cu ațe colorate și am turnat ceva lapte. De prăjitură uitasem, motiv pentru care a stat prea mult la aburi și s-a umezit, dar cine să-și dea seama, teatrul ne învață că totul mereu arată bine, chiar perfect, cu puțină modestie.Acum să ne întoarcem la sticlă. Și iată-o plină de praf, cu două dungi uscate... Mai scria ceva pe ea într-o manieră ciudată. Nu a continuat nimic, doar o mișcare care a pus deoparte micul dejun și a desfăcut sticla. Chiar dacă a început-o nu a băut decât un pic, după care a strâmbat din față.- Tu ai idee ce e asta? Mă întrebă pe tonul cel mai serios din lume în timp ce se ridica de pe scaunul care abia de-l mai ținea.- Și dacă aș avea, ce ar schimba asta? Răspund, de data asta cu cea mai mare indiferență din lume.- Știi să citești? Asta chiar a durut, îmi spun în minte.Mă ridic și îmi încrețesc fruntea (doar să par interesată) în fața unei sticle ce mirosea acru.”Să bei ori de câte ori ți se va face sete.”, asta scria. Acum nici eu nu mai știu ce am vrut să spun sau ce a vrut proprietarul casei să spună.The end. :)
Dați-i un nume

M-am săturat de poveștile care încep cu ”era”, așa că o să-l scriu invers.Are natura unui unchi cu cioturi, poartă o cămașă gri, pantaloni verde închis și e fără ciorapi în cizme. Nu-și amintește ce zi sau dată este (i-am vorbit că suntem în noiembrie). Însă acest detaliu, însoțit de un zâmbet pe care-l schițez chiar acum și o privire în gol a marcat începutul poveștii noastre. Acel bătrân stă în întuneric cu trei chibrituri ude. O să-l fac să-și amintească de toate, pentru că are multe de spus...Tot vorbind, se află la sat, într-un anturaj cu poduri de lut și oale pe case. Ca să ajung mai aproape de sufletul lui, nu o să merg pe căi ocolite, lăturalnice, ci pe drumul mare, oprindu-mă într-o poartă de lemn. Și iată-ne legând, fără premeditare, o conversație, care habar nu am pe ce note se va sfârși. Eu am făcut începutul, exact acum câteva secunde, e rândul lui să vorbească. - De ce sunt aici? Cuprinsă de teamă, i-am luat mâinile întra-ale mele și-am cules o propoziție. - Vezi, pentru a nu mă simți singură. A urmat un gest evaziv și am continuat.- Dacă mă întreba altcineva spuneam că te-am creat să-mi porți imaginația, fără să am vreo remușcare. Pentru că puține lucruri pe care într-adevăr ni le dorim, ajung și pot să se îndeplinească. Fețele noastre se priveau scurt una pe alta, alimentând surprinzător conversația... Uneori el își trecea degetele prin barbă, apoi urma un ton gânditor. Nu e desenat în acril și nici măcar în creion negru. Universul lui e scăldat în apă, acuarelă și câteva detalii deja uscate. El continuă, oarecum edificat (eu știu că multe nu înțelege). - Întreabă-mă ceva. S-a uitat în ochii mei, m-a mângâiat cu mâinile pe păr și a început din nou să vorbească.- În valea unde-mi petreceam copilăriile, alaltăieri, mi-am zărit pantofii. Unul uscat în nămol, cellalt dăinuiaîntre crengile unei salcii deja uscate. Un singur gând am a-ți spune, dacă noi nu știm să ne facem corect alegerile, măcar natura să o facă. Își umple plămânii pe jumătate de aer și continuă parcă înghițind.- Fă-mă să vizez.- Să visezi ce? Spun eu în timp ce-mi scot puloverul prins în lemnul porții. - Cum e iarnă, cum ninge.Atât de calm și împăcat cu situația a răspuns (la început nu băgam în seamă) și a trecut mai departe. ”Nu mai căuta contact acolo unde nici gunoiul nu se prinde. Nu, nu-i adevărat, mint. Să cauți, să nu te oprești niciodată din drum. Poarta asta te-a așteptat pe tine cum așteaptă an de an pe cineva. ”Am stat mult e vorbă, dar abia acum mi-am dat seamă ca am creat un om matur.L-au cam durut anii și întrebările mele. Era așa de trist și pierdut în gânduri...

