Ianuarie e luna în care ne facem promisiuni, când fumăm o ultimă ţigară, bem un ultim pahar şi facem jurăminte solemne pentru noul an:”de anul acesta promit să…”
În februarie uităm de toate promisiunile făcute în noapte de Revelion sau în prima zi a Anului Nou, pe motiv că luna aceasta e prea scurtă, ca este încă iarnă si ne spunem ca e mai bine din primăvară.
Iar ceasul de pe noptieră mai sună de vreo 3 ori dimineaţa si soseste Primăvara… e Martie!
Martie…e o lună plină, cu 31 de zile, cu nopţi perfect egale cu ziua, o lună în care scuzele noastre nu mai ţin -nu mai e nici iarnă, nu mai e nici lună scurtă.
Pentru mine Martie e o lună ciudată.
E luna în care natura îmi dă totul: soare, flori, peisaje divine, apusuri şi răsărituri demne de wallpaper, veselie, cântec, căldura… Îmi place, e o „nebunie” curată. Însă tot spectacolul acesta pe care îl dă natura nu e gratuit. Natura iţi dă totul, dar îţi cere ceva la schimb. Iţi cere să faci exact ca şi ea, să renaşti.
În luna Martie simt că există „ceva” sau „cineva” care mă trezeşte şi pe mine la viaţa. Acum simt mai mult că în orice alt moment din an, setea de schimbare. E ca şi cum cineva m-ar scoate de sub plapuma moale şi călduroasă, îmi deschide larg o fereastră şi îmi spune: „Hai! E timpul să trezeşti! A venit momentul să schimbi!”
La început, ca orice om care a trăit de luni bune în căldura şi nepăsare mă mişc greu şi fără chef şi caut zeci de motive să amân schimbarea.
Dar nu ţine! Când vreau să spun e greu, încă nu a venit clipa, mă gândesc la amărâtul acela de ghiocel care şi de este zăpada şi de nu, el are curajul să se trezească.
Pe urmă mă gândesc la câte am pe cap, câte ar fi de schimbat, la cât multe lucruri sunt aiurea şi nu ştiu cu ce să încep, însă Natura îmi spune cu FOC!
Si pământul e plin de uscăciune, de mizerii ce au fost acoperite pana acum de albul imaculat al zăpezii, însă după flacările puternice ale focului, deşi e negru tăciune, pământul e pregătit pentru nou. Şi atunci îmi fac curaj şi „dau foc” şi ard în flacări amintiri de care nu mai am nevoie, probleme care nu s-au dovedit a fi probleme, gânduri care îmi fac rău, relaţii care au ţinut de cald în iarnă geroasă care tocmai a trecut dar care nu vor duce nicăieri, lucruri lipsite de importanţă…
Acum după ce am pârjolit totul, am rămas cu un imens spaţiu şi cu AER, însfârşit pot să respir!!! Waw ce aer curat e!
Şi acum ce urmează? Urmează APA! Natura mă îndemâna să mă oglindesc în cristalinul apei pentru a-mi aminti cine sunt. Şi în oglinda apei scăldate în soare, mă revăd, mă privesc adânc în ochi sunt doar eu peste tot. Pe alocuri m-am schimbat, nu sunt unu la unu cu cea de primăvara trecută, însă important este că ma recunosc. Din primul moment, cu prima privire mi-am dat seama că sunt eu şi asta e bine. Asta înseamnă că nu m-am pierdut încă pe mine şi că nici nu m-am schimbat atat de mult încât să nu mă pot recunoaşte.
Sunt eu, aceeasi faptura a Divinităţii creată din PĂMÂNT. Pământul, cel mai complex element ,de aceea am şi fost creati din el.
Pământul este singurul element maleabil, poţi să îi dai mii de forme.
Pământul are nevoie tot: de soare sa se încălzească, de ploaie sa isi astâmpere setea, de foc pentru a se încălzi, de vânt pentru a se usca.
Dar cel mai important lucru este faptul că Pământul nu va rodi niciodată dacă nu semeni în el. Suntem creati din Pamant pentru a se putea semana inauntrul nostru. Se seamana trairi, amintiri, sentimente de bine si de rau, emotii, fericire, tristete, lacrimi, zambete, dorinte, planuri.
Şi acum e Martie si mă gândesc ca acum e momentul cel mai bun să semăn. La sfârşit lunii viaţa mea ar trebui să fie la fel de ordonata ca un ogor bine lucrat. Insă trebuie să ştiu ce, cât şi unde semăn. Se spune ca intotdeuna „culegi ceea ce semeni”, de aceea nu e muncă uşoară.
Mai am doar 11 zile în care trebuie să ma hotarasc ce vreau sa seman, ce vreau sa culeg?
Dar tu? Tu şti ce vrei de la tine?