Ziua despre care ar prefera să nu vorbească.Mai, 1900 și ceva, într-un colț de stradă cu numărul 19, marți.”Am rămas blocată în amintiri până cele două mâini reci, îngălbenite și roase îmi pregăteau cafeaua. Una amară am cerut, fără zahăr, fără lapte și cu foarte puțină apă. Mi-a spus că așteaptă pe cineva din casa vecină să-i aducă vreo zece lumânări și o pătură, și mi-a mai spus că a muncit mult, dar a fost o zi bună. Oarecum deplasată, m-am prefăcut că universul arată altfel, iar eu nu sunt doar n-ul în ecuația profitului la sfârșit de lună. Încă aștept, nu bestia opulentă care îmi adulmecă pașii în cercul schițat pe asfalt, în cel mai bun caz, nu gândurile de care încă încerc să scap și nici măcar noaptea de care îmi este cel mai tare frică. Frigul, mirosul de frunze arse și ceața m-au obligat să-mi țin mâinile în buzunare. Acolo a rămas un sfert din biscuitele de dimineață. Din care dimineață, nu mai știu.Trebuia să plec. Era o oră la care nu mai puteam rămâne. Apoi a urmat o lovitură, după care totul s-a prăbușit.Respirația mi-a devenit din ce în ce mai grea, inima îmi spunea că nu mai are puteri să bată, capul atârna pe undeva, picioarele s-au ales sub o bucată de scândură groasă, iar unica mână pe care am putut-o găsi, căuta o ieșire.”Ziua despre care nu va ajunge să mai vorbească...Viața este o colecție de momente, pe când realitatea un amestec de interceptări. Să aștepți ca ceva să se întâmple pare cea mai grea încercare. De obicei, asemenea senzații nu ajung să fie pe deplin simțite.Privește orice cum ar fi ultima dată, apoi adună-ți curajul și desprinde-te, ori sari.
La ce te gândești?

Oceanul privea cerul printre miile de creaturi ce-i diversificau structura. O apă albastră transformată în gelatina ce miroase și acum a copilărie. Doar admirând contrastul te pierzi în gânduri, iar dacă nu le ai o să-ți apară.Un val, apoi altul devorează țărmul și scaldă pietrele înghețate de ani buni în vise sărate. Ele nu au avut de ales... s-ar bucura și acum ca apa să le miște cu 2-3 cm mai departe, dar casa lor aproape că seacă. Am vorbit azi cu mine și am ales să zburăm în cosmos... sper că nu cosmosul din capul meu :)
Să gândești în scris e mai ușor

Vântul și-a ales cel mai scurt drum printre frunze, frigul - calea iernii și nopțile târzii, iar tu ai mers peste motive, sentimente și cugetări.Vedeam pentru a cincia oară galeria, același miros în culori pastelate, aceleași pânze parfumate în roșu, albastru și mii de idei manual create. Arta figurinelor imaginare, cea a dispoziției și zilelor de februarie nu mi-a obosit niciodată conștiința și nici măcar nu m-a făcut să-mi schimb direcția.Vedeam fiecare emoție ca pentru prima dată, iar fiecare detaliu - un nou univers.Detaliul nu înrăutățește niciodată situația, el nu este un defect decât dacă tu ți-l imaginezi astfel. Detaliul este critica care vine în ajutorul privitorului. Dacă nu ai ști că acel copil și-a aruncat din biscuite pentru a hrăni o pasăre, l-ai crede needucat, iar pe părinți ca iresponsabili.Revenind în fața tabloului afli că nu și-a modificat în timp tonalitatea, dar și-a schimbat povestea. Pentru că tu ieri l-ai privit cu alți ochi, menajați din interior sau influențați de exterior.Imaginează-ți că stai în fața unei decizii exact cum stai în fața televizorului. În cel puțin 3 minute găsești un subiect interesant, dar de ce nu încerci să rezolvi o problemă în aceiași tactică.Poți schimba post cu post, atunci schimbă soluție cu soluție, până o găsești esențială. Tu memorezi data, ziua, ora filmului care urmează după buletinul de știri, atunci memorează-ți și pașii pozitivi.Dacă te-ai afla în mijlocul tunelului ce ai alege: să te întorci sau mergi înainte?Tunelul este situația, dacă te întorci-atunci renunți, iar înainte te ajută intuiția.Există milioane de gânduri și motive... Fiecare și le știe pe-ale lui :)
Stări plecate

Era o umbrelă și este desfăcută.Erau flori moarte pe-un câmp semi-uscat.Erau drumuri necălcate și lungi păduri necutreierate.În lateral domnea o stâncă, la poalele căreia și zăceau.Acum să te întreb dacă mai plouă, dar din noroiul zilelor năpădite de amintiri nimeni nu aude.Din cer pare să cadă ceva, păsări în gânduri plecate, și un vânt ce taie cu puterea a 12 mărgele înșirate.- Ce este viața?- Sânge.- Culoarea?- Roșie.- Dar poate cea a durerii?!Negru pe alb, trecut peste viitor, dor peste ...Zilele de luni sunt mereu ciudate. Dacă săptămâna ar începe marți, m-aș mai simți săracă?Da, pentru că nu e vinovat cuvântul, ci starea, cum nu e vinovat numele de prostia celui care-l poartă.
Când toate începuturile-s la fel

        În a treia dimineață de miercuri a lunii care încheie anul, s-a trezit fără alarma vecinilor, pentru că uitase să se culce. Privea, citea apoi cu mintea largă și gust amar se înșira cu creionul peste câmpuri, dealuri desenate de pictori sau redactori prin gazete. Își retrăgea conștiința acolo unde fiecare detaliu avea locul său în puzzle, cum ar fi logic să fie.       Era al patrulea an la universitate și era bărbat. Un nume nu pot spune, pentru că nu și la spus niciodată, iar noi nici nu încercam să-i vorbim. Sau el nu vorbea cu noi?Prietenii vin când ai tu nevoi, dar pleacă când vine rândul lor.      I-am vorbit eu, cu tot cu curajul care mă determina să renunț. Exteriorul poate percepe atâtea gânduri, chiar dacă răspunde imun, iar tăcerea lui mi se părea refugiul în care vibrațiile cuvintelor îi acompaniau ideile. Când crezi că ai găsit ceva, întoarce-te și pleacă, pentru că doar începuturile-s la fel.-Tu suferi?-De cine?-De mine, răspund buzele într-un format bizar.-Nu, acolo nu e loc de tine.Ce dur gând și filosofie, devenite amintiri... O lume locuită doar de unul.”Be a voice, not a echo!” 
Când soarele nu răsare decât vara

În zare, de după dealul acoperit cu gunoaie satului se vede o față. Era singur, un bătrân, care a ales să-și împletească casa din lemnul care mai putea fi scos din pădure.Spuneți voi primitiv, dar această suflare își recunoștea prietenii numai după sunetul lăsat de vânt printre crengi.Îl vizitau mulți, să-l fure, să-l ademenească și să-i scuture amintirile. Și ele atât de usturătoare, dure, colțoase. Își amintea de băiat și avea un vis care a reușit să plece cu tot cu băiat.Primea o indemnizație, 300 lovituri, care nu-i ajungeau nici de pâine, nemaivorbind de electricitate sau brânză, sau lapte.Vă mai amintiți povestea unde oamenii munților nu coborau niciodată iarna? Uite această poveste îi dăinuie încă viața.Acum vă mai întrebați ce a mâncat ultima dată? Nici el nu mai știe.Îl întrebați când ultima dată a făcut o baie? S-au pierdut și calendarele. Dar de ce să ne spălăm de griji, oare ele nu ne mai actualizează viața, ne ridică, iar apoi ...El mai există oare?
Matematica virgulelor

        În casa de alături, adică puțin mai departe decât ți-ai fi imaginat tu acum, am simțit un miros. Era fum. Ardeau de departe câteva pene din puiul doborât de mâna unui bătrân arogant, prea vechi pentru perioada respectivă. Un 19 mi se pare, sau poate chiar 20.Se prezenta proaspăt, curat, călcat și numai vocea îl trăda. Pentru că mereu plângea, iar acele cinci cuvinte care ar cere o pâine i se-necau până-n coardele vocale.        Mânca dintr-un castron o zeamă tulbure de gânduri, de fapte murdare, de amintirea unui nepot dispărut și a soției întemnițate. Mânca din realitate, lingură cu lingură, gură cu gură, rădea cu forță zecile de amintiri prinse strâns pe conștiință de matematica virgulelor.Ce e fumul? Un gaz? Un nor? Sau poate rezultatul dispariție?De fapt m-a trezit ceea ce mirosea a mentă sau melisă arsă, scursă pe aragaz și ultimul clopot sunat acestui fost, bătrân profesor.
Când apar alergiile?

Când apar alergiile?Când medicina societății nu a plătit fondul de doi ani, te poți aștepta și la maladii fără scăpare. Veneam zilele trecute de undeva ca să am dubioasa idee să-mi adresez întrebări și să le răspund la viteză, adică să răspund cu realitatea. Nu era un exercițiu greu, dar uite că ușurința aceasta m-a inițiat într-o discuție cu mine, cerșind niște gânduri. Erau întrebări despre vectori, lumină, economia Chinei sau distanța măsurată în cuvinte; atunci chiar îmi găsisem debater-ul ideal. Într-un rând vorbeam despre natura, vie, moartă, cu creier, fără sau formula zborului unei păsări dimineața. În restul trei am lăsat spații largi pentru câteva din întrebările mele fără răspuns, la fel ca societatea, e așa de imprevizibilă, azi vorbești cu cineva, mâine parcă nici nu există.Mă convinge deja gândul că tăcerea nu este doar o absență, ci o prezență acolo unde cu adevărat contezi.Alergiile apar dimineața când mintea ta e limpede, apar la amiază când unul te calcă pe picior și-ți întoarce o privire de nevinovăție, seara în ambuteiaje, iar noaptea se tratează. Pentru alergiile mele nu-i nevoie să te faci savant, ele nu au medicament!
Lecție de echilibru

Azi o frunză, mâine altele, ceva mai târziu câțiva oameni, însumate e aritmetica unei străzi în toamna. Lunile când și vocea ți-e colorată, iar orice vedere - mai vie ca-n șevalet sau zilele care te adorm la amiază - toamna.Era un profesori vechi de literatură, un doctor fără certificate care a studiat meteorologia întreaga sa viață. La curs stătea în băncile elevilor pentru a nu-i stresa, iar în locul său, la tribună așeza o foaie deja distrusă calitativ, dar cu mesaj vizibil. Trei, patru cifre în antet și o mare de litere ceva mai jos.Profesorul meu nu știa să citească decât dimineața și scria doar cu majuscule.Se pare că scrisoarea sau mesajul la care ținea mai mult ca la un titlu o primise în poștă la 25 de ani, când E., soția sa, dispăruse fără urmă. De atunci se fac peste 30 de ani de singurătate, 30 de ani serile pe drumuri și o viață de om distrusă.Povestea lui a început pentru mine la prima oră de luni, dar nu se termină, pentru că eu nu îi pot înțelege alegerile ca să-i dau un final. De obicei toamnele sunt mai ușoare pe conștiință, mai dulci, vii, dar viața lui A. mi-a lăsat urme și a uitat să plece. Acum trăiesc a 876-a zi din acest anotimp, fără prieteni sau familie, fără o casă...Dar am un geam, 3 bare de fier și o imagine prin sârma ghimpată. Mi-am părăsit locuința pentru a lăsa destine liniștite în ea. Un alt capitol l-am început aici, între acești pereți și un registru unde semnătura la timp îmi salvează cât de cât viața.Păcatul nu e fapta, păcatul sunt eu și ceea ce vine din mine. Dar de regrete nu am timp, le număr în fiecare joi după-masă când îmi verific poșta goală. A.era unicul în lume, iar obsesia mea...Aștept să văd mai multe fețe fericite, sau măcar împlinite, toamna asta.
Într-o poveste eram eu și hârtia

            Am rupt trei pagini din ziarul de dimineață fără milă: două aveau o politică dezordonată, iar pe ultima rezolvasem deja sudoku. O bucată am pus-o în geantă, alta în buzunarul cămășii, iar ultima am mototolito și o țineam în pumn tot traseul. Nu-mi mai amintesc destinația, de obicei duminicile sunt mai spontane.       Îmi place mirosul de hârtie imprimat cu cerneală. Nici pe departe un miros proaspăt, mai degrabă unul antic, pentru că și în bibliotecile vechi se simte. Pe la 10 ani stăteam cu orele lângă rafturile cărților de fizică, chimie, mecanică, nu că înțelegeam ceva, dar îmi plăcea mirosul. Se întâmpla că anume aceste cărți erau practic neatinse, chiar pline cu praf, dar plăcute.      În școală aveam norocul să primesc de fiecare dată manuale noi, elevii exemplari erau tratați pe măsură. Uite că până începea școala eu le răsfoiam zilnic sub pretextul că voiam să le cunosc mai bine. Nu urmăream imagini, nu am făcut aceasta niciodată, o carte nu se judecă după copertă și nici după desene sau interpretări. Poate mă bucuram când în romanele lui Jules Verne întâlneam o pagină cu schițe, mai vedeam un personaj, un obiect. Și asta pe la 9 ani. Mereu am fost de părerea că imaginației trebuie să-i oferi infinitul, numai așa îți găsești un orizont al tău, sau mai multe.       Nu am citit niciodată povești, aveam o cărțulie unde puteam colora personajele din Cei trei purceluși și una cu basme pe care o priveam doar pentru copertă. Ar fi un avantaj sau nu, dar chiar ieri am rugat google-ul să-mi ofere rezumatul poveștii Punguța cu doi bani, pregăteam o prezentare cu o tematică mai copilărească. Prima mea carte citită ar fi Micul Prinț, filosofia căreia nici maturii nu o pot înțelege.În povestea mea eram doar eu și hârtia.
Lecție de echilibru

17 februarieDestinatar: Magda, str. Florilor 65       Eu sunt tot Magda și îmi place ploaia. Am găurit umbrela și nu o să-ți comunic motivul. Arunc pietre în băltoace chiar și când rămâne doar nămolul. Aseară luna a fost albastră până m-a adormit. Aseară nu am adormit, ci m-am lăsat adormită de o tornadă de idei ce-mi plimba mintea dincolo de posibilități. Am nu știu câți ani pentru că nu-mi place să număr, vârsta nu ar fi un criteriu de inteligență, iată de ce găinile trec un ciclu prea mic de viață fără nicio aniversare.      Dragă Magda, nici nu știu dacă te pot numi așa, dar nu văd în asta o problemă. Sau poate să fie simplu Magda. Deci Magda, când ultima dată ți-ai răspuns sincer la cele zece întrebări pe care chiar tu le inventaseși? Unde ți-e respectul dragă?      Fie că citești asta acum, fie că după vei închide plicul ca nou sau îl vei arde. Dar știi, nu-mi pasă și nu mi-a păsat niciodată pentru că ești de-a dreptul morocănoasă, te plângi și smiorcăi pentru că nu știu ce șofer nu te-a lăsat să mergi în toiul nopții pe banda albă din centrul străzi. Te plângi că nu știu ce chioșc are o coadă de zece oameni sau că distanța dintre doi piloni nu se împarte fix la opt. Atât de jalnic te comporți și la ai tăi nu știu câți ani pentru că sigur vei citi asta, dar schimbări vizibile în comportamentul tău nu se vor simți nici peste decenii.      Și dragă Magda când pe naiba îți vei spăla și tu ceștile de cafea. Nu uita că ar trebui să folosești apă caldă să speli conținutul. Și nu uita Magda că ultimele trei facturi le-ai achitat prin judecată, iar astea trei sunt ultimele de anul trecut.                                                                                                                              Magda      Mi-a scris acele cuvinte ca o lecție. M-a inițiat într-o discuție interioară pentru a mă corecta. M-a judecat aspru pentru că aveam un caracter greu, prea greu să fie înțeles de oricine. Și încă se menține. Persistă prin aceleași facturi tapate cu roșu de datorii, prin ceștile murdare și absențele de la serviciu. Nu aveam mari obligații, țineam locul unei femei de serviciu, recepționistă. Mă dezgusta într-atât oamenii că nu puteam mânca zile întregi. Fețe galbene îmbătrânite cu adevărate dâre de transpirație care se lasă simțite în oricare zi de vară. Oamenii aceștia arătau obosiți de parcă venise după maraton. Și eu doar îi înregistram, nu vreau să-mi imaginez fețele asistenților social când erau nevoiți să completeze istorii întregi. Eu mă plictiseam la doar nume și prenume, exista și un a treilea: următorul. Îmi dezmorțeam creierul și vizual îl pregăteam pentru o nouă creatură.      Trăiam într-o stradă târzie cu numărul 13, cartierul negru unde fumul ține locul ceții seara.Un repuls alarmant de oameni îl simțeam până treceam de zona principală a orașului. În subterană, pe la 7 seara  se vând clătite și lapte cald. La șase jumătate termin cursurile la academie. Matematică au vrut-o toți, mai puțin eu. În politică nu-mi văd rostul, acolo trebuie să vorbești, să bați, să furi. Am ales literatură franceză pentru că la română erau grupele pline. Eram exact opusul unui student exemplar, însă la ultima oră eram mereu prezentă. Nu-mi plăcea cursul, îmi plăcea profesorul. Un domn Andrei, proaspăt absolvent al uneia dintre academiile de la noi. Îl admiram pentru cărarea ce-i despărțea părul în două părți simetrice, pantalonii largi și cămașa lăsata afară. Avea 32 de ani dar îl simțeam de 25. Corpul său, oricare i-ar fi fost rostul era slăbit fizic, o față ca unsă cu lapte și doar două sprâncene care dădea contur imaginii.      Îl știam dintr-o scrisoare. Recunosc, nu ar fi trebuit să-l știu, însă curiozitatea mea de a găsi teza la literatură m-a făcut să-i frecventez cursul. Simțeam nevoia să-l descos, ascundea o poveste demnă de povestit, își ascundea viața în două pagini îngălbenite de soare și încrețite de lacrimi.      Exact acum trei luni citeam cu ochii în lacrimi viața unui om care mai apoi mi-a devenit obsesie. Din compătimire am ajuns să-l iubesc.Doamnă.De două luni nu-mi mai știu nici numele, nu-ți mai știu nici numele și nici măcar în ce zi, an sau dată îți scriu.[...]A plecat.                                                                                                                 Andrei     Agitat din cauza scrisorii lipsă nu am văzut să fie. Să nu fi observat? O lungă și nehotărâtă perioadă mă porneam cu intenția să-i înapoiez plicul, cu mii de scuze bineînțeles. Dar nu puteam, aș fi arătat mult prea caraghios, altfel cum mi-aș fi motivat isprava. Deja mă împăcam cu gândul că o să mă urască toată viața cât o să-și amintească de mine, tot restul cursului. Ar reacționa mult prea diferit.      Dacă crezi că m-am dus, să știi că doar am încercat de zeci de ori s-o fac. Nu mi-a ajuns picătura de curaj care în același tempou m-a împins către sertarul din dulapul lui. Și uite că avea cheie, i-am încălcat proprietatea, i-am lezat un drept, merit ani grei de pușcărie, izolare într-o mănăstire. Numai asta m-ar curăța conștiința.     De prea mult timp trăiam într-o anorexie unde mai greu mi se părea drumul spre frigider decât spre magazin. Nici reducerea de seară la plăcinte nu-mi conforma mintea la realitate. Măcar de mi-ar fi foame și sete, și dor de banalele plimbări prin magazine, măcar de n-ar observa, măcar.      Nu sunt balerină. Mi-aș fi dorit poate din cauza încălțărilor din mătase fină care-ți tratează picioarele ca o regină. Mă simt supraponderală și la 43 kilograme. Dar nu sunt și  cred că adevăratele dansatoare nu au păcate pe suflet, ele dansează cu conștiința împăcată, altfel nu ar putea transmite mesajul.      Liniștea mă urma mai mereu în întuneric, o pată cenușie, o umbră chiar și atunci când becul din felinar lipsea. Am ieșit pentru o gură de aer, cafea și o țigară. Eram departe de chioșc. Nu înțelegeam și nu mă puteam convinge asupra cafelei. M-am oprit să întreb ceva fără să-mi dat seama că gura mea vorbea și nu erau doar interpretări în memorie. -   Mai fac încă o sută metri până la chioșc. Nu cred că mă voi întoarce pe același drum. Nu am mers demult prin parc, s-o fi schimbat multe? Acuș o să mă oprești, la sigur, o să mă judeci că nu am mai intrat de săptămâni pe aici, că nu am cumpărat și ți-am lăsat cafea necumpărată. O să mă judeci că .... Și mă oprise.-   Magda, nu am timp, vrei ceva?-   De ce nu mă întreabă pe unde am fost, chiar nu le pasă? De ce nu-mi zice să mă așez. Poate că plouă și lemnul e ud, însă o bucată din ziarul de dimineață ar corecta situația. Așa mult ține la trei foi din maculatură. De ce nu mă...-   Magda cu cine vorbești? Atunci mi-am data seama că mă aflasem într-un dialog și nu eram înțeleasă. -    Aș vrea o cafea, am o sută metri până la chioșc. M-a întrerupt.-    Am auzit asta, de care cafea?-    Da, dar nu cred că o să mă întorc pe același drum. M-a oprit.-    Înțeleg. Și nu ai fost demult prin parc, am auzit deja. Dar Magda, îmi  reții clienții te-aș ruga să-mi spui de care cafea.-    O cafea care nu s-ar răci până la chioșc. E chiar departe și e totuși frig.-    Poftim, nu e nevoie s-o ții sub palton. Apoi din urma mea o voce zgârie în liniștea serii.-    Să treci mâine pe la mine, la 13 ești liberă?      Mi-am imprimat pe conștiință două cuvinte: mi-e frică. Mi-a fost frică până în club. Toți se mișcau pe o oarecare muzică. Eu auzeam doar apa din canalizare.
Ce nu pleacă nu poate muri

Am suflat și-am stins lumânarea pentru a admira panorama lunii ce se reflecta direct în cafeaua mea. În odaie nu era nimeni, nici măcar eu, pentru că gândul undeva departe mi-a luat și corpul să-și justifice apariția.Eram în a treia lună după despărțire și totuși ceva încă nu se leagă. Mi-aș fi dorit mereu ca mierea să se scurgă cel mai greu sau niciodată, pentru ca timpul petrecut cu el să țină o eternitate. De ce mierea? Pentru că renunțasem la zahăr de frica unei maladii. Eram sensibilă social, iar toate publicațiile îmi cădeau dur pe conștiință.Demult împărțeam o cameră ce nu-mi aparținea nici mie și nici lui. Ne petreceam serile în schimbul unei sume de bani pe care o achitam stăpânului. O arhitectură bizară din tot viu rămas mort pentru fiecare. Nu avea vedere spre oraș pentru că nu aveam nici geamuri. Un pat cu mânere din metal, un dulap unde ajungeam să-mi las doar papucii, două pahare și un fierbător electric erau pe departe lucrurile de care aveam nevoie. Cândva nevoie aveam doar de noi.Obișnuiam să citim împreună mesajele lăsate pe tapetă de restul. Râdeam, împărțeam păreri, alteori încruntam funțile când dădeam de ceva mai caraghios. Ne dăruiam inimi desenate și niciodată nu mi-aș fi imaginat sfârșitul.Era marți, îmi luasem liber de la serviciu pentru o detoxifiere a tot ce se poate numi muncă de birou. El își începea tura abia după amiază. M-am trezit din lipsa lui pentru că mereu îmi menținea mâinile calde. Atunci cald nu a mai putut fi nimic din mine. În spate pe perete scria ceva în roșu, era ruj. Vorbea despre o despățire pentru totdeauna. Să-l opresc nu am apucat că nu am avut pe cine. Știam că trebuie să plece, dar nu știam unde, acum aflasem și când. De ușă atârna cutia, în ea era rujul și o foaie albă îndoiată în patru. Probabil s-a gândit să scrie ceva, dar dacă mă trezeam nu mai putea pleca.Mă știa de trei ani, dar nu m-a știut niciodată. Roșul era culoarea pe care o uram din temelii.Ce nu pleacă din gânduri nu moare niciodată, iar amintirea e mereu vie.

Un calendar, o interpretare omenească a timpului.Un calendar este mai degrabă un jurnal în cifre unde amintirile se ascund într-o bucată de carton dacă nu ecranul unul laptop.Poate că nu ai memorie de lungă durată, dar tot mai mult îți amintești un oarecare eveniment, om, lucru decât un subiect la biologie sau teoremele cuiva.Nu știu dacă cineva vede mai mult decât rânduri și coloane de numere în ordine crescătoare, dar eu văd evenimente trecute sau viitoare. Văd fețele prietenilor în imaginație și încerc să resimt momentul fie zâmbind, fie înghițind în sec.S-ar putea să vă sperie formatul lui doar pentru că te conduce, și o față văzută zilnic ți-ar crea dezgust.Care e diferența dintre un vis și realizarea lui? O dată din calendar... Iar Walt Disney a avut dreptate.A scrie date din calendar înseamnă a-ți păstra amintirile mereu vii; în memorie dacă apa nu a șters cerneala.

Generat în 0.272 secunde.